5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCCR: Numirea lui Daniel Morar, constituţională

CCR: Numirea lui Daniel Morar, constituţională

Curtea Constituțională a decis marți că, în cazul numirii judecătorilor CCR prin decret prezidențial, condiția de înaltă competență profesională nu poate fi cenzurata de instanță, informează Hotnews. Ca atare, CCR a admis, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate ridicată de Administrația Prezidențială în procesul în care Asociația Magistraților din România a contestat decretul de numire la Curtea Constituțională a lui Daniel Morar. 

Asociația Magistraților din România (AMR), unde Viorică Costiniu este președinte de onoare, îi cerea preşedintelui Traian Băsescu să revoce decretul de numire a lui Daniel Morar la Curtea Constituțională, acuzându-l de eșecuri profesionale și abuzuri grave, precum și de necunoașterea normelor juridice internaționale și a Constituției, potrivit Mediafax.  Viorică Costiniu este soția judecătorului Florin Costiniu, condamnat luni la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Voicu. 

Judecătorii CCR au apreciat că instanță poate decide doar cu privire la condițiile obligatorii și obiective, respectiv vechime juridică de 18 ani și absolvirea Facultății de drept, nu și în cazul înaltei competențe profesională. 
  

  
 

Cele mai citite

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă