Pilotul si copilotul avionului de mici dimensiuni prabusit joi, in jurul orei 8.40, langa localitatea brasoveana Sanpetru, au murit, deocamdata nefiind cunoscute cauzele producerii accidentului, transmite Rompres.
Avionul – unul de agrement, de doua locuri, fabricat in Cehia – era pilotat de comandantul Aeroclubului 'Iosif Silimon' din Sampetru, Ioan Vancea, care mai avea trei zile pana la pensionare.
Copilot i-a fost in aceasta ultima cursa Sebastian Petre de 33 de ani. Inainte de prabusire, pilotul a incercat sa evite impactul cu casele din jur.
Vremea era buna pentru pilotat, neinregistrandu-se ceata, precipitatii sau intensificari de vant.
Potrivit unor surse din aeroclub, avionul – proprietate a lui Silviu Prigoana – facea o cursa de pregatire zilnica.
La locul accidentului s-au deplasat pompieri, jandarmi, politisti.