Prefectura şi Poliţia Constanţa au găsit leacul la ambuteiajele din Cernavodă: circulaţia alternativă, pe contrasens.
Aproximativ 16 kilometri. Aceasta a fost lungimea ambuteiajului de la sfârşitul lunii trecute, de la ieşirea spre Constanţa a Autostrăzii Soarelui. Pentru turişti şi constănţeni nu e nimic neobişnuit. În fiecare an, zeci de minute sunt pierdute pe drumul care leagă Constanţa de Cernavodă.
În loc să se fluidizeze, traficul s-a complicat şi mai mult în ultimii ani, după introducerea taxei de pod şi după închiderea podului din Cernavodă. Pentru că autostrada nu va fi terminată în acest an (şi nici în următorii doi, după cum a demonstrat în mai multe rânduri România liberă), autorităţile au apelat la o soluţie de compromis pentru eliminarea sau cel puţin scurtarea timpului de aşteptare. În acest sens, la sfârşitul săptămânii trecute s-a realizat un experiment, prezentat ieri pe larg de prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, într-o conferinţă de presă.
Ideea de bază, fără a intra în detalii tehnice, este aceea de a se opri circulaţia pe câte un sens de mers, preţ de cinci minute, în Cernavodă. Cinci minute, spune prefectul, sunt suficiente pentru a traversa oraşul, lucru dovedit practic. „Astfel, de la un flux de 700-800 de maşini pe tronsonul de ieşire, s-a ajuns la 250-300 de maşini într-un interval de 15 minute. Cozile de 16 kilometri de maşini s-au redus la 300-400 de metri”, spune Claudiu Palaz, care a supravegheat personal experimentul. La faţa locului a fost prezent şi primarul din Cernavodă, Mariana Mircea, care a vrut să se asigure că măsura nu afectează traficul în localitate, lucru care, potrivit prefectului, nu se întâmplă.
Pentru că ambuteiajele s-au redus, circulaţia pe contrasens se va generaliza în weekend-uri, când traficul spre şi dinspre litoral este intens. Prefectul le-a mulţumit comisarului-şef Valentin Burlacu şi şefului Poliţiei Rutiere Constanţa, Constantin Dancu, pentru sprijinul acordat. Palaz a spus că, de săptămâna viitoare, la punctul de taxare de la Feteşti se vor împărţi fluturaşi şoferilor pentru a le prezenta clar situaţia. Fluturaşii vor fi plătiţi de ONG-uri şi firme private din Constanţa.
31 iulie, dată incertă
Întrebat de România liberă dacă pe 31 iulie va participa la inaugurarea tronsonului de autostradă Constanţa – Murfatlar, pe un singur sens de mers, aşa cum a promis ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, prefectul a răspuns diplomat. „Ministrul analizează atent lucrările la autostradă”, afirmă el. Chiar dacă va fi însă gata, la Cernavodă se va circula tot pe contrasens vara aceasta, pentru că reparaţiile la pod sunt programate să dureze un an.