Un bărbat de 35 de ani a ajuns la Spitalul de Urgență din iași cu un elicopter SMURD, după ce a căzut de la patru metri înălțime, de pe o pasarelă din lemn, improvizată pe exteriorul unei casei parohiale din Vaslui aflate în construcție, informează Mediafax.
Potrivit cercetărilor făcute de polițiștii vasluieni, bărbatul a căzut de pe o pasarelă din lemn pe care o improvizase pe exteriorul unei case parohiale aflate în construcție, în cartierul 13 Decembrie din Vaslui, pentru a putea circula între un perete și un stâlp din beton.
Bărbatul, care a căzut de la o înălțime de peste patru metri, a suferit un traumatism cranian, colegii acestuia sunând imediat la numărul de urgență 112 pentru a solicita intervenția unei ambulanțe.
”Tânărul, cu domiciliul în localitatea Ferești, era angajat ca zilier la o firmă de construcții din Vaslui, având ca sarcină doar scoaterea unor cuie din schela din lemn. Montarea acelei pasarele a făcut-o din propria inițiativă, fără să-i fi solicitat cineva acest lucru. În consecință, Inspectoratul Teritorial de Muncă a declanșat o anchetă în acest caz”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Bărbatul a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Urgență Vaslui, apoi a fost transferat, cu un elicopter SMURD, la Clinica de Neurochirurgie din Iași.