Noi ciocniri au avut loc marţi în satul Gyongyospata, din Ungaria, între romi şi extremiştii de dreapta, iar cinci persoane au fost rănite, informează NewsIn.
Mai multe persoane au fost arestate.
O organizaţie proromi a anunţat pe Facebook că unităţi de luptă ale poliţiei au înconjurat localitatea.
Nu este clar ce a declanşat noile violenţe, după tensiunile din ultimele săptămâni.
În weekend, aproape 300 de romi au părăsit satul, deoarece o grupare de extremă-dreapta intenţiona să organizeze antrenamente paramilitare în zonă. Crucea Roşie ungară a transportat sute de femei şi copii romi cu autocarele.
Poliţia a intervenit pentru a bloca antrenamentele, iar romii s-au întors.
Potrivit MTI, membri ai aceluiaşi grup s-au numărat printre cei care s-au luptat marţi.
În luna martie, reprezentanţi ai unei alte grupări de extremă-dreapta s-au îmbrăcat în uniforme şi au mărşăluit săptămâni la rând prin sat, pentru a intimida romii.