Două profesoare din colţuri diferite ale ţării povestesc cum le ajută educaţia nonformală să schimbe puţin câte puţin viaţa elevilor.
Cristina Gherman are 41 de ani şi predă limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Satu Mare, unde este şi director adjunct. Acum mai bine de zece ani, conceptul de educaţie non-formală îi era străin şi rece, aşa cum îl găsise prezentat, de exemplu, în cursurile de psiho-pedagogie pe care le-a parcurs când şi-a dat gradul II de profesorat. Păreau nişte noţiuni pe hârtie şi atât. Însă a tot căutat prin reviste de specialitate fiindcă ar fi vrut să-şi schimbe metodele de predare, să devină altfel, şi a mai dat cu privirea lecturii de conceptul de „educaţie non-formală”. În 2010, la un curs, a înţeles despre ce e vorba. Nu mai părea un concept pe hârtie, era palpabil, îl putea simţi. Cursul organizat de Ministerul Educaţiei şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile avea pentru ea un nume complicat – „Metode inovative în formarea personalului didactic pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor” insă, acesta a ajutat-o pe profesoara de limba română din Satu Mare, dar şi pe mulţi alţi profesori, să înţeleagă că nonformal înseamnă jocuri, exerciţii de comunicare, de „spargere a gheţii” la ore, proiectare de discursuri de pe platforma TedX, dezbateri, ateliere de lucru, Photo Voice (metoda prin care elevii pot face fotografii care să arate ce îi pasionează, îi animă sau îi preocupă pe elevi) sau chiar flashmob-uri.
Cristina spune că atunci, în 2010, la acel curs a început povestea ei frumoasă, cu nonformalul. Când a început să practice ce a învăţat la curs, iniţial a observat o reţinere la jocuri din partea elevilor, dar le-a explicat că jocul nu e doar un joc. Că fiecare joc te ajută să-ţi atingi un obiectiv, să-ţi dezvolţi o abilitate.
Cristina crede că atâta timp cât profesorii înţeleg cum să aducă educaţia nonformală in clasă, şi să facă astfel o infuzie de nonformal în formal, educaţia de la clasă e pe un drum mai bun. „Am ales deja varianta care dă rost vieţii mele, fără aşteptări iluzorii: să construiesc la dimensiunea lumii mele un mediu care să-i ajute pe elevii mei să se dezvolte. Iar eu împreună cu ei să mă reconstruiesc. Este şansa noastră că ne-am întâlnit”. Visul de director adjunct al Cristinei este să organizeze un Laborator de Educaţie Nonformală pentru elevii din Colegiul Naţional „Doamna Stanca” Satu Mare dar şi pentru alţi tineri din oraş.
În Timişoara, Ariana Arsa predă design în cadrul secţiei de Arhitectură a Colegiului Tehnic „Ion Mincu”. La un moment dat cineva i-a propus să predea la liceu. I s-a părut prea mult, dar a acceptat. A avut emoţii la început. În 2008 scria: „Mă gândeam cu groază ce o să le povestesc în 50 de minute! Dintr-o dată cele 50 de minute deveniseră o veşnicie. Brusc m-am hotărât să fiu eu, să le împărtăşesc din cunoştintele mele, să le povestesc bucăţi din vise împlinite sau nu, să îi ajut să descopere în ei minunăţia sufletelor lor frumoase”. Despre educatia nonformala a aflat de pe blogul nonformalii.wordpress.com şi a început să aplice la cursuri. Cea mai bună definiţie a ceea ce înseamnă educaţia nonformală în şcoală a găsit-o la o întrebare-provocare primită de la o colegă, care predă fizică. „Bine dar cum să predau de exemplu fizică în mod nonformal? Cu voi la desen e altceva!”. Atunci, Ariana şi-a amintit de o lecţie de istoria artei din Muzeul Tate, în Londra, unde vazuse cum unor copii li se preda lectia în timp ce aveau tablouri în faţă, spre deosebire de cursurile ce îi fusesera ei predate in facultate, cursuri ce se bazau pe dictare si diapozitive neatractive.
Acum Ariana lucrează să găsească metode nonformale pentru elevi, împreună cu o colegă profesoară care mai are câţiva ani până la pensie, şi a descoperit un bagaj incredibil de metode nonformale la colega sa, metode pe care le foloseşte fără să le teoretizeze. În septembrie, de Ziua Educaţiei Nonformale, au organizat o cafenea publică în liceu. Pentru anul acesta are în plan o Bibliotecă Vie, unde fiecare elev să fie o carte, o carte despre el, viaţa lui şi ce simte ca elev, şi ca om. „Cred ca educaţia nonformală este cheia pentru rezolvarea problemelor în învăţământul actual şi mă refer în special la comunicare. Nonformalul deschide minţi, suflete, apropie oamenii, dă jos bariere şi totuşi e educaţie”, spune Ariana.
Concepte, metode si alte resurse poţi găsi aici.
