Zona euro nu are şanse să reziste dacă statele cele mai fragile continuă să se confrunte cu dobânzi prohibitive care le împing spre faliment, iar o eventuală retragere a unui membru din uniunea monetară va însemna şi ieşirea din Uniunea Europeană (UE), potrivit publicaţiei franceze La Tribune, citată de Mediafax.
Criza euro este, în primul rând, o criză a economiei europene care produce un nou val de atacuri asupra legitimităţii monedei unice, afirmă într-un articol redactorul şef al publicaţiei franceze, Philippe Mabille. În Germania, declaraţiile lui Hans-Olaf Henkel, fost preşedinte de patronat, potrivit cărora atitudinea sa din trecut favorabilă uniunii monetare reprezintă principala eroare de judecată din viaţa profesională, dau apă la moară facturilor anti-euro cu care se confruntă cancelarul Angela Merkel, apreciază el.
În Franţa, partizanii revenirii la franc ridică tonul. Astfel, suveraniştii visează la revenirea momentelor lor de glorie, prognozând destrămarea zonei euro.
„Recomand tuturor celor care sunt tentaţi de această aventură să citează tratatul UE, adoptat democratic de statele membre”, spune Mabille.
În articolul 3, Tratatul menţinează că UE stabileşte o uniune economică şi monetară, a cărei monedă este euro.
„Cu alte cuvinte, euro este moneda UE, aşa cum dolarul este moneda SUA. Ca să fim şi mai precişi, euro nu este doar moneda celor 322 de milioane de cetăţeni ai celor 16 state care deja au adoptat-o, dar ar putea deveni şi a tuturor celor 27 de state UE”, spune Mabille.
El menţionează că o eventuală ieşire din zona euro s-ar traduce, economic, prin ruină pentru respectivul stat şi al creditorilor acestuia. Tehnic, ieşirea nu este prevăzută de Tratat, singura posibilitate fiind retragerea din UE.
„Orice stat membru poate decide retragerea din Uniune”, se arată în articolul 50 al Tratatului, sub condiţia notificării Consiliului European şi a negocierilor modalităţilor.
Germania nu este pregătită să-şi asume responsabilitatea unui eşec politic în procesul de integrare europeană, situaţie recunoscută de Merkel, care afirmă că Berlinul nu va lăsa să cadă niciun stat. UE şi Banca Centrală Europeană sunt departe de a-şi fi terminat toate resursele pentru a convinge de ireversabilitatea euro, mai spune editorialistul La Tribune.