15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialAliatul lui DSK, acuzat de pedofilie în Maroc

Aliatul lui DSK, acuzat de pedofilie în Maroc

Unul dintre aliaţii lui Dominique Strauss-Kahn, este acuzat că a participat la o orgie cu băieţi minori în Maroc. Fostul ministrul francez, Jack Lang, a negat toate acuzaţiile de pedofilie şi a declarat că toţi care i-au lezat onoarea vor fi daţi în judecată.

Într-o emisiune pe tema scandalurilor sexuale în care este implicat fostul şef al FMI Dominique Strauss-Kahn, fostul ministrul francez Luc Ferry a rupt tăcerea şi a acuzat un alt fost ministru, fără a-i preciza numele, că a avut relaţii pedofile în Maroc.

„Probabil ştim toţi de aici despre cine e vorba. Nu pot să îi spun numele pentru că aş fi acuzat de calomnie şi condamnat, fără îndoială, deşi povestea este adevărată”, a comentat Ferry.

Întrebat dacă are probe pentru a susţine aceste acuzaţii, Ferry a răspuns: „evident, nu”. Dar „am mărturii ale membrilor cabinetului de la cel mai înalt nivel, autorităţi ale statului de cel mai mare rang”, a adăugat el.

Potrivit lui Ferry, abuzurile asupra băieţilor au avut loc în Marrakech, un centru turistic din Maroc. Într-o razie prin oraş, poliţia a descoperit copiii, dar autorităţile de la nivel înalt au decis să muşamalizeze cazul.

Luc Ferry a declarat că „ziariştii nu pot spune toate lucrurile pe care le ştiu (…) pentru că ar fi acuzaţi de calomnie”. Cu toate acestea, publicaţia L’Express a scris pe site-ul său că declaraţiile lui Ferry se referă la Jack Lang, fostul ministru socialist al Culturii şi al Educaţiei.

Rachida Dati, fostul ministru al Justiţiei, a declarat că Ferry ar trebui să fie urmărit pentru că nu a raportat o crimă, infracţiune care se pedepseşte cu trei ani de închisoare şi o amendă de 45000 euro.

Lang, care este căsătorit şi are două fiice, a negat toate acuzaţiile. „Nu vreau să mă amestec în această poveste pentru moment. Mă voi exprima la momentul potrivit. Această afacere este banal de tristă. Vulgaritatea face parte din lumea noastră. Vor fi urmăriţi penal toţi cei care – cotidiene sau persoane – îmi pun în discutie onoarea”, a declarat Lang pentru Le Figaro.

Lang a fost un apărător vehement al lui Strauss-Kahn, spunând că modul în care acesta a fost tratat de către autorităţile americane a fost inuman. Lang a declarat că sistemul judiciar din SUA este „politizat” şi că se pare că judecătorul vrea „să oblige un francez să plătească” deoarece a refuzat cauţiunea pentru DSK.

Scandurile sexuale se ţin lanţ în Franţa. Duminică, Georges Tron a demisionat din funcţia de ministru după ce două foste angajate l-au acuzat de hărţuire sexuală. Tron a respins acuzaţiile, dar a fost forţat să demisioneze.

Frederic Mitterrand, actualul ministrul francez al culturii şi nepotul fostului preşedinte Francoise Mitterand, a scris în 2005,o autobiografie în care povestea despre vacanţele sale din Thailanda: „Am căpătat obiceiul de a plăti pentru băieţi … Multitudinea de băieţi tineri, foarte atractivi şi disponibili imediat m-au adus într-o stare de dorinţă pe care nu trebuie să o mai ascund”.

Mitterand a clarificat mai târziu că a plătit doar băieţi adulţi. „Condamn pedofilia şi nu am întreţinut niciodată relaţii pedofile”.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Prețul energiei va exploda. Creșteri și de 120% mai mari pe facturi

În prezent, există oferte de la un singur furnizor pe platforma ANRE, pentru perioada post plafonare Un studiu realizat de Asociația Energia Inteligentă arată care...

Autoturism lovit de un tramvai în Capitală. Șoferul a murit

Bărbatul a rămas încarcerat în mașină mai bine de 30 de minute Accidentul s-a petrecut pe Șoseaua Progresul. Circulaţia tramvaielor pe liniile 1, 10, 11,...

România râmâne pe același loc în clasamentul FIFA după victorile cu Lituania și Kosovo

În ciuda succeselor recente în Liga Națiunilor, România nu a reușit să avanseze în clasamentul mondial al FIFA, păstrând aceeași poziție. Deși „tricolorii” au obținut...
Ultima oră
Pe aceeași temă