16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialUdrea, la UNPR: Împreună trebuie să câştigăm primăriile de sector şi cea...

Udrea, la UNPR: Împreună trebuie să câştigăm primăriile de sector şi cea generală

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, joi, la Conferinţa organizaţiei UNPR din Bucureşti, că, împreună, cele două partide trebuie să găsească un candidat care să câştige Primăria Bucureştiului.

Udrea a spus că parteneriatul dintre PDL şi UNPR va câştiga alegerile din 2012 şi trebuie realizat şi în Capitală, scrie Mediafax.

„Vreau să câştigăm alegerile la Bucureşti împreună. Trebuie să găsim candidatul cu care să câştigăm Bucureştiul. Bucureştiul are nevoie de un primar căruia să-i pese de oameni. Aici, la dumneavoastră în partid, spiritul cazon se simte, de aceea spun că oameni care se trezesc la două nu au ce căuta nici la UNPR, nici la PDL. Ne trebuie un primar care să se trezească la şapte, să lucreze cu normă întreagă. Să găsim pe cel mai bun dintre noi, pe cel care să poată câştiga Primăria Capitalei. Împreună să câştigăm primăriile tuturor sectoarelor din Bucureşti”, a afirmat ea.

Udrea a apreciat că UNPR este cel mai curajos şi mai loial partener la guvernare. „Am reuşit împreună să trecem ţara prin criză. Ţări cu democraţii vechi au probleme mari. Am reuşit să luăm acele măsuri nepopulare, dar de care ţara avea nevoie. Pentru asta e nevoie de politicieni care ştiu ce înseamnă onoare, bună credinţă, politicieni care nu pun interesul personal înaintea interesului naţional”, a mai arătat ea.

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a anunţat, joi, la conferinţa municipală a UNPR Bucureşti, că în 2012 va candida pentru un nou mandat din partea UNPR, susţinând că a ales să nu trădeze alegătorii din Sectorul 4.

 

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă