Europa politica inregistreaza o cotitura istorica marcata de victoriile centrului-dreapta si de regresul si infrangerile rasunatoare ale stangii.
in europa, conservatorii, fie ei "neoconservatori", fie liberali, par sa ocupe intregul spatiu politic, acaparand tema reformei. In Europa, dreapta imprima ritmul politic. Pe continentul nostru, conceptul socialismului a degenerat intr-o criza ideologica profunda reflectata din Spania pana in statele din estul Europei. Stanga este in deriva, iar centrul-dreapta se impune. Analistii estimeaza ca triumful lui Nicolas Sarkozy in Franta la alegerile parlamentare este confirmarea impunerii dreptei, si nu doar o simpla tendinta electorala. Sa privim spre "greii" Europei, unde, desi exista partide de stanga, ele abia isi mai gasesc un mesaj credibil, fiind prinse in razboaie ale sefilor pentru control si refondare.
Franta
Sarkozy este un conservator, iar cancelarul german, Angela Merkel, are acelasi ambitii, scrie Suddeutsche Zeitung. Ca presedinte al unui partid conservator, Partidul crestin-democrat (CDU), al carui program nou este in curs de elaborare, ea preciza ca, in calitate de "mare partid politic implantat in inima societatii noastre, CDU vrea sa pastreze ceea ce permite tarii sa avanseze si sa schimbe ceea ce franeaza". Lista noilor conservatori modernizatori este lunga, la fel si cea a realizarilor acestora. Cuvantul de ordine al conservatorilor este reasezarea institutiilor, cucerirea viitorului prin eliminarea tarelor trecutului. Ei conduc astazi dinamica evolutiei sociale si, in modul lor propriu, iau in serios apararea libertatii individuale a muncitorilor si antreprenorilor, ca si a libertatii pietei. Ei sunt cei care au reusit sa readuca in primul plan simbolurile pretins muribunde ale familiei, religiei, patriei. Spiritul neoconservator, asemenea unui gardian al trecutului si al viitorului, reia toate virtutile cardinale din apogeul societatii burgheze – "autoritate, morala, respect, merit si mandrie nationala", cum spune Sarkozy – si priveste simultan spre un viitor al carui motor este economia. Conservatorii justifica cele doua fatete ale liniei lor politice argumentand ca autoritatea, identitatea nationala, respectul, ordinea, dar si familia sunt factori esentiali de stabilitate gratie carora distrugerea permanenta antrenata de un capitalism nestavilit nu este insotita de o degradare a statului si societatii. Rezistenta morala fata de dinamica modernitatii.
Libertatea individuala se afla in centrul ideologiei conservatoare, dar este reinterpretata. In loc sa o plaseze sub tutela protectoare a statului, conservatorii sustin o afirmare de sine care trebuie sa fie dovedita de piata. Dar aceasta viziune liberala a responsabilitatii fiecaruia face ca libertatea individuala – si aici avem de a face o cu abordare istorica noua – sa isi traga legitimitatea din constrangere. Obligatia de a se arunca fara plasa in competitie incita individul sa isi preia responsabilitatile, sa isi demonstreze forta de caracter si sa isi desfasoare rezervele de hotarare, de inovatie si de creativitate. In aceasta forta de mobilizare, eminamente cetateneasca, a energiilor si creativitatii rezida fundamentul legitim al noului conservatorism.
Conceptul libertatii legata de concurenta, sinonim cu eliberarea energiilor sociale si a creativitatii, deschiderea spre lume si pragmatismul tolerant.
Germania
Frankfurter Allgemeine Zeitung, sub titlul "Cine seamana se aduna", arata ca, fortate sa guverneze impreuna si sa curteze electoratul de centru, partidele CDU si SPD, dreapta si stanga germane nu se mai disting. Semn agravant – ele ravnesc aceleasi aliante.
Aripile celor doua formatiuni sunt slabe in planul ideilor ca si in cel al persoanelor. Din acest motiv, capacitatea CDU (partidul crestin-democrat al Angelei Merkel) si a SPD (partidul social-democrat) de a atrage militantii si de a convinge durabil electorii nu inceteaza sa slabeasca. Pentru ca cetatenii nu mai sunt interesati de compromisuri incerte dictate de aparatele de partid, ci de o dezbatere serioasa articulata in jurul temelor, obiectivelor, faptelor. Or, pentru asta trebuie sa te poti baza pe purtatori de cuvant si pe ganditori care nu cauta doar sa satisfaca centrele lor de partid, ceea ce a dus la infrangerea acestora. Daca aripa conservatoare a CDU si-a pierdut forta, aripa sindicala a SPD si-a pierdut orice influenta. Contrar aparentelor, sarcina liderilor celor doua formatiuni nu este deloc usoara, avand putine puncte de vedere de luat in cont, tocmai aici constand criza marilor partide. Nici curentele nationaliste conservatoare, nici ganditorii favorabili liberalismului, nici aliatii sindicatelor nu mai gasesc parteneri de dialog pe langa CDU si SPD. Personalitatile politice ramase fidele principiilor fondatoare ale formatiunilor lor au fost puse pe tusa de aparatcici. Noile programe la care lucreaza si CDU si SPD au fost elaborate de secretarii generali. Altadata, la ele lucrau oameni cu greutate, astazi ele sunt incredintate functionarilor care se straduie sa faca sa dispara contradictiile dintre programul partidului si actiunea guvernamentala. Ca atare, dezbaterile nu mai au nimic incisiv. In afara cercului de responsabili si de militanti activi, "dezbaterile de fond" nu mai au nici o repercusiune interna. Politicienii CDU si SPD depun eforturi pentru a-si afisa singularitatea, diferentele care trebuie sa apara in aceste programe dand sentimentul ca au fost orchestrate de consilierii de imagine. Acestea toate spun multe despre cele doua mari partide.
Italia
La Repubblica analizeaza situatia din Italia, subliniind ca cetatenii resping din ce in ce mai mult clasa politica. Exista doua solutii pentru a iesi din criza politica ce afecteaza peninsula italica. Prima consta in denuntarea intarzierilor si abuzurilor clasei politice in ansamblu, lucrand la o reforma a sistemului care mai poate salva institutiile de prabusire si impiedica faptul ca respingerea politicii sa devina sentimentul cel mai raspandit in tara. A doua solutie consta in mizarea directa pe prabusirea sistemului pentru impulsionarea – daca nu a unei a doua rebeliuni populare dupa operatiunea "Maini curate" din 1992 – cel putin a delegitimizarii puterilor stabilite. Partidele si liderii lor fac tot posibilul pentru a-i dezamagi pe cei care credeau in prima solutie si ii ajuta pe cei favorabili celei de a doua. De la finele anului 2006, presedintele republicii, Georgio Napolitano, a denuntat prapastia care se mareste intre politic, institutii si cetateni, avertizand toti partenerii politici. De circa sase luni, exista riscul unui regres al democratiei. Este clar ca stanga, aflata la putere, are cea mai mare responsabilitate in aceasta degringolada democratica, fiind natural sa sufere cele mai mari consecinte in termeni electorali. Insa, in timp ce sistemul partidelor duce la umflarea in maniera indecenta a costurilor politice si se transforma in "clasa" privilegiata care nu doreste decat sa se protejeze, care controleaza accesele, care se bazeaza pe cooptarea fidelilor si a celor de o seama, care distribuie posturi pe baza apartenentei politice, si nu dupa merit, sabotand astfel eficacitatea statului, devine imposibila distinctia intre dreapta si stanga. Ceea ce duce la un sentiment general de respingere a clasei politice. Dreapta ar putea exploata acest resentiment, pentru ca respingerea politicului este o forma primara de expresie a populismului. Stanga pur si simplu nu mai poate asa ceva, nu mai vede care este reforma cea mai urgenta. De ce credit se mai poate bucura daca nu se poate reforma ea insasi?
La noi, arata publicatia, noua dreapta berlusconiana imprumuta din traditiile milenare ale Bisericii valorile si principiile de care are nevoie, umple vidul cultural cu o charisma vag pagana si idolatra, restituind politica cetatenilor transformati intr-o multime ce adora liderul.
MAREA BRITANIE
Pentru premierul britanic, laburistul Tony Blair, asa cum declara in The Economist, clivajul stanga-dreapta este depasit. Contrar unui mit raspandit, partidele politice nu sunt in agonie, iar interesul cetatenilor pentru politica nu a slabit niciodata. Politica este supusa acelorasi forte de schimbare ca toate celelalte. Cetatenii sunt interesati de mize mai mult decat de ideologii. Cand este prea rigida, organizarea politica devine rebut. Partidele politice trebuie inainte de toate sa se deschida si sa caute participarea cetatenilor, sa nu astepte ca acestora sa li se acorde privilegiul de a fi primiti in grupul lor. Deschiderea este cheia.
