2.7 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialPatru rectori cunoscuţi intră în incompatibilitate

Patru rectori cunoscuţi intră în incompatibilitate

Legea educaţiei intră în vigoare miercuri, ca atare şi incompatibilităţile de orice fel, inclusiv cea cu funcţia de rector sau de director de şcoală, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Printre cei vizaţi sunt Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnice din Timişoara, Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Ştefan Drăgulescu, rectorul UMF Timişoara şi Florian Popa, rectorul UMF „Carol Davila” Bucureşti, care sunt şi parlamentari, trebuie să opteze în maxim o lună, respectiv până în martie, pentru una dintre funcţii.

„Legea intră în vigoare miercuri. Incompatibilităţile senatorilor şi deputaţilor de orice fel, inclusiv cea cu funcţia de rector, se constată de către ANI sau comisia din care face parte respectivul parlamentar”, a spus ministrul Educaţiei.

Daniel Funeriu a mai spus că începând de miercuri trebuie să „ne obişnuim cu ideea că învăţământul superior începe să se cureţe de interese ilegitime, nepotisme, plagiat sau promovări făcute pe pile”.

În cazul rectorilor, potrivit articolul 364 al Legii educaţiei, noile prevederi intră în vigoare la terminarea mandatului lor, în schimb incompatibilităţile se aplică de miercuri.

În aceste condiţii, rectorii trebuie să opteze, în cazul unor incompatibilităţi, pentru o singură funcţie, a precizat Funeriu.

Potrivit legii, directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional.

De asemenea, persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului.

Totodată, soţii, afinii şi rude până la gradul III inclusiv nu mai pot ocupa concomitent funcţii de conducere, de control sau de autoritate în aceeaşi universitate.

Durata mandatului de rector este de patru ani. Mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unui nou concurs, conform prevederilor cartei universităţii. O persoană nu poate fi rector al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior pentru mai mult de 8 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora.

După împlinirea vârstei de pensionare, ocuparea oricărei funcţii de conducere în universităţile de stat, particulare şi confesionale este interzisă, cu excepţia mandatelor în exerciţiu la data intrării în vigoare a legii.

Persoanele care exercită o funcţie de conducere sau de demnitate publică au dreptul de a li se rezerva postul din sistemul educaţional, dar nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului.

Cele mai citite

Cel mai de succes club din ultimii ani, Vipers Kristiansand, a declarat faliment!

Clubul de handbal feminin Vipers Kristiansand, câștigător al Ligii Campionilor în trei sezoane consecutive (2021, 2022, 2023), și-a anunțat falimentul, punând capăt unei istorii...

Kim Kardashian, mesaj important către fanii săi. Campanie falsă de strângere de fonduri

Kim Kardashian a lansat un avertisment ferm pe rețelele sale sociale, adresându-se fanilor săi în legătură cu o înșelătorie gravă care îi vizează numele....

INS: Gospodăriile din România au înregistrat, la sfârșitul anului trecut, o creștere modestă a veniturilor

Diferențele dintre urban și rural rămân semnificative, gospodăriile urbane raportând venituri cu 1,3 ori mai mari decât cele rurale Potrivit datelor INS, gospodăriile din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă