0.9 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialLukaşenko a numit un nou premier în Belarus

Lukaşenko a numit un nou premier în Belarus

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, l-a înlocuit marţi pe prim-ministrul Serghei Sidorski cu preşedintele Academiei belaruse de Ştiinţe, Mihail Miasnikovici, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Lukaşenko nu a menţionat motivele acestei decizii. Serghei Sidorski era prim-ministru din 2003. Preşedintele a declarat doar că „Guvernul trebuie să devină un organ colectiv”, potrivit agenţiei de stat belaruse Belta. „Mihail Vladimirovici Miasnikovici este exact genul de persoană” de care Guvernul are nevoie, a adăugat el.

Miasnikovici, în vârstă de 60 de ani, a ocupat deja mai multe posturi în cadrul Guvernului, dar şi funcţia de şef al administraţiei prezidenţiale în perioada 1995-2001.

La 19 decembrie, Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere de 16 ani, a fost reales preşedinte cu aproape 80 la sută din voturi.

Aproximativ 600 de persoane au fost arestate la Minsk, în timpul unei manifestaţii a opoziţiei, care denunţa fraude masive la alegerile prezidenţiale, şi au fost condamnate la pedepse de detenţie administrativă de până la 15 zile.

Aproximativ 20 dintre ele, între care cinci dintre candidaţii opoziţiei la preşedinţie, riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare, pentru organizare de tulburări ale ordinii publice.

 

Cele mai citite

Viitorul investițiilor străine în România: eliminarea facilităților fiscale ridică semne de întrebare

Investițiile străine directe (ISD) au înregistrat un declin semnificativ în România, coborând de la 10 miliarde de euro în 2022 la aproximativ 6-7 miliarde...

Ministrul Finanțelor vrea schimbarea legii insolvenței

ANAF are de recuperat datorii de 124 de miliarde de lei Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are de recuperat debite totale de 124 de...

Victor Ponta, despre Călin Georgescu: „Este ușa pe care intră al treilea război mondial!”

Victor Ponta a comentat realitatea politică a ultimele zile, în direct, în emisiunea „Sub semnul Întrebării”, de la Metropola TV. https://www.youtube.com/watch?v=QrnDqowVWsM Politicianul și-a spus deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă