5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialBlaga: În loc să dea 2 milioane de euro pe mitingul USL,...

Blaga: În loc să dea 2 milioane de euro pe mitingul USL, Ponta ar fi trebuit să se vadă cu PPE

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat joi seara că în loc să îşi ţină mitingul pe Arena Naţională, care în opinia lui a costat două milioane de euro, ar fi fost mai bine ca ,,omul acesta mic”, Victor Ponta să discute cu popularii europeni prezenţi la Congresul PPE de la Bucureşti, potrivit realitatea.net.

 

,,Cred că a costat peste două milioane de euro (mitingul USL de pe Naţional Arena n.r.). Gândiţi-vă că ei spun că au avut 70-80 de mii de oameni, din ţară înseamnă că au venit 60 de mii. Într-un autobuz încap cam 40-45 de oameni, faceţi socoteala câte cheltuieli sunt. Dar, repet, a fost mitingul lor ( a celor din USL n.r.)”, a spus Blaga, într-o emisiune TV.

 

,,Gândiţi-vă cât de mic e omul acesta ( Victor Ponta n.r.). În loc să-şi ţină mitingul astăzi (joi n.r.) după-masă sau mâine (vineri n.r.) şi să folosească acest prilej al întâlnirii popularilor europeni, au fost aproape 20 de şefi de state şi de guverne, şi să discute cu ei pentru că sigur nu ar fi refuzat”, a punctat democrat-liberalul.

Preşedintele PDL a precizat că probabil Angela Merkel nu ar fi acceptat să se întâlnească cu Victor Ponta, deoarece cancelarul Germaniei atunci când a prins un ministru că a copiat, l-a dat afară din guvern. ,,Am o mică îndoială că ar fi acceptat doamna Merkel să discute cu el pentru că domna Merkel când a prins un ministru că a copiat l-a dat afară din Guvern”, a susţinut Blaga.

El a întărit faptul că Victor Ponta ar fi trebuit ,,să facă eforturi” să se întâlnească cu popularii europeni. ,,Să ne referim la premierul irlandez. Cine preia preşedinţia UE în 2013? Irlanda. Nu l-ar fi interesat pe domnul Ponta să afle care sunt priorităţile irlandeze? (…) Eu cred că ar fi trebuit să facă eforturi domnul Ponta să se întâlnească cu ei (cu popularii europeni n.r.). Pentru că până la urmă, aşa cum am spus, oamenii aceştia au venit aici să recredibilize această ţară importantă în economia europeană din toate punctele de vedere, şi pe ei îi interesează România. Şi dacă pe ei îi interesează România iată că pe guvernul român nu îl interesează”, a conchis Vasile Blaga.

Cele mai citite

Probleme cu legea? Dawa, jucătorul lui FCSB, și-ar fi bătut nevasta și s-a ales cu dosar penal

Fundașul camerunez a ajuns în atenția poliției în urma unei plângeri de agresiune fizică făcute de partenera sa, Sofia. Potrivit stiripesurse.ro, Joyskim Dawa, fundașul central...

Bitcoin înregistrează o creștere spectaculoasă, pe fondul sprijinului politic și al interesului investitorilor

Bitcoin a crescut cu 6,1% doar în ultimele 24 de ore și a avansat cu un impresionant 93% de la începutul anului 2024, depășind...

Lamine Yamal s-a accidentat și pierde meciurile din naționala Spaniei! Cât va lipsi starul Barcelonei

Leziunea la gleznă suferită în meciul din Liga Campionilor împotriva Stelei Roșii îl ține pe tânărul jucător spaniol în afara terenului. Lamine Yamal, tânărul talent...
Ultima oră
Pe aceeași temă