Corneliu Iacobov, acuzat de falimentarea rafinariilor "Rafo" si "Darmanesti", a fost achitat de Tribunalul Bucuresti si iertat de acoperirea unei pagube de 243 miliarde de lei vechi produse statului. Urmeaza insa apelul procurorilor.
Alaturi de Corneliu Iacobov au fost achitati ceilalti administratori si directori ai "Rafo", printre care se afla Toader Gaureanu, Marin Marin si Liliana Luchian. Parchetul a facut apel, cerand condamnarea la instanta superioara. Judecatorii de la Tribunalul Bucuresti au considerat ca Iacobov nu poate fi facut vinovat de spalare de bani si abuz in serviciu si nici nu poate fi pus sa acopere pagubele produse statului prin devalizarea rafinariilor bacauane deoarece nu sunt probe suficiente in dosarul facut de procurorii de la DIICOT – Parchetul General. si nici nu e de mirare din moment ce procurorii, coordonati de Alina Bica, i-au scos din dosar pe complicii lui Iacobov, respectiv pe administratorii si patronii firmelor prin care au fost spalati bani, respectiv pe Andrei serban, pe fratii interlopi Florin Cheptanus si Gheorghe Chealfa, precum si pe Ion Vasile si Florinel Camara. In privinta acestora, procurorii au pus solutia de neincepere a urmaririi penale.
Procurorii DIICOT au pus NUP interlopilor prin care "Rafo" a spalat banii
In anul 2004, serviciilor secrete informau Parchetul ca un grup infractional, in care se afla si liderul PSD de Bacau Corneliu Iacobov, a prejudiciat statul roman cu peste 22.000 miliarde de lei vechi prin reteaua rafinariilor RAFO – Darmanesti – Carom. Serviciile secrete au gasit inclusiv conturile din strainatate unde au fost "exportati" banii.
Grupul infractional era suspectat de faptul ca intre anii 2001 si 2004 a pus nelegal in circulatie produse petroliere prin circa 1.000 de firme-fantoma si a incasat ilegal TVA. De asemenea, grupul lui Iacobov era acuzat ca a cumparat fiare vechi pentru investitiile obligatorii, asumate prin contractul de privatizare. Printre fiarele vechi achizitionate de "Rafo" s-au aflat si suruburi ruginite, cumparate cu cateva milioane de lei bucata de la firmele-fantoma ale fratilor Chealfa-Cheptanus, dupa cum rezulta inclusiv din documentele detinute de "Romania libera". Fiarele vechi au fost cumparate ca piese noi necesare retehnologizarii. In 2005, procurorii, coordonati de Alina Bica, sef serviciu DIICOT din Parchetul General, au spart dosarul in zeci de dosare mai mici, iar pe Iacobov l-au trimis in judecata doar pentru un prejudiciu de 243 miliarde de lei (din prejudiciul total de 22.000 miliarde de lei). Ulterior, in celelalte zeci de dosare s-au dat solutii de neincepere a urmaririi penale. "Romania libera" a atras atentia inca din 2005 asupra faptului ca netrimiterea in judecata a celor suspectati de complicitate poate atrage achitarea lui Iacobov.