Europarlamentarul PDL Cristian Preda anunţă, pe blog, că a cerut în plenul Parlamentului European, miercuri, blocarea Acordului de Asociere al Ucrainei cu UE ca reacţie la procesului politic îndreptat împotriva Iuliei Timoşenko, scrie Mediafax.
„Am intervenit în reuniunea plenară în dezbaterea referitoare la recentele evoluţii din Ucraina, cerând blocarea Acordului de Asociere al acestei ţări cu UE, acord aflat în curs de negociere, ca reacţie la procesele politice îndreptate împotriva Iuliei Timoşenco şi a altor 12 membri ai guvernului pe care ea l-a condus”, scrie Preda.
El aminteşte că miercuri după-amiază s-a discutat şi despre intrarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen.
„Acum câteva luni, PE s-a pronunţat deja – cu o largă majoritate – în favoarea intrării imediate a celor două ţări. Să sperăm că mâine nu vor fi mai puţine voturi decât la precedenta dezbatere… Azi şi mâine se ţine, de fapt, o mini-sesiune la Bruxelles, cu două dezbateri de câte o jumătate de zi şi o sesiune de voturi joi la prânz”, scrie Preda.
Încarcerată de la începutul lui august, Timoşenko a fost condamnată marţi la şapte ani de închisoare pentru „abuz de putere”, o hotărâre denunţată de Uniunea Europeană (UE) şi care a răcit relaţiile între Bruxelles şi Kiev, în pofida faptului că acesta caută o apropiere.
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a sugerat că ar putea fi studiată o revizuire a legislaţiei privind „abuzul de putere”, lucru care ar putea permite o revizuire a pedepsei pronunţate împotriva opozantei.
Avocatul lui Timoşenko a subliniat că, în cazul în care va fi adoptată o asemenea reformă, „condamnarea va trebui să fie anulată în totalitate”.