0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu a susţinut un discurs la "London School of Economics and Political...

Băsescu a susţinut un discurs la „London School of Economics and Political Science”

Preşedintele Băsescu a susţinut, la „London School of Economics and Political Science”, discursul inaugural al seriei de conferinţe „Ghiţă Ionescu”, în care i-a evocat pe profesorii Friedrich Hayek, Michael Oakeshott şi a subliniat că elita academică are rolul de a face să evolueze mentalităţile, potrivit Mediafax.

Traian Băsescu a subliniat că, pentru români, profesorul Ionescu a fost „un reper major al exilului intelectual din perioada în care România se afla sub dominaţia unei dictaturi totalitare” şi, menţionând că acesta a descris dintr-o perspectivă teoretică regimuri precum cel cunoscut de România vreme de 45 de ani, a arătat că el doreşte să vorbească „dintr-o perspectivă practică”.

„Comunismul le făgăduise oamenilor că vor fi fericiţi. Ideologii partidului unic promiteau o societate fără inegalitate, fără represiune, fără conflicte, fără exploatare şi fără crize de sistem. În realitate, totul s-a transformat într-un eşec de proporţii istorice. Vedeam, cu toţii, în jurul nostru, evidenţa. Inegalităţile se adânciseră. Represiunea ajunsese la proporţii de masă. Conflictele au fost suprimate doar în măsura în care au fost suprimaţi şi actorii acestora. Exploatarea cetăţenilor era asumată chiar de Stat, în numele unei libertăţi de tip nou. Sistemul era într-o criză permanentă. Incapabil să elimine Statul, aşa cum îşi propusese, comunismul s-a mulţumit să îl şubrezească. A eliminat respectul pentru ordinea de drept în numele unei justiţii partizane. A erodat legitimitatea instituţiilor publice şi a forţat o falsă modernizare, ale cărei efecte nefaste le contabilizăm şi astăzi. Intrarea în postcomunism nu a însemnat şi abandonarea integrală a acestei concepţii despre politică. Mulţi oameni aşteptau un nou miracol care să vină din partea Statului. Speranţei că Statul trebuie să ne asigure fericirea i-a fost substituită, gradual, ideea că Statul trebuie să garanteze bunăstarea fiecăruia şi a tuturor”, a spus Băsescu.

El şi-a exprimat convingerea că un om politic nu trebuie să cultive clişeele şi nici să se lase sedus de spiritul utopiei.

„Societăţile sunt alcătuite din indivizi care trebuie să fie responsabili pentru propria lor soartă”, a subliniat el.

Şeful statului a afirmat totodată că principalul rol al statului este cela de a asigura supremaţia legii. „Statul trebuie să fie un arbitru corect şi este dator să asigure protecţia cetăţenilor săi”, a adăugat el.

„Criza economică pe care o traversăm ne-a făcut să descoperim însă că vieţile şi libertăţile multor oameni sunt constrânse de un gen de stat cu totul diferit. Un stat intervenţionist, care consumă resurse enorme, care este bazat pe o birocraţie extinsă. Las specialiştilor în filozofie politică sarcina de a dezbate meritele şi defectele diferitelor formule de stat capitalist. Eu mă mulţumesc doar să arăt, acum, către o stare de fapt pe care o percepem cu toţii. Criza mondială ne-a demonstrat cât de vulnerabile sunt statele care intervin în exces în mersul pieţei libere, inclusiv pe piaţa forţei de muncă sau în protecţia socială, de multe ori, nejunstificat de extinsă”, a opinat Băsescu.

Citând din Friedrich Hayek, care declara că sistemul proprietăţii private este cea mai importantă garanţie a libertăţii, nu doar pentru cei care au avere, cât şi pentru aceia care nu au, Traian Băsescu a arătat că este o modă, recent, să fie acuzat sistemul capitalist de toate relele crizei.

„Capitalismul este, desigur, perfectibil. Însă mă întreb care ar fi fost soarta ţărilor din Estul Europei, dacă nu cumva chiar a continentului nostru, dacă actuala criză economică ar fi lovit economii de comandă, inflexibile şi centralizate. Situaţia actuală este mai serioasă decât ne-o sugerează un calcul pur economic. Democraţia, înainte de orice, trebuie să fie sustenabilă. Deficitele severe şi cronice, un grad de îndatorare în continuă creştere şi un regim punitiv al impozitării sunt incompatibile cu principiile unei ordini politice construită în jurul valorilor libertăţii şi responsabilităţii individuale. Piaţa liberă nu este anexa statului social, ci statul social depinde de bunul-mers al pieţei libere”, a mai spus el.

Potrivit preşedintelui Băsescu, există „un permanent pericol” venind dinspre politicieni, anume alocarea de beneficii unor secţiuni ale electoratului pentru a-şi asigura susţinerea în alegeri. „Acest fapt implică o vulnerabilitate considerabilă pentru întreaga societate, pentru că instituţiile reprezentative devin instrumente ale unor grupuri, în loc ca aceste instituţii să lucreze în interesul public general. Spirala beneficiilor nejustificate se întreţine apoi singură”, a menţionat el.

Traian Băsescu a adăugat că există tentaţia de a susţine o formă sau alta de protecţionism sau de izolaţionism, însă democraţiile moderne au avut un simţ al misiunii lor istorice. „Preferând întotdeauna pacea războiului şi comerţul izolării, democraţiile au creat un spaţiu în expansiune, în care libertatea şi drepturile individuale au devenit valori esenţiale pentru milioane de oameni. La originea Uniunii Europene găsim acest impuls pacifist şi generos”, a apreciat el.

Potrivit preşedintelui Băsescu, experienţa României, ca şi a altor state postcomuniste, arată că procesul de reformare a statului este mai lung decât se aştepta în 1990. „Apare astfel paradoxul unor aparate statale care promovează schimbări revoluţionare la nivel politic, social şi economic, dar care dovedesc un grad important de inerţie la nivelul propriei lor funcţionări, ceea ce duce la obosirea părţii din societate care susţine schimbările şi la o scădere a credibilităţii instituţiilor Statului”, a spus el.

În opinia sa, pe acest fond prosperă populismul, preşedintele amintind că această temă l-a preocupat şi pe profesorul Ghiţă Ionescu.

„Acesta observase, alături de Ernst Gellner, că populismul este ideologia cea mai frecvent adoptată de conducătorii unor noi state. Dacă socialismul promitea o fericire difuză, idilică, ce urma să fie atinsă în faza împlinirii comunismului, după 1990 promisiunea făcută de noile democraţii părea să fie, pentru mulţi, doar satisfacţia tangibilă a bunăstării occidentale. Această echivalare a lăsat loc frustrărilor atunci când boom-ul economic s-a lăsat aşteptat ori când efectele sale nu au fost resimţite de toţi. Nemulţumirile au fost rapid valorificate de partidele anti-sistem şi cele ale foştilor nomenclaturişti care au mizat pe încurajarea etatismului şi a reflexelor colectiviste moştenite din perioada precedentă. Una dintre ideile pe care acum încercăm să le impunem în România este că democraţia, calitatea acesteia, depinde de rolul pe care indivizii şi-l asumă, în mod liber şi resposabil, în societate. Democraţia nu este regimul statului, ci acela al cetăţeanului”, a continuat el.

Traian Băsescu a menţionat că, încă din secolul al XIX-lea, de la formarea statului român modern, elitele noastre politice şi culturale au fost pro-occidentale şi că ocupaţia sovietică şi dominaţia partidului unic nu au putut suprima această orientare, care a redevenit principalul element de consens al elitei româneşti încă din anii 1990.

„Există aşadar o continuitate a orientării noastre, o continuitate care a fost ajutată de păstrarea unor legături cu Vestul, dintre care cel care a atins cel mai direct marea majoritate a populaţiei a fost contactul cu radiourile occidentale, inclusiv cu secţia română a BBC-ului”, a mai spus el.

„Luaţi aceste gânduri, imperfecte, ca pe invitaţie la o dezbatere venită din partea unui om care îşi pune întrebări cu privire la sistemul de valori ce trebuie să îi susţină atitudinile. Soluţiile la provocările lumii contemporane le vom descoperi şi ni le vom însuşi printr-un dialog angajat. Aici, un rol fundamental îl are elita academică. Aceasta are rolul de a chestiona prejudecăţile, de a face să evolueze mentalităţile, de a apropia culturile”, a precizat el.

Traian Băsescu a subliniat, în încheiere, că circumstanţele extraordinare din prezent nu trebuie să conducă nici spre dogmatism şi nici spre lipsa de speranţă.

„Un alt mare profesor al şcolii dumneavoastră, Michael Oakeshott, afirma că în politică navigăm pe o mare nemărginită, unde nu sunt porturi în care să te refugiezi în faţa furtunii şi unde nu ai unde să arunci ancora. Însă măiestria omului politic este de a adapta modurile obişnuite de comportament la împrejurările ostile, pentru ca oceanul să ne devină prieten. Împreună vom reuşi să străbatem şi această încercare”, a conchis el.

Preşedintele Băsescu a rostit discursul în limba română, după ce a cerut permisiunea să evite folosirea limbii engleze, arătând că nu ar dori să vadă ulterior critici în presă legate de engleza sa. „Vă mulţumesc pentru înţelegere, este dificil să vorbeşti limba engleză în Londra”, a mai spus el.

Preşedintele Traian Băsescu se află într-o vizită oficială de două zile în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

Şeful statului a avut luni o întâlnire cu premierul britanic David Cameron. Marţi, preşedintele se va întâlni, la Palatul Westminster, cu John Bercow, speaker al Camerei Comunelor. Ulterior, şeful statului român se va întâlni cu reprezentanţi ai mediului de afaceri britanic, la Guildhall – City of London.

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă