30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialACL Cluj depune plângere penală împotriva lui Ponta, pentru votul în diaspora

ACL Cluj depune plângere penală împotriva lui Ponta, pentru votul în diaspora

ACL Cluj va depune o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, pe care îl acuză de împiedicare a exercitării drepturilor electorale în diaspora, unde alegerile au fost marcate de cozi şi nu au existat ştampile suficiente, informează Mediafax.

Copreşedintele ACL Cluj, Daniel Buda, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că cere şi demisia lui Victor Ponta, care "nu are capacitatea de a gestiona eficient treburile ţării şi procesul electoral".

"Cer demisia de îndată a lui Victor Ponta din fruntea Guvernului. Nu are capacitatea de a gestiona eficient treburile ţării şi problemele care ţin de candidatura sa între turul întâi şi turul doi. Primul tur a fost o mostră de incompetenţă a organizării în diaspora, şi nu numai. ACL Cluj va depune plângere penală împotriva lui Victor Ponta pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale, care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Prin modalitatea de organizare a votului în diaspora, a îngrădit dreptul persoanelor să-şi exercite dreptul constituţinal de a alege. Ponta trebuie să răspundă nu numai politic, ci şi penal”, a spus Buda.

Acesta i-a cerut premierului Ponta ca, înainte de a-şi da demisia, să îl demită pe prefectul judeţului Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, care ”a demonstrat că este incapabil să gestioneze alegerile prezidenţiale".

De asemenea, Buda le-a mulţumit clujenilor pentru votul dat la alegerile de duminică, despre care a spus că "responsabilizează şi onorează ACL”.

"Urmează două săptămâni de război intens, astfel încât în 16 noiembrie să îl putem proclama pe Klaus Iohannis preşedinte al României”, a conchis Buda.

Co-preşedintele ACL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că rezultatul obţinut la Cluj de Klaus Iohannis "este excelent, cel mai bun scor din România după Sibiu”.

"Eu sper ca la sfârşitul turul doi să fim judeţul numărul unu în România. De la Cluj va porni valul care va mătura culoarea roşie din România”, a subliniat Nicoară.

Românii din străinătate au ieşit, duminică, în număr record la vot, însă în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe, iar oamenii au protestat faţă de închiderea porţilor în faţa celor care nu au mai putut vota.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut demisia miniştrilor Titus Corlăţean şi Bogdan Stanoevici. La fel şi aproximativ 200 de persoane care au protestat la MAE, duminică seară, faţă de organizarea alegerilor în străinătate, însă vicepremierul Liviu Dragnea a apreciat că activitatea Ministerului de Externe este una foarte bună, el arătând că MAE nu poate fi învinovăţit cu nimic pentru modul în care s-a desfăşurat procesul electoral în diaspora.

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe, până mâine la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă