Un focar de pestă porcină africană – maladie mortală pentru porci, dar netransmisibilă omului – a fost descoperit în regiunea Leningrad /nord-vestul Rusiei/, unde se află oraşul Sankt-Petersburg, au indicat autorităţile sanitare ruseşti duminică, informează Agerpres.
Mai multe cadavre de porci fuseseră găsite în 31 decembrie într-o uzină de tratare a deşeurilor în regiunea Leningrad, a informat Rosselkloznadzor /Serviciul rusesc de control veterinar şi fitosanitar/ într-un comunicat. Analizele făcute ulterior au relevat că aceste animale purtau materialul genetic al virusului pestei porcine africane. După cercetări, „focarul maladiei a fost descoperit în cursul nopţii trecute /sâmbătă spre duminică/ într-o fermă privată”, continuă comunicatul, subliniind că toate măsurile antiepizootice necesare au fost luate. În prezent, nu există niciun vaccin împotriva acestei maladii. AGERPRES.