3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecial36 de km din Autostrada Soarelui, inaugurati cu repetitie

36 de km din Autostrada Soarelui, inaugurati cu repetitie

Cu toate ca nici acum nu este finalizata, Autostrada Soarelui Bucuresti-Constanta a avut ieri parte de o noua taiere de panglica, de aceasta data protagonisti fiind premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Practic, ieri a fost inaugurata deschiderea circulatiei pe ambele sensuri de mers pe tronsonul Drajna-Fetesti, in lungime de 36,6 km, portiune care mai fusese inaugurata anul trecut, de fostul ministru Radu Berceanu, atunci insa pe un singur fir.
De ieri se poate circula in regim de autostrada de la Bucuresti pana la Cernavoda. Cu toate ca lucrarile propriu-zise fusesera gata mai devreme, soferii care se indreptau spre mare au fost nevoiti sa ocoleasca pana cand a ajuns la fata locului, cu elicopterul, premierul Tariceanu. In asteptarea taierii de panglica, fata in costum national care-i astepta cu paine si sare a tremurat serios de frig in aerul rece al diminetii, cineva milostivindu-se intr-un final sa-i imprumute un flanel. Sosit intr-un final la fata locului, primul ministru s-a aratat indignat ca deja au inceput sa se fure gardurile si panourile reflectorizante.

Cele mai citite

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă