Guvernul României încearcă să impună – pe repede înainte – un model de reorganizare regională a ţării care să înlocuiască cele 41 de judeţe cu 8 regiuni de dezvoltare, miza fiind atragerea celor 10 miliarde de euro puse la dispoziţie, în perioada 2013-2014, de Programul pentru Dezvoltare al Comisiei Europene.
Siteul cursdeguvernare.ro a obţinut studiul promovat în acest sens de parlamentari ai PDL şi propune un model de organizare teritorială aplicat din timp de o ţară vecină, Polonia. Modelul este însă coniderat ineficient de studiul citat. Apreciere cel puţin ciudată, mai ales venind din partea României, o ţară care, până acum, a eşuat la capitolele la care Polonia a excelat.
Polonia a fost dată ca exemplu de mulţi analişti din România pentru modul în care şi-a negociat intrarea în Uniunea Europeană, împingând tratativele cu Bruxelles-ul până în ultima luna înaintea aderării, decembrie 2003.
Dacă pe plan extern a ştiut tot timpul să-şi apere interesul – a făcut-o şi când fostul preşedinte Kaczynski a întârziat semnarea Tratatului de la Lisabona, şi când a refuzat să găzduiască scutul american antirachetă – guvernul de la Varşovia nu a omis nici nevoile de pe plan intern.
România cu minerii, Polonia cu descentralizarea
Astfel, a pornit procesul descentralizării încă din anul 1990, pe vremea când, în România, mineriadele făceau ferfeniţă statul de drept şi stricau ireparabil imaginea de proaspăt stat democratic.
Studiul parlamentar obţinut de cursdeguvernare.ro arată că polonezii au început prin asigurarea autonomiei. Au acordat competenţele necesare colectivităţilor locale, astfel încât acestea să poată răspunde nevoilor propriilor cetăţeni. O altă ţintă urmărită de Polonia încă de la începutul anilor ’90 a fost atragerea fondurilor europene.
Varşovia – campioană la fonduri europene
Cu bazele puse din timp, Polonia a ajuns să atragă, între 2004 şi 2010, 38 de miliarde de euro din fondurile europene. În aceeaşi perioadă, a cotizat la bugetul UE cu aproximativ 17 miliarde de euro, putându-se considera că banii de la Bruxelles au fost un factor important al creşterii economice poloneze.
Spre comparaţie, în primii trei ani ca stat UE, România a reuşit să atragă doar circa 450 de milioane de euro din fonduri europene, contribuind în acelaşi timp cu peste 3,5 miliarde de euro la bugetul Uniunii.
Una dintre explicaţii, identificată de reprezentanţii Societăţii Academice Române, este că autorităţile locale din ţară, deşi întocmesc un volum mare de proiecte pentru fonduri europene, nu reuşesc să respecte standardele cerute. Conform calculelor SAR, România trebuie să cheltuiască 15 milioane de euro pe zi până în 2015 pentru a reuşi absorbţia totală a fondurilor alocate în ciclul bugetar 2007-2013. Ritmul la care funcţionează însă maşinăria birocratică română este de numai 1,13 milioane de euro cheltuiţi pe zi.
„În lipsa unei schimbări de strategie, o utilizare totală a fondurilor pare imposibilă”, a conchis Societatea Academică Română.
Sistem pe trei nivele: comune, districte şi regiuni
Reforma administrativă pe care guvernanţii se străduiesc să o urnească în acest an a fost demarată propriu-zis în Polonia din 1999 şi a avut ca rezultat dezvoltarea politicii regionale.
Baza a fost stabilirea unui sistem al administraţiei pe trei nivele: comune (gmina), districte (powiaty) şi regiuni (voievodate). S-au delimitat în acest fel 16 noi regiuni care corespundeau metodologiei comunitare.
În prezent, Polonia are o administraţie locală compusă din 2.478 comune şi 379 districte (powiats).
Comunele (gmina) sunt conduse de o adunare deliberativă şi un birou executiv, condus de un primar, numit „wojł” în comunele rurale, „burmistrz” în comunele urbane şi „prezydend miasta” în oraşele de peste 100 000 locuitori.
Districtele (powiaty) sunt entităţi administrative care au în jur de 100.000 de locuitori. 65 de oraşe poloneze cumulează funcţii ale comunelor şi ale districtelor.
Provincia este condusă de un consiliu şi un birou executiv, condus, la rândul lui, de un preşedinte.
Regiunile (voievodatele) sunt cele mai mari entităţi administrative şi sunt în număr de 16. Structura lor cuprinde un corp administrativ (sejmik wojwodzki) şi un corp executiv (zarzad wojwodzki), condus de un mareşal.
Voievodatele au suprafaţa cuprinsă între 9.412 km2 şi 35.589 km2 şi o populaţie cuprinsă între 1.000.061 şi 5.130.000 locuitori. Regiunile au competenţe în special în domeniul apei, drumurilor, sănătăţii, serviciilor sociale, educaţiei, culturii şi dezvoltării economice.
Românii, neimpresionaţi
Totuşi, deşi este descris destul de amănunţit, documentul parlamentar românesc consideră că modelul polonez de regionalizare este un eşec, fără însă a oferi explicaţii pentru această aserţiune, subliniază articolul apărut pe cursdeguvernare.ro.
Este acelaşi gen de atitudine care a făcut ca România să conştientizeze oficial abia în anul 2006 necesitatea de a începe să elimine decalajul dintre regiuni. În schimb, Bulgaria şi Estonia au prioritizat eliminarea decalajelor în anul 2003, Polonia – în anul 2004, iar Slovacia – în 2005.
Nemulţumit de modelul polonez, studiul Parlamentului român oferă alternative de organizare pe regiuni. Identifică patru mari modele la nivel european:
1. Tradiţia napoleoniană. Este prezentă în Franţa, Italia, Spania, Grecia, Europa Centrală şi de Est. Acest mode se bazează pe centralizarea autorităţii, uniformitate şi simetrie.
2. Tradiţia germană. Este prezentă în Germania, Austria, Olanda. Acest model recunoaşte – alături de un stat puternic – entităţi intermediare de autoritate.
3. Tradiţia anglo-saxonă. Este prezentă îndeosebi în Marea Britanie. Acest model nu recunoaşte noţiunea de stat ca persoană juridică.
4. Tradiţia scandinavă. Suedia şi Finlanda aplică acest model. Acasta a preluat de la modelul francez principiul uniformităţii, dar l-a aplicat într-un cadru ceva mai descentralizat.
