Mai mulţi directori de la Drumuri gestionează contractele câştigate tot de ei când lucrau pentru companii private. După ce le-au scăzut salariile, unii s-ar întoarce la firmele lor.
Până în martie 2009, când a fost numit director regional la Drumuri Braşov, Ioan Moldovan era un om avut. Timpul îi permitea să se ocupe de firmele proprii (un PFA şi o firmă de consultanţă în domeniul drumurilor – Exprocons N&G) şi, totodată, să fie administrator al firmei CONSAL SRL din Zărneşti – Braşov, din acelaşi domeniu. În declaraţia sa de avere Moldovan menţionează că a câştigat 183.672 lei ca administrator al firmei CONSAL SRL şi 98.000 lei pe baza contractului de „menegement” (management – n.red.), cu aceeaşi firmă. Încă 136.781 lei au fost încasaţi din PFA-ul său. Rezultatul: venituri totale de 418.000 de lei, care i-au permis constituirea unor depozite totalizând 47.000 de euro la „Reiffeizen Bank” (Raiffeisen Bank – n. red.).
Directorul monitorizează ce-a câştigat ieri
Părăsirea firmei CONSAL pentru funcţia de director general DRDP Braşov, în martie 2009, nu a fost o alegere proastă la acel moment,spune Moldovan. „Ca administrator, aveam o remuneraţie de 200 milioane de lei, iar ca şef la DRDP cam 180 milioane, deci nu era o diferenţă mare. Era sporul de vechime, cel de 75% de lucru cu fonduri europene.
Dispărând sporurile, acum câştig mult mai puţin. Am fost nevoit şi să bag în insolvenţă firma la care eram asociat unic (Exprocons N&G – n.red.)”, spune cu năduf directorul. Întrebat cât câştigă acum, Ioan Moldovan afirmă că are un salariu între 5.000 şi 10.000 de lei. Odată cu numirea sa ca director regional, Ioan Moldovan se retrage din funcţia de administrator al CONSAL SRL. În calitate de administrator CONSAL, Moldovan a fost un tip eficient. In ianuarie 2009,deci cu două luni înainte de numirea sa la DRDP Braşov, Moldovan aduce firmelor asociate CONSAL şi Vectra un contract cadru pe trei ani pentru întreţinerea unei bune părţi a drumurilor naţionale din regională, cu o valoare estimată iniţial la câteva zeci de milioane de euro.
Acest tip de contract nu presupune un volum fix de lucrări, regionala urmând să comande ulterior celor două firme lucrările de efectuat pe baza unor contracte numite subsecvente. Proaspăt instalat la regională, Ioan Moldovan semnează două astfel de contracte subsecvente în lunile aprilie şi mai 2009. Întrebat cum reuşeşte să gestioneze contracte pe care le-a semnat tot el în calitate de administrator al firmei CONSAL, Ioan Moldovan afirmă însă că nu are nici o treabă nici cu acest contract cadru, nici cu alte contracte derulate de DRDP Braşov cu Vectra şi Consal deoarece nu se ocupă direct de ele. „Avem consultanţi, inspectori de şantier, nu eu controlez efectiv”, ne spune directorul. Situaţia în care se găsesc astfel de directori, până ieri administratori sau acţionari ai unor firme de drumuri, beneficiari de contracte cu CNADNR, ajunşi ulterior şefi în compania de stat, este un conflict de interese, afirmă Cristina Trăilă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Achiziţii Publice. Aceste cazuri nu au fost însă o încălcare a legii, deoarece la acel moment astfel de situaţii nu erau incriminate, schimbări ale legislaţiei fiind preconizate pentru viitor.
Fost director DRDP, dezvoltator imobiliar
Ipoteza că numirile arbitrare de directori şi conflictele de interese se întâmplă numai în mandatul actualului ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, e falsă. Singura experienţă pe cartea de muncă a lui Jean Paul Tucan, fost director DRDP Constanţa numit de Ludovic Orban, era la momentul numirii sale cea de muncitor la Industria Laptelui Constanţa. În mandatul lui Tucan, DRDP Constanţa a achiziţionat panouri de semnalizare destinate montării pe autovehiculele de patrulare pe Autostrada Bucureşti Cernavodă alimentate la 220V în loc de 12V. Dacă statul, după cum se vede, nu a avut mare noroc cu un manager ca Tucan, în afacerile sale personale fostul director sclipeşte.Recent liberalul Jean Paul Tucan a demarat în Mamaia Sat proiectul imobiliar J.T. Tower, un bloc de opt etaje cu garsoniere şi apartamente de vânzare.
Exemplele continuă
Ovidiu Barbier, actualul director pentru centuri ocolitoare al Companiei de Drumuri, este un caz similar. La momentul numirii sale, el conducea firma de proiectare şi consultanţă în domeniul drumurilor, Maxidesign SRL. Deşi susţine că a renunţat la toate acţiunile pe care le deţinea la firmă şi nu ocupă nici o funcţie administrativă, în calitate de director Barbier gestionează contracte câştigate în calitate de privat. Centura Ploieşti Vest, la care Maxidesign a făcut proiectarea, este un exemplu.