Statele UE par mai divizate ca niciodată pe chestiunea acţiunii militare din Libia, în condiţiile în care cel mai mare membru al blocului, Germania, insistă că opoziţia sa a fost justificată, având în vedere criticile Ligii Arabe pe tema raidurilor occidentale, potrivit NewsIn.
„Am decis să nu participm cu soldaţi germani, am calculat riscul şi, văzând că, la trei zile de la declanşarea intervenţiei, Liga Arabă deja critică operaţiunea, cred că am avut motive solide„, a spus ministrul de externe german, Guido Westerwelle, înainte de discuţiile cu omologii europeni la Bruxelles.
Alţi miniştri europeni au insistat că operaţiunea Odyssey Dawn respectă deplin ceea ce a autorizat ONU.
„Rezoluţia ONU este respectată strict, pentru că ea prevede o zonă de interdicţie aeriană şi toate măsurile pentru protejarea civililor, deci ‘toate msurile’ înseamnă să se acţioneze astfel”, a declarat ministrul spaniol.
El a subliniat că Moussa este „un om rezonabil. „Încercăm să discutăm cu el, pentru a-i explica exact cum funcţionează această rezoluţie şi cum acţionăm, dar sunt sigură că vom fi de acord pe toate punctele, pentru că, pentru noi, susţinerea Ligii Arabe este foarte importantă”.
Ministrul finlandez a sugerat că respectivele critici ale Ligii Arabe au fost exagerate. „Să nu facem munţi din muşuroaie de furnici”, a spus el.
Şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton, a minimalizat divergenţele, spunând că „Moussa a fost citat greşit” şi a reamintit că el a participat la summitul de la Paris de sâmbătă, unde s-a decis declanşarea raidurilor.
Miniştrii UE probabil vor extinde interdicţia de viză şi blocarea bunurilor oficialilor şi companiilor cu legături cu Gaddafi. De asemenea, vor discuta despre o susţinere militară pentru eforturile umanitare.