2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialConsultanti romani, expulzati din Republica Moldova

Consultanti romani, expulzati din Republica Moldova

Doi cetateni romani, consultanti in campania electorala a Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, au fost arestati in urma cu doua zile, interogati cu pistolul pe masa, dupa care au fost expulzati de autoritatile de la Chisinau pe motiv ca au deranjat vecinii din imobilul in care erau cazati.

Luni seara, iesenii Radu Popescu, strateg de campanie electorala, si Razvan Cazacu, specialist IT pentru propaganda electorala, au fost ridicati de pe strada de autoritatile de la Chisinau. "Eram la Chisinau de cateva zile si pregateam campania electorala a Partidului Liberal Democrat. Aveam un apartament inchiriat in Chisinau, dar ajungeam foarte tarziu acolo, pentru ca lucram foarte mult la sediul de campanie", a declarat ieri, intr-o conferinta de presa organizata la Iasi, Radu Popescu. Cei doi consultanti au fost opriti pe strada, potrivit spuselor lor, imediat dupa ce au iesit dintr-un magazin de la intersectia strazilor stefan cel Mare si Petru Movila din Chisinau. "Erau sase barbati foarte solizi, imbracati in civil, care nu s-au recomandat. Ne-au inconjurat si ne-au cerut actele la control. Unul dintre ei mi-a fluturat o legitimatie scrisa in ruseste. Ne-au dus la comisariat dupa ce ne-au oprit actele de identitate", a povestit Popescu.

 

La Comisariatul Politiei din Chisinau, iesenii au fost interogati cateva ore, timp in care, conform spuselor lor, unul dintre ofiteri si-a scos pistolul pe masa. "Cred ca pentru a fi mai convingator. Am solicitat dreptul de a da un telefon la Ambasada Romaniei. Tot timpul ne-au spus ca «mai tarziu» si nu ne-au lasat sa sunam nicaieri. Cand am intrebat de ce suntem acolo, ni s-a spus ca am deranjat vecinii si sunt mai multe plangeri impotriva noastra. Am spus ca noi nu ajungeam decat foarte tarziu acasa si extrem de obositi, dar nu ne-a ascultat nimeni. Ne-au bagat apoi intr-o camera cu gratii. Nu am avut dreptul nici macar la un pahar cu apa sau la mancare, chiar daca noi am solicitat asta. Nici la toaleta nu am putut sa ne ducem. Ne-au scos dimineata si ne-au dus la tribunal", a spus Razvan Cazacu. Potrivit celor doi ieseni, Judecatoria Buiucani a incropit un proces in care nu s-au folosit nici probe cu martori, nici probe cu inscrisuri. Cei doi romani au fost condamnati de judecatori initial la un an de arest administrativ.

 

"Imediat, judecatorul s-a razgandit si, sustinand ca si-au ispasit deja pedeapsa prin carcera pe care au facut-o noaptea, a decis ca ei vor fi doar expulzati in Romania. Vom declara recurs la Curtea de Apel din Chisinau pentru ca aceasta sentinta nu se bazeaza pe vreo proba", a precizat Alexandru Tanase, avocatul celor doi romani. Tinerii au fost aparati si de un avocat din Republica Moldova, Vitalie Nagacevschi. Dupa ce magistratul moldovean a dat sentinta ca romanii sa fie eliberati si sa plece catre Prut, politistii au vrut sa-i mai aresteze inca o data pe holurile tribunalului. Dupa un schimb dur de replici intre avocati si oamenii de ordine, cei doi romani au fost transportati cu o masina a politiei pana la granita cu Romania, la Vama Sculeni. "Cei doi avocati ai nostri si reporterii televiziunilor din Chisinau au facut zid in fata noastra pentru ca politia sa nu ne aresteze din nou.

 

Ofiterii moldoveni doreau sa foloseasca pretextul de a ne comunica oficial sentinta judecatorilor, sa ne duca din nou la Comisariatul Politiei", a mai declarat ieri Radu Popescu. Tot ieri, cei doi ieseni au prezentat si pozitia oficiala a Partidului Liberal Democrat. Potrivit declaratiei lui Vlad Filat, vicepresedinte PLD Moldova, "aceasta actiune este o faradelege care se adauga unei serii lungi a faradelegilor din Republica Moldova. Se comporta ca animalele pentru ca simt sfarsitul aproape. Aceasta tara nu mai este guvernata si nu mai exista lege in Moldova". In aceasta perioada, efervescenta electorala este maxima in Republica Moldova.

Cele mai citite

Tragedie aviatică în Coreea de Sud: Peste 120 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 124 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă