Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia continuă audierea martorilor şi a persoanelor vătămate, inclusiv prin intermediul unor comisii rogatorii cu privire la cei care domiciliază pe raza altor judeţe, anunţă Parchetul General
Citeşte şi: Accidentul aviatic din Apuseni: Procurorii audiază, luni, mai mulţi martori
De asemenea, pe lângă expertizele medico-legale dispuse în cauză, urmează a fi efectuate şi expertize tehnice, procurorii solicitând, totodată, date şi înscrisuri de la diferite instituţii privind procedurile de zbor şi acţiunile de salvare.
Săptămâna trecută, anchetatorii anunţau că ”au procedat la identificarea unor persoane care pot oferi date în legătură cu acest eveniment, o parte dintre acestea fiind deja audiate”.
Totodată, de la locul accidentului a fost extrasă epava aeronavei, aceasta fiind deplasată în comuna Horea, fiindu-i asigurată paza. Urmează ca epava să fie transportată la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (C.I.A.S.), la Bucureşti, pentru examinarea de către inspectorii acestei instituţii.
De asemenea, în cauză a fost dispusă efectuarea unor expertize medico-legale.
Luni, 20 ianuarie, avionul pilotat de Adrian Iovan a aterizat forţat în Munţii Apuseni. Pilotul şi o studentă au murit, la câteva ore după accident. Patru medici sunt răniţi.