5.6 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialHerghelia Mangalia, paradisul călăreţilor

Herghelia Mangalia, paradisul călăreţilor

Herghelia Mangalia este unul dintre locurile care trebuie vizitate de iubitorii de cai, dar şi de persoanele care doresc să petreacă câteva ore de relaxare. Accesul este facil, herghelia fiind situată pe drumul naţional care face legătura între Constanţa şi Mangalia, cu puţin înainte de intrarea în această din urmă localitate, la numai 500 de metri de malul vestic al Mării Negre.

Există şi un indicator, vizibil de pe drum. Locul a fost special ales, datorită condiţiilor geografice şi climaterice propice cailor arabi. În total, herghelia se întinde pe circa 550 hectare. Practic, tot terenul, cât vezi cu ochii, e domeniul cabalinelor. Este cea mai mare herghelie din sud-estul Europei. Intrarea costă 10 lei, iar pentru copii se plătesc numai doi lei. O dată ce aţi intrat, puteţi admira 348 de cai de rasă, majoritatea pursânge arab. Pentru doritori, se pot organiza lecţii de călărit. Există şi ponei, pentru copii. Vara se pot organiza şi curse hipice, pe hipodromul din complex.

Ultima cursă a avut loc în iunie. Se pot organiza, la cerere, şi plimbări de agrement cu trăsura sau călare de-a lungul Mării Negre. „O oră de călărie costă 80 de lei, iar o jumătate de oră este 40 de lei. Preţul pentru ponei – de 25 de lei pentru jumătate de oră”, spune directorul hergheliei, Constantin Ancuţa. Un sfat: luaţi-vă în timpul vizitei o sticlă de apă, pentru că în interiorul complexului nu există magazine. 

Înfiinţată în 1926

Herghelia a fost înfiinţată încă din 1926. Atunci, la Mangalia erau crescuţi cai arabi aduşi de la hergheliile din Jegălia, Cislău şi Rădăuţi. Între 1936 şi 1941, herghelia a importat din Polonia noi „linii” de armăsari pursânge: El-Sbaa şi Nedjari.

Hipodromul Mangalia, unicul din ţară special conceput pentru cursele de galop, se întinde pe o suprafaţă de 19 hectare şi are o capacitate de circa 500 de locuri. Aici se desfăşoară, pe timpul verii, în lunile iulie-septembrie, curse de cai la care participă herghelii şi crescători particulari din toată ţara. Armăsarii pursânge arab sunt antrenaţi zilnic de jockey. Antrenamentul de opt ore pe zi pentru fiecare dintre jockey alternează reprize de trap, galop, galop întins şi plimbări uşoare. Turiştii pot asista la dresajul animalelor.

Arabi pursânge la vânzare

Pentru a-şi rotunji veniturile, conducerea Hergheliei Mangalia organizează vânzări de cai. În 2010 nu a reuşit să comercializeze decât trei exemplare, la preţul mediu de 2.500 de euro. Anul acesta, la cea mai recentă licitaţie, care a avut loc la începutul lunii, s-a reuşit vânzarea a şase cai, pursânge arab şi semigrei, potrivit celor declarate de Constantin Ancuţa. Preţurile de pornire au fost între 2.000 şi 10.000 de lei, fără TVA.  

Cele mai citite

Barcelona și Real Madrid s-au întâlnit într-un meci al legendelor! Ronaldinho a făcut spectacol ca în vremurile bune

Cu ocazia celebrării a 125 de ani de la înființare, FC Barcelona a organizat un meci aniversar cu rivala istorică Real Madrid, în Doha,...

FIFA s-a răzgândit! Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026 va avea loc în Zurich, cu reprezentanți ai federațiilor

FIFA a decis să modifice formatul tragerii la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026, mutând evenimentul de la o procedură online la o...

Creștere ușoară a numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale în primele 10 luni din 2024

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a înregistrat o creștere de 3,5% în primele zece luni ale anului 2024, ajungând la un total...
Ultima oră
Pe aceeași temă