4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialCe caută Chiuariu în dosarul retrocedărilor frauduloase

Ce caută Chiuariu în dosarul retrocedărilor frauduloase

Tudor Chiuariu este acuzat de procurorii anticorupție din Brașov că a pretins 2,5 milioane de euro pentru a-l ajuta, prin intermediari, pe Gheorghe Paltin Sturdza să obțină retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure, în valoare de peste 303 milioane de euro. Senatorul a fost pus sub control judiciar.

n dosarul retrocedărilor frau-duloase au fost arestați deja deputații PSD Viorel Hrebenciuc și Ion Adam, iar senatorul Ilie Sârbu este urmărit penal. De asemenea, este arestat la domiciliu un judecător (Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna), iar mai multe persoane au fost inculpate, printre care și Hrebenciuc jr (aflat acum în arest la domiciliu).

Această nouă inculpare a lui Chiuariu poate fi considerată recidivă deoarece senatorul a fost condamnat definitiv la trei ani și jumătate închisoare cu suspendare în dosarul "Poșta" (prejudiciu 8,6 milioane de euro).

Cu toate că a fost condamnat definitiv, Chiuariu nu a fost obligat să părăsească Parlamentul deoarece legislația nu conține această prevedere. Mai grav, el face parte și din Comisia juridică a Senatului. În plus, este profesor la Centrul de perfecționare al avocaților stagiari și are și calitatea de avocat (nu a fost exclus din barou, deși e condamnat definitiv). Se pune întrebarea legitimă: ce îi poate învăța pe stagiari un fost ministru al Justiției condamnat definitiv pentru corupție?

Dacă Tudor Chiuariu va fi condamnat, el va intra în pușcărie și va executa și pedeapsa de trei ani și jumătate din dosarul "Poșta".

Disimularea celor 2,5 milioane de euro 

Procurorii spun că Tudor Chiuariu -s-ar fi angajat să facă trafic de influență la prefectul județului Bacău, pe raza căruia se aflau pădurile revendicate. Suma de 2.500.000 de euro urma să fie disimulată -printr-un contract de consultanță juridică încheiat cu doi intermediari, Ion Varga și Daniel Călugăru. Acuzația principală ar fi de spălare de bani. Senatorul are calitatea de inculpat și a fost pus sub control judiciar. 

Procurorii susțin că, în contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, "în luna noiembrie 2012 inculpaţii Varga Ioan Gheorghe şi Călugăr Daniel Constantin s-au înţeles cu inculpatul Chiuariu Tudor să primească suma de 2.500.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (spre exemplu, să nu exercite acţiuni în justiţie, căi de atac) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului -Covasna".

Această decizie avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 43.227 ha teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.

Ulterior, "cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică -încheiat cu inculpatul Chiuariu Tudor, potrivit căruia suma de 2.000.000 de euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix şi suma de 500.000 de euro cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate".

Prin cooptarea inculpatului Chiuariu Tudor în interiorul grupului infracţional organizat, acesta a -dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea inculpaţilor Adam Ioan (deputat PSD, arestat) şi Paltin Gheorghe Sturdza (solicitantul retrocedării, arestat), şi-a folosit influenţa politică dată de calitățile de parlamentar şi fost ministru al Justiţiei pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică -Bacău, în scopul urgentării punerii în -executare a deciziei Tribunalului -Covasna, care, prin hotărâre -definitivă și executorie, a dispus restituirea celor peste 43.000 de hectare de pădure. 

Precizăm că până la instanța de la Tribunalul Covasna, toate instanțele au respins punerea în posesie, -considerând solicitarea nelegală. Dintre judecătorii care au decis retrocedarea, unul se află în arest la domiciliu.

El a fost audiat sâmbătă, la ora 11.00, la filiala DNA din Brașov, unde a fost înștiințat că e urmărit penal și că față de el s-a dispus controlul judiciar, măsură preventivă care, printre altele, limitează libertatea de mișcare ( nu are voie să părăsească țara). Chiuariu fusese citat la audieri pentru ziua de luni, dar senatorul a preferat să fie audiat sâmbătă, cel mai probabil pentru a nu atrage atenția presei asupra sa.

Ponta şi Chiuariu, susţinători ai unui amendament la Codul Silvic

Numele lui Chiuariu apare și în interceptările din dosar, alături de numele premierului Victor Ponta, în contextul în care urmau să se promoveze amendamente la Codul Silvic. -Senatorul Chiuariu ar fi susținut amendamentele la Codul Silvic, amendamente propuse de premierul Victor Ponta, după cum ar rezulta din interceptări.

Înregistrările au fost făcute la un hotel de lux din Capitală de către Gheorghe Paltin Sturdza, cel care a revendicat pădurile. Interceptările au fost găsite în timpul percheziţiilor din apartamentul acestuia.

La întâlnirea unde s-au făcut inter-ceptările au participat Gheorghe Paltin Sturdza și deputații -Viorel -Hrebenciuc şi Ioan Adam. Hrebenciuc ar fi fost nemulțumit că -senatorul Chiuariu se implicase în acest dosar de retrocedări în calitate de avocat (le făcea concurență?!).

Hrebenciuc: …Zice, vedeți că Chiuariu a băgat un amendament că să se dea din pădurile statului înapoi așa…
Adam: Da, este, este.

Hrebenciuc: A spus el. Și zic: Bine, mă! Uite, mă ocup de amendamentul ăla la lege. L-am sunat azi dimineață, zic: „Băi, nu s-a putut face nimic cu amendamentul ăla pentru că ăla era al lui Ponta”, ceea ce era corect.
Sturdza: Nu era al lui Chiuariu?

Hrebenciuc: Nu, nu. Victor i-a zis. -M-am… am mers să văd. Și Victor a fost, deci nu dom’le, mergi… am zis e corect, acuma ce mai…

Sturdza: Deci rămâne amendamentul?

Hrebenciuc: Nu, a rămas. Nu amendam… ăăă… se dă din păduri statului, uitați cum a apărut legea.
Adam: A rămas măi, sigur…

Hrebenciuc: Deci legea ajută perfect și, încă o dată vă spun, Victor a fost autorul, nu Chiuariu.

Cele mai citite

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...
Ultima oră
Pe aceeași temă