Pentru Angela Merkel, summitul de joi de la Bruxelles a fost un succes răsunător; cancelarul german şi-a impus punctul de vedere în toate problemele importante, marginalizându-l pe Nicolas Sarkozy şi punându-l pe premierul britanic într-o poziţie ingrată.
La exact 20 de ani după semnarea tratatului de la Maastricht, care a dus la crearea monedei comune europene, summitul de joi de la Bruxelles a pus, conform cancelarului german citat de cotidianul The New York Times, bazele„unei fundaţii mai stabile pentru această uniune economică şi monetară – întărind astfel uniunea politică şi îndepărtând slăbiciunile incluse în sistem”.
Sesiunea de negocieri care a durat o noapte întreagă s-a încheiat cu două rezultate: membrii zonei euro care au deficite bugetare exagerate vor fi sanc-ţionaţi în mod automat şi toate guvernele europene vor fi nevoite să includă proceduri de balanţă bugetară în Constituţiile statelor lor. Ambele măsuri, constată cotidianul american Wall Street Journal, sunt menite să rezolve unul dintre defectele principale ale uniunii monetare: „cele 17 state din zona euro îşi împart o singură bancă centrală şi o politică monetară, însă nu dispun de nici un instrument de control asupra bugetelor celorlalte state”.
Marele câştigător al noilor reguli este Germania, numită de Wall Street Journal „responsabilul pentru disciplină” al zonei euro; pe de o parte, dorinţa Angelei Merkel de a realiza un pact fiscal între statele membre ale zonei a devenit realitate. Pe de altă parte, Merkel s-a impus în faţa lui Sarkozy, care ar fi dorit ca Banca Centrală Europeană să poată acţiona drept creditor de ultim resort pentru statele lovite de criză.
Prea puţin, prea târziu?
Conform unei analize publicate în New York Times, noile reguli disciplinare ar putea preveni o nouă criză a zonei euro – însă ar putea totodată fi insuficiente pentru rezolvarea crizei actuale. La Bruxelles a fost decisă mărirea fondurilor puse la dispoziţia Mecanismului European de Stabilitate (ESM), care va intra în funcţiune în iulie 2012, cu un an mai devreme decât se stabilise iniţial, şi care va însuma 500 miliarde euro. Acestuia i se va alătura un fond de 200 miliarde euro, administrat de Fondul Monetar Interna-ţional. Totuşi aceste sume s-ar putea dovedi prea mici. Statele zonei euro vor fi nevoite să refinanţeze datorii în valoare de 1.100 miliarde euro în 2012, dintre care 519 miliarde în prima jumătate a anului.
O analiză din cotidianul The Washington Post atrage atenţia asupra faptului că la Bruxelles Angela Merkel a legat mâinile singurei instituţii care ar putea interveni – Banca Centrală Europeană – şi că, prin urmare, moneda euro şi Europa însăşi sunt în continuare într-o poziţie precară. Statele Unite sunt îngrijorate de viteza lentă şi paşii mici cu care Europa lucrează la rezolvarea crizei; conform publicaţiei germane Der Spiegel,Jay Carney, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, este de părere că deciziile luate vineri dimineaţă la Bruxelles sunt „un semn de progres”, dar că „mai sunt multe lucruri de rezolvat”, iar înainte de începerea summitului Barack Obama a declarat că salută construirea unei uniuni fiscale, însă că „această criză trebuie rezolvată pe termen scurt, pieţele trebuie să aibă încredere în susţinerea necondiţionată a monedei comune de către statele europene”.
Cameron, rămas fără aliaţi
Analiştii consideră că marele învins al summitului este premierul britanic David Cameron. Refuzul acestuia de a accepta o mai strânsă integrare fiscală a statelor UE pune ţara sa într-o poziţie izolată, după ce speranţa lui Cameron de a forma (şi conduce) o alianţă a celor zece state care fac parte din Uniunea Europeană, nu însă şi din zona euro, s-a dovedit deşartă. Dacă iniţial Ungaria, Suedia şi Cehia păruseră să susţină poziţia britanică, la sfârşitul summitului Cameron a rămas fără aliaţi, iar ameninţările sale cu blocarea folosirii instituţiilor UE pentru supravegherea pactului fiscal nu au avut nici un efect. Pe de altă parte, unii comentatori consideră că premierul britanic a picat într-o cursă întinsă de Sarkozy – acesta dorindu-şi de multă vreme, după cum aminteşte The New York Times, „o Europă restrânsă, bazată pe statele care folosesc moneda comună şi excluzând britanicii”, consideraţi de preşedintele francez drept adepţi prea înflăcăraţi ai economiei de piaţă liberă.
Totuşi, poziţia lui Cameron nu este complet eronată; concesiile cerute de premierul britanic erau menite să apere sectorul financiar londonez – una dintre cele mai importante industrii ale Marii Britanii – de reglementări europene care ar fi putut duce la pierderea poziţiei de vârf a acestuia. Deşi o parte a presei continentale a apreciat că izolarea lui Cameron ar putea avea repercusiuni negative pentru acesta şi în ochii alegătorilor, primele sondaje nu confirmă această părere: conform unui sondaj realizat de cotidianul Daily Mail, 62% din britanici sunt de acord cu poziţia premierului, iar 48% îşi doresc ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Având în vedere părerea negativă despre UE a multor cetăţeni ai statelor lovite de criză (Grecia şi Portugalia, de exemplu), acesta ar putea fi un precedent rău-prevestitor pentru viitorul Uniunii. 
