Guvernul proeuropean al Republicii Moldova a fost demis ieri de Parlament, după ce deputaţii Partidului Democrat, condus de Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc, au votat alături de comunişti moţiunea de cenzură depusă de aceştia din urmă. Criza de la Chişinău intervine într-un moment în care Moldova primise cele mai solide asigurări privind semnarea la sfârşitul acestui an a Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, primul pas către o viitoare aderare la UE. Torpilarea procesului de integrare europeană a Moldovei ridică suspiciuni întemeiate că în spatele acestei crize se află, de fapt, umbra ameninţătoare a Kremlinului.
Ceea ce a început pe 13 februarie, când premierul Vlad Filat, preşedintele celui mai mare dintre cele trei partide care formau Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), a denunţat acordul de constituire al AIE, s-a încheiat ieri cu demiterea guvernului în Parlament cu voturile comuniştilor lui Voronin, ale deputaţilor Partidului Democrat, membru al AIE, ale unor grupuri „neafiliate“. Pentru guvern au votat deputaţii Partidului Liberal Democrat (PLDM), Partidului Liberal şi grupul Vadim Mişin, în total 46 din cei 101 deputaţi. Pentru demitere s-au pronunţat comuniştii (iniţiatorii moţiunii de cenzură), Partidul Democrat şi alte grupuscule de „disidenţi“ care au însumat 54 de voturi, cu trei mai multe decât erau necesare. Filat a mizat pe faptul că Lupu şi omul care conduce de fapt PDM şi are în buzunar, probabil, jumătate din clasa politică de la Chişinău, oligarhul Vlad Plahotniuc, vor face în cele din urmă pasul înapoi şi nu vor doborî guvernul pe care îl conduce.
Dacă a primit garanţii în acest sens, atunci a fost trădat. Dacă a făcut-o din proprie iniţiativă, a greşit grav. Cum declara ieri în Parlament preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, „singura ţară care are de câştigat din această criză este Rusia”. Filat, un politician abraziv şi îndrăgostit de putere, a mizat totul pe teama de instabilitate a membrilor coaliţiei şi a pierdut. Acum Moldova se află într-o situaţie incomparabil mai dificilă şi mai incertă şi riscă să rateze principalul obiectiv politic naţional: ieşirea din zona gri a Europei de Est şi intrarea pe un curs la capătul căruia se află aderarea la Uniunea Europeană.
Moldova risca să fie un succes european
Criza politică de la Chişinău a fost declanşată, a amintit ieri pentru România liberă consilierul prezidenţial şi fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, la o săptămână după ce la Consiliul European de pe 7-8 februarie liderii celor 27 de state membre se angajaseră să susţină semnarea, la Summitul Parteneriatului Estic care va avea loc la Vilnius la sfârşitul lunii noiembrie, Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Republica Moldova, pasul decisiv pentru obţinerea statutului de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Preşedintele Traian Băsescu menţionase Moldova printre priorităţile României la acel Consiliu, iar la sfârşitul reuniunii a anunţat că „veţi vedea că Republica Moldova va finaliza acordul de asociere cu Uniunea Europeană până la Summitul de la Vilnius“.
Pe 19 februarie, trei miniştri de Externe din UE, polonezul Radoslaw Sikorski, suedezul Carl Bildt şi britanicul William Hague, au declarat într-o conferinţă de presă comună susţinută la Chişinău că sprijină semnarea Acordului de Asociere, apreciind eforturile Moldovei şi ale guvernului în vederea integrării, pe care au apreciat-o drept un succes. Cum a ajuns însă Moldova premianta clasei, având în vedere că în aprilie 2009 Chişinăul era cuprins de haosul protestelor de stradă şi, de atunci, se află într-o criză politică perpetuă?
Parteneriatul Estic şi rolul Angelei Merkel
Veştile bune au început pentru Moldova încă din 2008, când, în perioada în care a deţinut preşedinţia UE, Polonia a lansat împreună cu Suedia iniţiativa Parteneriatului Estic de cooperare economică şi politică strânsă cu şase state din fostul spaţiu sovietic: Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Azerbaidjan şi Armenia. Parteneriatul Estic a fost asumat oficial de UE pe 7 mai 2009, fix la o lună de la debutul protestelor de la Chişinău, şi de atunci a mers din rău în mai rău, în pofida unui debut promiţător, cu o singură excepţie: Moldova. În aceeaşi lună, în cadrul unei întrevederi desfăşurate la Palatul Mesenberg de lângă Berlin, cancelarul german, Angela Merkel, i-a propus preşedintelui rus de atunci, Dmitri Medvedev, întărirea cooperării în materie de securitate între UE şi Rusia – un vechi deziderat rus – în schimbul dezgheţării conflictului transnistrean şi garantării integrităţii teritoriale a Moldovei. Dacă Medvedev a părut interesat, cel care s-a opus a fost stăpânul real al Rusiei, Vladimir Putin. În pofida acestei insucces, Germania a păstrat un interes constant în Republica Moldova, concretizat în vizita cancelarului Merkel la Chişinău pe 22 august 2012, cu o zi înaintea comemorării Pactului Ribbentrop-Molotov, într-o demonstraţie de sprijin fără precedent. Luna trecută, Germania s-a alăturat Poloniei, Suediei şi Cehiei în cadrul a ceea ce a fost numit „o nouă axă” a politicii externe europene în vederea întăririi Parteneriatului Estic, inclusiv prin crearea unui spaţiu de liber schimb şi aplicarea unui logo distinct proiectelor de infrastructură finanţate în statele Parteneriatului pentru promovarea beneficiilor asocierii la UE. Mult înjurata de către stânga românească Germanie şi mult hulita Angela Merkel, în particular, au făcut în realitate mai multe pentru români şi pentru reîntregirea tuturor românilor într-o Europă liberă în ultimii ani decât orice alt politician european sau chiar român. Germania este, cum remarca Judy Dempsey, de la Carnegie Europe şi corespondenta Internatio-nal Herald Tribune pentru afaceri strategice europene, singura ţară care poate ţine piept extinderii sferei de influenţă a Rusiei în Estul Europei şi Moldova este cel mai bun loc în care să o facă.
România, la rândul ei, a sprijinit în mod constant şi ferm eforturile de integrare ale Moldovei, în pofida relaţiei relativ reci dintre Traian Băsescu şi Vlad Filat, determinată de preferinţa nedisimulată a preşedintelui român pentru Mihai Ghimpu, un filo-român declarat, în comparaţie cu un Filat mai echivoc şi plurivalent.
Mesaj de la Bucureşti: Continuaţi direcţia!
Pe 13 februarie a debutat criza politică de la Chişinău, declan-şată de însuşi… Vlad Filat, care a denunţat acordul de constituire a AIE, un document profund viciat de clientelism politic şi generator de corupţie. Gestul lui Filat a fost rezultatul unui lung război rece dintre premier şi oligarhul Vlad Plahotniuc, care a devenit fierbinte în momentul în care Filat a forţat demisia procurorului general Valeriu Zubco, un locotenent în armata lui Plahotniuc, în urma vânătorii din Pădurea Domnească în care a fost ucis un bărbat. Pe 15 februarie, Filat a reuşit să îl demită pe Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului cu ajutorul comuniş-tilor. În aceeaşi zi, agenţii Centrului Naţional Anticorupţie, controlat de acelaşi Plahotniuc, au descins în forţă la sediul Guvernului şi l-au arestat pe şeful Fiscului, Nicolae Vicol, un apropiat al lui Filat. Ulterior a fost făcută publică interceptarea unor convorbiri telefonice dintre Filat şi Vicol realizate în mod ilegal, ceea ce a dat aparenţa de justificare solicitării cuplului Lupu-Plahotniuc ca Filat să demisioneze. Acum Filat a fost demis şi, după cum a recunoscut el însuşi, poziţia sa a fost vulnerabilizată, iar calendarul european a fost compromis. Filat a declarat ieri după votul din Parlament: „Începând cu data de 11 martie urmau negocierile la Bruxelles pentru Acordul de Liber Schimb, iar din 14 martie – negocierile pe Acordul de Asociere. Negocieri pe care noi am avut înţelegerea de principiu să fie ultimele. Imediat după demisia Guvernului am fost informaţi că oferta pentru agricultură a fost amânată pentru finalizare.
Este regretabil acest lucru. Asta ne arată că timpul rezervat e foarte puţin. Ori ne înţelegem pentru continuarea AIE3, ori… Acest lucru e posibil doar în anumite condiţii: discuţiile, negocierile pentru crearea unei eventuale alianţe sunt lipsa oricărei condiţionalităţi. Atunci când inviţi pe cineva la dialog nu poţi să-i pui condiţii pentru negocieri. Ultimatumul nu este un instrument caracteristic”, a spus Filat.
„Ori, ori“ şi „lipsa oricărei condiţionalităţi“ înseamnă că Filat doreşte să reţină poziţia de prim-ministru în pofida condiţiilor lui Lupu privind un alt premier. În caz contrar, premierul demisionar ameninţă cu alegeri anticipate, ceea ce este un pariu riscant, având în vedere că Partidul Comuniştilor, care scădea constant în sondaje, a început să îşi revină.
În acest context, mesajul pe care doreşte să îl transmită Bucureştiul este că Moldova trebuie să continue pe acelaşi drum. Potrivit lui Diaconescu, indiferent de formula guvernamentală găsită, AIE 3, sau chiar o alianţă între comunişti şi PD, mult mai importante sunt continuarea parcursului european şi valorificarea eforturilor făcute în acest sens, mai ales că nici măcar comuniştii nu au respins procesul de integrare europeană. „Importantă este păstrarea direcţiei“, a declarat Diaconescu. O altă posibilitate, mai elegantă, ar fi ca până în noiembrie Filat să declare un armistiţiu în războiul cu Plahotniuc, să facă un pas în lateral şi să lase la cârma Guvernului un alt lider al PLDM. Filat are trei zile să-şi prezinte demisia şi până acum a refuzat să participe la negocieri cu PD, semn că încă mai speră să îşi păstreze poziţia.
Mâna Rusiei?
Scenariul moldovean seamănă foarte mult cu ceea ce s-a întâmplat în alte două ţări ale Parteneriatului estic, Ucraina şi Georgia. În ambele cazuri, conducerea pro-europeană – Iulia Timoşenko, Mihail Saakaşvili – a fost torpilată din interior de către un oligarh apropiat Kremlinului, cu acces nelimitat la sume de bani uriaşe cu care şi-au creat imperii media cu ajutorul cărora au destabilizat puterea în favoarea unor opozanţi pro-ruşi.
În Ucraina este vorba de Rinat Ahmetov, care l-a propulsat pe Viktor Ianukovici, dar pe care îl ameninţă cu îndepărtarea de câte ori acesta încearcă o apropiere cât de timidă de UE, iar în Georgia este vorba de Bidzina Ivanişvili, care s-a autopropulsat în funcţia de prim-ministru. În Moldova
este vorba de Plahotniuc, care controlează două televiziuni (dintre care una a cumpărat-o de la Sorin Ovidiu Vîntu) şi mai multe portaluri de ştiri. Andrew Wilson, expert în Europa de Est în cadrul European Council on Foreign Relations, a remarcat similitudinile dintre scenariul ucrainean şi cel georgian şi consideră benefică criza din Moldova pentru că, spune el, cel puţin în acest fel, problemele îngropate adânc ies în sfârşit la iveală. Deşi este victimă a unei tentative de „ucrainizare“, Moldova poate încă să scape din ghearele Moscovei. L-am întrebat pe Cristian Diaconescu dacă putem vedea umbra Rusiei peste criza de la Chişinău.
„Sunt prea multe coincidenţe“, ne-a răspuns fostul ministru de Externe.