4.1 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăSpecialRomânul felicitat de Obama se întoarce acasă

Românul felicitat de Obama se întoarce acasă

Ionuţ Dan Cristea, constănţeanul care a fost felicitat de preşedintele SUA după ce a absolvit Garda de Coastă, va lucra în Poliţia de Frontieră.

Pentru cadrele militare în rezervă şi în retragere din judeţul Constanţa prefectul Claudiu-Iorga Palaz a organizat, marţi seară, o festivitate în cadrul căreia au fost acordate diplome de excelenţă. La eveniment a fost prezent, ca invitat de onoare, Ionuţ Dan Cristea, primul român absolvent al Academiei Gărzii de Coastă din SUA, întors acasă, după ce la absolvirea celor patru ani de cursuri şi pregătire fizică a fost felicitat de preşedintele Barack Obama.

El a declarat audienţei că nu se va mai întoarce în SUA şi va activa ca ofiţer în cadrul Poliţiei de Frontieră Române. Pentru Ionuţ, dar şi pentru toţi cei prezenţi, cariera militară are o însemnătate aparte, iar momentul aniversar este apreciat. „Sunt bucuros că Ziua Rezervistului Militar nu a trecut neobservată. Faptul că suntem sărbătoriţi ne arată că ni se recunosc meritele şi contribuţia la dezvoltarea patriei noastre”, a declarat viceamiralul (r) Constantin Iordache. „Mi-am făcut datoria către ţară”, a precizat Marcel Dragu, fost comandant al Şcolii Militare de Marină. La rândul lor, veteranii de război au subliniat că şi-au făcut datoria în vremuri de restrişte şi au luptat pentru ţară.

În acest an au primit diplome de excelenţă general-locotenent (r) Constantin Zeca, viceamiralul (r) Constantin Iordache, contraamiralul de flotilă (r) Aurel Constantin, general-maior (r) Năstase Buriu, comandor inginer (r) Ion Dumitrescu, comandorul (r) Gheorghe Roiu, colonelul (r) Ion Şurcă, maistrul militar principal (r) Ion Banu şi maistrul militar principal Dumitru Isac. „Meritaţi să fiţi sărbătoriţi. Sunt convins că un militar în rezervă este toată viaţa, dar în retragere niciodată”, a spus Claudiu Palaz.

Cele mai citite

Carlo Ancelotti este așteptat să părăsească Real Madrid la finalul sezonului

Carlo Ancelotti, legendarul antrenor italian, este așteptat să părăsească Real Madrid la finalul sezonului 2024/2025, conform unui raport al postului de radio spaniol Onda...

Simbolismul ascuns al modei inaugurale a Primelor Doamne

Pentru Primele Doamne ale SUA, moda a fost un instrument important de comunicare, un semnal despre ceea ce reprezintă ele, în mod individual Michelle Obama,...

Real Madrid, cel mai bun club din lume în 2024! FCSB, pe locul 49 în ierarhia IFFHS

Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) a desemnat Real Madrid drept cel mai bun club din lume pentru anul 2024, recunoscând...
Ultima oră
Pe aceeași temă