12.6 C
București
luni, 21 octombrie 2024
AcasăSpecialGuvernul confirmă că Berlusconi vine în România, pentru reuniunea interguvernamentală

Guvernul confirmă că Berlusconi vine în România, pentru reuniunea interguvernamentală

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a confirmat, miercuri, prezenţa la Bucureşti a premierului italian Silvio Berlusconi, precizând că acesta va participa, luni, la reuniunea interguvernamentală româno-italiană şi va avea, cel mai probabil marţi, o întâlnire şi cu preşedintele Băsescu, informează Mediafax.

Potrivit Guvernului de la Bucureşti, pe agenda discuţiilor se vor afla şi subiecte precum comunitatea românească din Italia şi aderarea României la Spaţiul Schengen.

Surse oficiale au declarat, marţi, că prim-ministrul italian, Silvio Berlusconi, este aşteptat să vină la Bucureşti la începutul săptămânii viitoare, pentru discuţii cu premierul Emil Boc şi o reuniune interguvernamentală româno-italiană la care vor participa miniştri din cele două guverne.

„Vizita premierului Berlusconi în România este programată pentru două zile, luni şi marţi”, au arătat sursele citate.

Bogdan Aurescu şi Alfredo Mantica, secretari de stat în ministerele de Externe român şi italian, au anunţat în ianuarie că o nouă şedinţă de guvern româno-italiană va avea loc la Bucureşti, la începutul lunii mai.

O astfel de reuniune a fost organizată la Roma în octombrie 2008 şi condusă de Berlusconi împreună cu premierul Tăriceanu.

Cele mai citite

Șoc în handbal! Cel mai de succes club din ultimii ani a intrat în faliment

Cel mai titrat club de handbal feminin din ultimii ani, Vipers Kristiansand, a anunțat oficial falimentul, după ce nu a reușit să găsească investitori...

Alexandru Musi, eroul derby-ului! „Cea mai mare bucurie din carieră”

FCSB a câștigat cu 2-0 derby-ul împotriva lui Dinamo, cu goluri marcate de Bîrligea și Alexandru Musi, tânărul care și-a exprimat satisfacția pentru cea...

AEK Atena și PAOK Salonic au remizat 1-1 în derby-ul din Grecia! Răzvan Lucescu a avut o criză de nervi

AEK Atena și PAOK Salonic au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 8-a din campionatul grec, într-o confruntare marcată de tensiuni pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă