19.3 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie: Cresc taxele universitare

Marea Britanie: Cresc taxele universitare

Camera Lorzilor din Marea Britanie a adoptat un proiect controversat care prevede creşterea taxelor universitare, punând în dificultate coaliţia aflată la putere de opt luni, informează AFP, citat de Mediafax.

După adoptarea proiectului în Camera Comunelor, lorzii au aprobat şi ei creşterea, până în 2012, a taxelor universitare în Anglia. Taxele ar urma să crească de la 3.290 de lire pe an (3.915 euro) la 6.000 de lire şi, în circumstanţe excepţionale, la 9.000 de lire.

Proiectul a stârnit disensiuni în cadrul coaliţiei de guvernare. Liberal-democraţii, partenerii conservatorilor în cadrul Guvernului, promiseseră în campania electorală să nu crească taxele universitare.

Joia trecută au avut loc confruntări violente între studenţi şi forţele de ordine, pe străzile din Londra, în paralel cu votul din Camera Comunelor pentru creşterea taxelor. Maşina cu care se deplasau Prinţul Charles şi soţia sa a fost atacată de protestatari, însă cei doi membri ai familiei regale nu au fost răniţi în incident.

Cele mai citite

Rareș Bogdan avertizează asupra unui dezastru economic cauzat de politica PSD și a lui Marcel Ciolacu

Rareş Bogdan a lansat miercuri seară un atac la adresa premierului Marcel Ciolacu și a liderilor PSD pe care îi acuză de faptul că...

Ce au discutat Klaus Iohannis și premierul armean Nikol Pașinian la New York

Preşedintele român Klaus Iohannis a avut miercuri, la New York, o întâlnire cu premierul armean Nikol Paşinian, pe marginea Adunării Generale a ONU, cu...

Macron cere restrângerea dreptului de veto în Consiliul de Securitate al ONU doar pentru „crime în masă”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut miercuri la Naţiunile Unite "limitarea" dreptului de veto în Consiliul de Securitate în cazuri de "crime în masă",...
Ultima oră
Pe aceeași temă