Liderii celor opt state cele mai industrializate s-au reunit în Irlanda de Nord, la Lough Erne, şi deşi Siria nu figura în programul oficial al acestui summit G8, ea s-a aflat în centrul discuţiilor din prima zi.
O atmosferă tensionată, în timp ce autorităţile britanice au trebuit să înfrunte dezvăluirea în Guardian a faptului că Londra a spionat delegaţii la G20 în timpul reuniunilor din aprilie şi septembrie 2009.
Preşedinţii Barack Obama şi Vladimir Putin au avut o întrevedere tete-a-tete în timpul căreia s-au evidenţiat din nou tensiunile americano-ruse. Imediat ce a păşit pe solul britanic, preşedintele rus a reiterat susţinerea sa faţă de Bashar al-Assad, a cărui plecare este cerută de majoritatea liderilor G8.
Dar, dincolo de disensiunile privind conflictul sirian, dominanta zilei în Marea Britanie a fost articolul din Guardian privind dezvăluirea făcută de ex-spionul american Ed Snowden care demonstrează că Londra şi‑a spionat aliaţii în 2009.
Agenţia serviciilor secrete britanice Government Communication Headquarters (GCHQ) a utilizat „capacităţi revoluţionare de informaţii” pentru a controla comunicaţiile personalităţilor care au participat la cele două reuniuni G20 din aprilie şi septembrie.
Serviciile secrete ar fi instalat cafenele-internet unde puteau intercepta comunicaţiile şi supraveghea mesajele e-mail şi apelurile telefonice trecute prin aparatele BlackBerry ale delegaţilor.
Agenţia a instalat şi un dispozitiv ce-i permitea să afle când delegaţii se contactau unii pe alţii.
„Ţinte”
Documentele divulgate relevă că spioni americani, cu baza în Marea Britanie, au interceptat comunicaţiile preşedintelui rus de atunci, Dmitri Medvedev, la summitul G20 de la Londra.
Sau că, în timpul reuniunii miniştrilor de Finanţe ai G20 din septembrie, GCHQ a profitat de ocazie pentru a spiona delegaţii, identificând ministrul turc de Finanţe, Mehmet Simsek, ca un obiectiv şi o listă de alţi miniştri şi funcţionari subalterni din delegaţia sa, „ţinte potenţiale”.