2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialA fost găsit un bărbat decedat în zona canionului Șapte Scări

A fost găsit un bărbat decedat în zona canionului Șapte Scări

Corpul unui bărbat decedat a fost găsit, sâmbătă, în zona Canionului 7 Scări, pe traseul Prăpastia Ursului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, Ionuț Marin.

O persoană a sunat sâmbătă la numărul de urgență, în jurul orei 13.00 și a declarat că în zona Canionului 7 Scări pe traseul Prăpastia Ursului, se află un bărbat peste care este căzut un copac. Cel care a sesizat a declarat că bărbatul nu mișcă și nu ar prezenta semne vitale. La fața locului s-au deplasat polițiști de la Poliția municipiului Săcele, jandarmi și un echipajul Salvamont. A fost declarat decesul, iar bărbatul este coborât pe targă pentru a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov, pentru identificare și necropsie.

Asupra bărbatului a fost găsit un telefon mobil și o cheie de mașină cu un breloc. Potrivit sursei citate există o informație deocamdată neconfirmată, că ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani din localitatea brașoveană Sânpetru a cărei dispariție a fost sesizată vineri, 29 septembrie în jurul orei 10.00, de soția acestuia. Va fi efectuată confirmarea doar după amprente și recunoaștere, mai precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Update: Tragedie aviatică în Coreea de Sud: cel puțin 167 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 167 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă