Procentul de promovabilitate a examenului de bacalaureat înregistrat în judeţul Harghita, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 64,03, faţă de 72,08 la sută cât era anul trecut, transmite Mediafax.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita, Ferencz Salamon Alpar, a declarat că în judeţ s-a înregistrat un procent de promovabilitate de 64,03, unul „corect” şi „echilibrat”, în opinia sa.
„Este un rezultat echilibrat, care demonstrează că profesorii şi-au făcut treaba. Pot să afirm, cu toată răspunderea, că Harghita este unul dintre puţinele judeţe din ţară care a luat în serios simulările, noi nu le-am făcut doar aşa, pentru că trebuiau făcute, ci fiecare profesor s-a implicat cu toată seriozitatea. Faptul că am atins procente asemănătoare la simulare şi acum, dar şi faptul că am scăzut numai cu opt procente faţă de anul trecut, mă îndeamnă să spun că rezultatul obţinut de elevi la sesiunea de vară a examenului de bacalaureat este unul aşteptat şi echilibrat, ceea ce pe mine mă mulţumeşte”, a afirmat Ferencz Salamon Alpar.
Potrivit sursei citate, evaluarea nivelului de pregătire a elevilor la nivel naţional trebuie să ţină cont şi de faptul că, în judeţul Harghita, secţia maghiară este foarte mare şi că ea a avut de dat un examen în plus faţă de ceilalţi absolvenţi de liceu, cele mai mari probleme creându-le probele de limba şi literatura română şi fizică, examen nepromovat de mai mult de o treime dintre cei care l-au susţinut.
La sesiunea de vară a examenului de bacalaureat din judeţul Harghita s-au înscris 3.484 de candidaţi şi s-au prezentat 3.434.
Un număr de 2.199 de absolvenţi dintre cei prezentaţi au promovat examenul, 1.233 au fost respinşi, iar 50 nu s-au prezentat.
Doi candidaţi au fost eliminaţi după ce au fost prinşi copiind.