7 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSuntem unici în Europa: şi acciză şi rovinietă şi taxă de autostradă

Suntem unici în Europa: şi acciză şi rovinietă şi taxă de autostradă

Ministerul Transporturilor se pregăteşte să introducă o taxă de autostradă peste actuala rovinietă. România va ajunge un caz unic astfel în Europa. După accize de carburanţi, taxe de primă înmatriculare, impozite locale pe mijloacele de transport, taxe la trecerea podurilor dunărene, taxe pe drumurile judeţene şi, nu în ultimul rând, taxa de utilizare a drumurilor naţionale- rovinieta, şoferii români se pregătesc să facă faţă unei noi taxe, cea pe autostradă. Guvernul a început procedurile de introducere a unei taxe pentru circulaţia pe autostradă, sistem care va funcţiona în paralel cu rovinieta, informează Mediafax, citând un document aprobat miercuri în şedinţa Executivului.

Taxa de autostradă e menită să aducă banii necesari pentru cofinanţarea proiectelor de realizare a autostrăzilor finanţate în principal din fondurile structurale ale UE. „O condiţie esenţială pentru finanţarea proiectelor de autostrăzi este asigurarea sumelor pentru operarea şi întreţinerea acestor autostrăzi. Din analizele efectuate a reieşit că fondurile nu pot fi asigurate de la bugetul de stat şi nici din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Autostrăzi, iar Comisia Europeană a condiţionat aprobarea proiectelor de luarea la nivel politic, în România, a unui angajament privind asigurarea sustenabilităţii construcţiilor de autostrăzi cofinanţate de UE, prin introducerea unui sistem de taxare a accesului la autostrăzi, atunci când acestea vor fi date în folosinţă”, au declarat pentru Mediafax surse ministeriale, care citează din documentul aprobat de Guvern. Potrivit oficialilor Guvernului, Comisia Europeană plăteşte o analiză privind sistemele de finanţare, prin taxare directă şi/sau vinietă, a autostrăzilor din alte ţări europene şi posibilităţile de aplicare a acestui sistem în România. Documentul a fost aprobat de Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, şi de Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor.

Ori vinietă, ori taxă

Ţările europene tarifează utilizatorii fie în funcţie de durata utilizării autostrăzilor (sistemul vinietei eliberate pe 10 zile, o lună, un an şi aplicat în Ungaria, Austria, Elveţia, Cehia, Slovacia, Slovenia), fie în raport cu lungimea parcursă (sistem folosit în ţările mediteraneene şi Croaţia). Există ţări, precum Germania, unde autostrăzile pot fi folosite liber de automobilişti în timp ce în Ungaria pe 30% din lungimea autostrăzilor este netaxată. Fie că folosesc sistemul vinietei temporale sau pe cel al taxei la kilometru, niciuna dintre ţări nu pune la plată automobiliştii şi pe drumurile naţionale, şi pe autostrăzi. Regula este cea a taxării clasei superioare de drum. De asemenea, orice porţiune de autostradă cu taxă trebuie să aibă o rută alternativă fără taxă. Până în prezent, nici unul dintre miniştrii Transporturilor din ultimii cinci ani nu a exclus explicit posibilitatea ca românii să plătească şi roviniete şi taxe de autostradă.

Fără rovinietă, cu taxa de autostradă pierdem bani

Dacă ar vrea să îşi prezerve veniturile obţinute din taxarea infrastructurii rutiere şi să introducă şi taxa de autostradă, statul ar fi obligat să nu renunţe la rovinietă. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) obţine anual aproximativ 200 milioane de euro din roviniete bani care i-ar veni cu greu dacă s-ar baza doar pe taxa de autostradă. Luând în considerare un nivel aproximativ al taxei de 3 euro la suta de kilometri pentru automobile şi un trafic optimist de 20.000 de vehicule, media zilnică anuală, România ar trebui să aibă 900 kilometri de autostradă cu taxă pentru a obţine banii aceştia, fără a mai percepe rovinietă. Dacă se poate spune că, totuşi, camionagii vor plăti o taxă de autostradă mai mare de 3 euro,tot atât de adevărat este că traficul de pe o autostradă taxată se îndreaptă în mare măsură către un drum naţional liber.

N-avem autostrăzi, avem strategii

Şapte ţări europene, printre care şi România, au semnat vineri, în Polonia, un acord care prevede construirea celei mai scurte rute la nivel de autostradă între nodul şi sudul continentului. Declaraţia „Via Carpatia” prevede construirea unei autostrăzi care să pornească din Lituania şi să ajungă în Grecia, traversând Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Adăposturile din Kiev modernizate, pentru a proteja populația în fața atacurilor aeriene

În raionul Solomin din Kiev, unde locuiesc peste 300.000 de persoane, administrația a amenajat zeci de adăposturi, situate la subsolul unor imobile Intensificarea atacurilor aeriene...

Andrei Caramitru o atacă pe Anca Alexandrescu: „Planorista racolată de SIE și vectorul estic al propagandei politice”

Economistul Andrei Caramitru lansează acuzații grave la adresa Ancăi Alexandrescu, pe care o asociază cu rețele de influență din perioada comunistă și cu politicieni...

Inelele care înconjoară Saturn ar putea să nu fie chiar atât de tinere

Vârsta inelelor care înconjoară Saturn este subiect de dispută, deoarece noile calcule sugerează că acestea ar putea fi mult mai vechi decât estimările anterioare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă