Una dintre cele mai vechi și mai importante tradiții populare românești este legată de Botezul Mântuitorului sau Boboteaza. Potrivit Bibliei, este vorba de momentul în care Isus Cristos, aflat la începutul activității sale de răspândire a Noului Legământ, s-a întâlnit pe malul Iordanului cu Sfântul Ioan Botezătorul.
Scena în care Isus Cristos i-a cerut Sfântului Ioan să îl boteze, iar apoi acesta i-a îndrumat pe discipolii săi să îl urmeze pe Mântuitor are semnificația unei treceri de la istoria Vechiului Testament la cea a Noului Testament, o trecere care reprezintă o etapă extrem de importantă în conturarea religiei creștine, spun teologii. Acest moment este celebrat, an de an, de către românii ortodocși pe stil nou și de cei greco-catolici în data de 6 ianuarie.
Vechimea și importanța momentului sunt subliniate și de diversitatea de tradiții și ritualuri legate de această celebrare care, practic, încheie ciclul Sărbătorilor de Iarnă. Pentru romano-catolici, oamenii celebrează tot azi și Epifania, adică momentul în care cei trei regi magi i-au adus Mântuitorului în dar aur, smirnă și tămâie.
Unele dintre tradițiile de Bobotează au fost păstrate neschimbate. În satul Laslea, din apropiere de Sighișoara, “toată lumea mergea la biserică, acolo unde era Sfințirea Mare a Apei. Preotul îi binecuvânta pe credincioși și îi stropea cu apa sfințită, cu ajutorul unui pămătuf de busuioc. Oamenii luau apa sfințită acasă, în căni pregătite anume dinainte, care erau decorate cu picturi care îl reprezentau pe Sfântul Ioan Botezătorul sau Botezul Domnului în apa Iordanului.
Credincioșii consumau mici cantități de apă sfințită timp de o săptămână. Era un demers purificator, care le aducea aminte oamenilor că trebuie să se poarte creștinește. Apa era băută înainte de a rosti rugăciunea cuvenită înainte de a te așeza la masă. În ziua de Bobotează, care era un soi de continuare a Crăciunului, se strângea toată familia în jurul mesei, pe care oamenii puneau ce aveau ei mai bun“, spune jurnalistul Virgil Lazăr, veteranul redacției România liberă, azi în vârstă de 84 de ani.
Unele tradiții au fost pierdute
Unele dintre tradițiile de Bobotează, atestate pe vremea străbunicilor noștri, s-au pierdut în negura timpului. Cu ajutorul mărturiilor de arhivă, istoricii și etnologii pot să reconstituie unele dintre aceste ritualuri. Una dintre cele mai spectaculoase tradiții era la Cluj binecuvântarea apelor Someșului. În perioada interbelică, acest ritual era oficiat cu toată solemnitatea de către episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, cel care avea să fie martirizat în temnițele comuniste.
Ceremonia este amintită și în volumul său de memorii, „Credința noastră este viața noastră“. Mai întâi, episcopul oficia în catedrala unită Schimbarea la Față de pe strada Regina Maria, azi Bulevardul Eroilor, sfințirea apei. Apa sfințită era distribuită apoi tuturor credincioșilor care participau la liturghie și apoi la ceremonia specială. După aceea, cu episcopul în frunte, toți porneau către podul de pe râul Someșul Mic din zona străzii Regele Ferdinand I, acolo unde, în urmă cu 150 de ani, era poarta de intrare în vechea cetate a Clujului.
Iuliu Hossu binecuvânta apele râului și apoi turna apă sfințită în Someș, pentru ca proprietățile purificatoare ale acesteia să fie purtate în aval. La Cluj, această tradiție a fost întreruptă de arestarea episcopului greco-catolic, ce avea să devină apoi primul cardinal român. Firul întrerupt brutal în 1948 nu a mai fost reînnodat.
În schimb, la Oradea, acest lucru s-a întâmplat, iar episcopul greco-catolic Virgil Bercea binecuvântează apele Crișului, întocmai cum o făceau înaintașii săi în scaunul arhieresc. Ritualul a fost oficiat o perioadă și de episcopul ortodox de Oradea, Sofronie Drincec, până când fostul mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, a interzis participarea clerului din subordinea sa la astfel de ceremonii religioase, oficiate împreună cu reprezentanții Bisericii Române Unite cu Roma. La malul Mării Negre, episcopii ortodocși binecuvântează apele mării, apoi aruncă o cruce din lemn în apă. Tinerii sar în valurile reci ca gheața ca să aducă crucea înapoi pe mal, iar cel care reușește acest lucru este răsplătit cu bani, cu fructe și cu colaci.
O ceremonie asemănătoare are loc și la Galați, unde sunt binecuvântate apele Dunării.
Ritual purificator
În anumite comunități, apa sfințită era turnată și în apa de băut a animalelor din gospodărie. Acest gest avea și semnificația recunoștinței față de animalele care au primit Familia Sfântă în peștera lor din Betleem, acolo unde a venit pe lume Mântuitorul Isus Cristos, recunoştinţă manifestată inclusiv în versurile colindelor care pot fi cântate până la Bobotează.
În unele dintre satele din sudul țării, oamenii tăiau o cruce din gheața râurilor, apoi o aduceau în curtea bisericii, unde era adusă din lăcașul de cult și apa sfințită spre a fi împărțită oamenilor. Crucea de gheață era binecuvântată de preot, iar apa sa, după ce se topea, pătrundea în pământ și îl purifica și pe acesta. În Bucovina, are loc și un ritual de purificare a aerului. Pe culmile dealurilor din jurul satului, flăcăii aprind ruguri de crengi și de frunze, în care în unele comunități sunt arși și brazii de Crăciun, despodobiți chiar de Bobotează, iar flăcările, care amintesc de focul credinței, purifică aerul și toate făpturile văzduhului.
