11.3 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăChina, noua putere economică a lumii în următorii 10 ani

China, noua putere economică a lumii în următorii 10 ani

 

Analiştii grupului financiar Standard Chartered, citaţi de Bloomberg, susţin că până în 2020 China va deveni cea mai mare economie a lumii, depăşind Statele Unite. „Considerăm că lumea este într-un «superciclu» de creştere economică susţinută. Amploarea schimbărilor pe parcursul următorilor 20 de ani va fi enormă”, au afirmat într-un raport, economiştii Standard Chartered, citaţi de Mediafax.

Potrivit estimărilor, economia Chinei va fi de două ori mai mare decât cea a SUA până în 2030, când va reprezenta 24% din PIB mondial, faţă de 9% în prezent. India va devansa Japonia şi va deveni a treia economie a lumii în următorii zece ani. Şi Goldman Sachs anticipează că economia Chinei va deveni cea mai mare din lume până în 2027.

Lumea ar putea trece prin al treilea „superciclu” economic, definit prin creşteri globale foarte ridicate şi întins pe durata unei generaţii. Această evoluţie este susţinută de creşterea comerţului, rate ridicate ale investiţii, urbanizare şi inovaţie tehnologică, fiind caracterizată de apariţia unor noi puteri economice.

Economia Chinei a crescut, în medie, cu 10,3% anual în ultimii zece ani, faţă de 1,8% în SUA. Avansul Chinei se va tempera spre 8% până în 2015 şi la circa 5% până în 2027-2030, potrivit estimărilor Standard Chartered. Precedentele două „supercicluri” economice au avut loc în perioada 1813-1970 şi de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial până în anii ’70.

Cele mai citite

Instrucția trupelor americane din Germania a fost afectată de instrucția celor ucrainene

Forţele americane dislocate în Germania au redus propriul nivel de instrucţie în favoarea instruirii trupelor ucrainene şi au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte...

România, record negativ: deficit bugetar de 8,65% din PIB în 2024

Execuția bugetului general consolidat pe anul 2024 s-a încheiat cu un deficit de 152,72 miliarde lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor Această valoare marchează...

Julia Sauter, locul 8 după programul scurt la Campionatele Europene de Patinaj de la Tallinn

Sportiva română Julia Sauter s-a clasat pe locul opt în urma programului scurt la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Tallinn, acumulând un...
Ultima oră
Pe aceeași temă