Un scandal de la începutul anilor ’90 ar putea opri numirea ministrului francez al Finanţelor în funcţia de director al Fondului Monetar Internaţional. „Afacerea Tapie” implică banca Crédit Lyonnais, pe un om de afaceri controversat – şi suma de 420 de milioane de euro plătită acestuia de către stat, la sugestia doamnei Lagarde.
O poveste veche, care de fapt părea să îşi fi găsit finalitatea, a devenit principalul obstacol în calea favoritei Europei la şefia FMI, Christine Lagarde. Povestea începe în 1993, când sclipitorul – cel puţin din punctul de vedere al imaginii publice auto-construite – om de afaceri Bernard Tapie, la acea vreme proprietarul companiei de echipament sportiv Adidas şi totodată preşedinte al clubului de fotbal Olympique Marseille, a cerut băncii Crédit Lyonnais să intermedieze vânzarea acţiunilor Adidas aflate în posesia sa. Banca s-a conformat, cumpărând ea însăşi prin intermediul unor firme-fantomă şi ale unor offshore-uri acţiunile lui Tapie – pe care şi le-a vândut la preţul minim cerut de acesta. Tapie a acţionat în judecată banca, însă nu a reuşit să primească câştig de cauză, procesul trecând prin mai multe instanţe. Între timp, Crédit Lyonnais a întâmpinat diverse dificultăţi, iar o mare parte a activelor băncii a ajuns în cele din urmă în posesia statului francez – care a devenit astfel o parte implicată în proces. În 1999, cazul a ajuns la ministrul de finanţe – care întâmplător era, la acea vreme, Dominique Strauss-Kahn, şi care a decis că statul, nu banca, este responsabil pentru daunele aduse lui Bernard Tapie. Până în 2007, procesul nu a fost încheiat – moment în care şi-a făcut apariţia pe scenă Christine Lagarde, la acea vreme proaspăt numit ministru de Finanţe. Lagarde a trimis cazul unei curţi de arbitraj, care a dat decizia finală în 2008; conform acesteia, statul francez urma să îi plătească lui Bernard Tapie suma de 420 de milioane de euro – dintre care 45 de milioane erau „daune morale”.
Un ministru de Finanţe slab la matematică
Afirmaţia iniţială a lui Lagarde, care a declarat că Tapie nu va primi decât 30 de milioane, având în vedere datoriile acestuia către stat, s-a dovedit eronată; în cele din urmă, statul franccez a virat în contul lui Bernard Tapie 210 milioane de euro. La cererea unui grup de parlamentari socialişti, care au acuzat-o pe Christine Lagarde de depăşirea autorităţii, a fost lansată o anchetă, condusă de procurorul Jean-Louis Nadal – care a socotit că plângerea parlamentarilor este fondată, recomandând Curţii de Justiţie a Republicii să preia ancheta. Curtea de Justiţie va decide până la mijlocul lunii iunie dacă este necesară deschiderea urmăririi penale a lui Lagarde – sau dacă dovezile aduse de Nadal nu sunt suficiente pentru continuarea anchetei.
Poate că parlamentarii socialişti nu ar fi depus plângere împotriva lui Christine Lagarde dacă Bernard Tapie – fost ministru în guvernul socialist al lui Pierre Bérégovoy şi membru al Partidului Radical de Stânga- nu l-ar fi susţinut pe Nicholas Sarkozy în campania electorală din 2007. Astfel, decizia lui Lagarde de a trimite procesul curţii de arbitraj a fost văzută de socialişti drept modul în care Sarkozy a ales să îi mulţumească lui Tapie. Deşi atât Lagarde cât şi Tapie neagă că interesul public ar fi fost lezat, acest scandal vine la un moment nepotrivit pentru ministrul de Finanţe: în cazul în care Curtea de Justiţie va decide declanşarea procedurilor de urmărire penală, susţinătorilor lui Christine Lagarde, printre care se numără la această oră guvernele Franţei, Marii Britanii, Statelor Unite şi, probabil, Germaniei, le va fi deosebit de greu să continue să sprijine candidatura acesteia la conducerea FMI.
Opoziţia se formează
Nu numai acest scandal i-ar putea pune beţe în roate lui Christine Lagarde; pe plan internaţional, din ce în ce mai multe voci se opun numirii ministrului francez – motivând că supremaţia Europei la conducerea Fondul Monetar Internaţional ar trebui să înceteze. Într-o declaraţie de presă comună a Australiei şi Africii de Sud, miniştrii de finanţe ai celor două state au cerut încetarea aranjamentului dintre Europa şi Statele Unite, prin care şefia celor două mari instituţii financiare mondiale este împărţită între cele două puteri – postul de director al Băncii Mondiale revenind Statelor Unite, iar cel de director al FMI Europei. În declaraţie se cere ca procesul de selecţie să fie „deschis şi transparent”, iar ca rezultat al acestuia, „cea mai competentă persoană să fie aleasă drept director – indifent de naţionalitate”. Cele două state şi-au anunţat susţinerea pentru fostul Ministru de Finanţe al Africii de Sud, Trevor Manuel, pentru postul de conducere al FMI. O altă nominalizare a fost făcută de Ministerul de Finanţe al Mexicului, care l-a lansat în cursă pe directorul băncii centrale a ţării, Agustin Carstens. Elveţia a anunţat că ar putea susţine un preşedinte din afara Europei, reprezentantul acestei ţări la FMI, René Weber, declarând că ar putea fi „un lucru pozitiv dacă o persoană din afară ar semnala slăbiciunile din zona euro”.
