Patronul Romprest, Florian Walter, fost Bușcă ( și-a schimbat numele pentru a scăpa de cazier pătat), a fost CAPTURAT în Dubai, în baza unui mandat de arestare. El a fost pus în libertate pe cauțiune și sub control judiciar, fiind obligat să se prezinte ZILNIC la Poliție, până când instanța de judecată din Dubai decide extrădarea în România. In apărarea sa Walter -Bușcă a susținut că în România viața îi este în pericol.
Precizăm că, între timp, Florian Walter a obținut o rezidență în Emiratele Arabe Unite, deoarece orice om de afaceri care are milioane de dolari poate obține rezidență.
Citește și: Interviu din arhiva Rl: Cine e „cumătrul” Walter, omul care face bani ridicând mașinile din Sectorul 1?
După ce a fugit din România, a ajuns la Monaco, unde și-a transferat banii în Dubai, spun surse specializate.
Contrar zvonurilor, din Dubai pot fi extrădați cei căutați de state cu care există acorduri bilaterale ( cu România există astfel de acord) și în care se respectă drepturile omului.
După ce a fugit din țară, Poliția Română prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a efectuat demersurile necesare în vederea localizării și arestării în vederea extrădării lui Florian Walter, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis un mandate de arestare preventivă.
”În baza informațiilor deținute, la data de 29 mai a.c., Poliția Română a solicitat Biroului Central Național Interpol Abu Dhabi confirmarea prezenței acestuia pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. La data de 2 iunie 2015 a fost primită confirmarea faptului că Walter Florian a fost arestat la solicitarea autorităților române și se află la dispoziția organelor judiciare din Emiratele Arabe Unite. Imediat, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a informat Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției, care au demarat procedurile în vederea extrădării”, potrivit unui comunicat al IGPR.
Patronul Romprest a intrat în vizorul DIICOT în luna mai, când procurorii au descoperit fraude de peste 18,5 milioane de euro la firme organizate pe paliere, organizate specific spălării banilor și evaziunii fiscale. Scopul lui Walter-Bușcă a fost să nu mai plătească impozite și TVA.
Citește și: Fabrica de sifonat bani a lui Florian Walter, zis Bușcă
Potrivit anchetatorilor, Florian Walter și-a construit un imperiu de firme, unele la vedere, altele fantomă, pe trei paliere. Firmele la vedere încheiau contracte cu instituții publice sau societăți cu capital public, încasau banii, care se duceau pe contracte fictive încheiate cu firmele fantomă.
După ce banii ajungeau la firmele fantomă, erau scoși din bancă de administrator de paie, care erau însoțiți de oamenii de încredere ai lui Walter. Administratorii de paie își rețineau un commision mic, iar restul de bani îi înmânau omului lui Walter. Ulterior, toți banii ajungeau la Walter, care îi băga în alte firme, care încheiau contracte cu firme din afara țării, controlate tot de Walter și așa reușea să-și scoată parte din avere în afara țării.
Citește și: Dezvăluire Rl din 2007: Afacerile lui Florian Walter. SRI riscă să piardă paza aeroporturilor
Florian Walter (Bușcă) ne-a destăinuit într-un interviu publicat în 2009 că s-a îmbogățit repede pentru că se pricepe la afaceri. Înainte de 1989 vindea butelii pe sub mână, împreună cu Cristi Borcea. Decembrie 1989 l-a prins cu economii de un milion de lei. După 1990, afacerile sale au înflorit, contractele sale cu societăți ale statului aducându-i milioane de dolari sau euro. Averea i-a crescut în special în perioada 2001-2004, când a preluat active de la CFR (din portofoliul Ministerului Transporturilor) și a încheiat contracte de prestări servicii pe câte 10 ani. Ministrul Transporturilor era ruda sa prin nășie, Miron Mitrea. Apoi, afacerile au fost încurajate și fostul ministru liberal Ludovic Orban, ca și de primarii sectoarelor 1 și 5 ai Capitalei și de primarul general Sorin Oprescu, potrivit presei.