Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referindu-se la situaţia de la Liceul „Jean Monnet” din Capitală, că în privinţa comportamentului, ţinutei şi atmosferei din şcoli este „cât se poate de conservator”, el pronunţându-se pentru un nivel de exigenţă mult mai ridicat, potrivit Mediafax.
„În privinţa asta, a şcolii, a comportamentului, a ţinutei, a atmosferei, eu sunt cât se poate de conservator. Cred că e nevoie de un nivel de exigenţă şi sub acest aspect mult, mult mai ridicat”, a spus Antonescu.
Asupra situaţiei de la „Jean Monnet” s-a pronunţat şi liderul PC Daniel Constantin, care a arătat că „presupusul viol” şi parada de modă la care a participat o elevă reprezintă „lucruri anormale”.
„Acolo sunt mai multe lucruri care s-au întâmplat. Dincolo de violul sau presupusul viol, a fost şi parada de modă făcută de o elevă. Deci, sunt mai multe lucruri care cred că sunt anormale şi vreau să spun că nu se întâmplă din păcate numai la Jean Monnet”, a spus Daniel Constantin.
Câteva zeci de elevi au ieşit, luni, în curtea Liceului „Jean Monnet” din Capitală pentru a protesta faţă de decizia de demitere a conducerii şcolii, ei cerând să nu mai fie asociată imaginea liceului cu scandalurile din ultima perioadă şi să se arate că unitatea are şi foarte mulţi olimpici.
Conducerea Liceului „Jean Monnet” a fost demisă din cauza gravelor nereguli constatate de Corpul de control al MECTS, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va monitoriza timp de un an activitatea unităţii de învăţământ, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
„Controlul efectuat a arătat că relaţia nefirească între profesor şi elevă, indiferent de cât de emancipat este mediul de la «Jean Monnet», a fost şi rezultatul unor disfuncţionalităţi grave în conducerea liceului şi gestionarea relaţiei părinte – şcoală. Evident, instanţa este cea care va decide asupra naturii acestei relaţii. Se vede clar că, atunci când conducerea şcolii nu îşi face datoria, efectele sunt grave”, a spus ministrul Daniel Funeriu.
Ministrul Educaţiei a precizat că, printre alte măsuri, a decis demiterea, conform procedurilor legale, a întregii conduceri şi monitorizarea de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a activităţii în liceu pe o perioadă de un an.
„Faptul că în acest liceu sunt şi elevi cu o stare materială bună nu trebuie să dea liceului un statut aparte. Legea este identică pentru toţi şi angajamentul Ministerului pentru disciplină, ordine şi rigoare este cât se poate de puternic”, a mai spus ministrul Funeriu.
Raportul Corpului de control al MECTS la Liceul „Jean Monnet” din Capitală indică multiple nereguli, începând cu registrele privind evidenţele şedinţelor Consiliului de administraţie, unde apar situaţii în care cei care decid sunt diferiţi de cei care au participat la întrunire, aprobarea de transfer a elevilor, care se bazează pe decizii aleatorii, lipsa proiectelor privind combaterea violenţei, gestionarea situaţiei de criză.
De asemenea, rezultatele controlului au arătat lipsa unei comisii şi a unor strategii pentru reducerea abandonului şi a absenteismului şcolar, în condiţiile în care elevii Liceului „Jean Monnet” au un număr mare de absenţe nemotivate, neexistând un plan pentru reducerea acestui fenomen.
În cazul elevei care l-a acuzat pe profesorul Dan-Octavian Vişan că a violat-o în timpul unei excursii la Predeal, Corpul de control a constatat că aceasta are în primul semestru 45 de absenţe nemotivate, pentru care nu a fost dispusă nicio sancţiune, iar dosarul de transfer era incomplet.
O elevă de la Liceul „Jean Monnet” s-a prezentat, în 3 noiembrie, la Secţia 1 Poliţie însoţită de părinţi şi a depus plângere împotriva profesorului de sport Dan-Octavian Vişan, acuzându-l că a violat-o, în timpul unei excursii la Predeal.
Dan-Octavian Vişan a fost arestat preventiv, fiind acuzat de acte sexuale cu un minor.
Numele Liceului „Jean Monnet” a fost implicat şi în alte scandaluri, recent două eleve fiind acuzate că au furat un telefon mobil şi o cameră foto de la două studente. Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, într-un club din Capitală.
O altă elevă de la Liceul „Jean Monnet” a pozat în Playboy, alături de primarul Radu Mazare. Mădălina Pamfile a apărut pe coperta numărului din noiembrie al revistei Playboy, alături de Radu Mazăre şi alte două domnişoare nud.
În urma deciziei de a poza în Playboy, dar şi pentru alte contravenţii la codul Liceului „Jean Monnet” a fost propusă scăderea notei la purtare elevei Mădălina Pamfile. Consiliul profesoral a decis să propună sancţionarea Mădălinei Pamfile şi pentru absenţele repetate şi nemotivate de la ore, dar şi pentru prezenţa în diverse emisiuni de televiziune fără a avea permisiunea conducerii liceului.