2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialOprescu a convocat o nouă şedinţă privind referendumul

Oprescu a convocat o nouă şedinţă privind referendumul

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, duminică, că va convoca pentru marţi o nouă şedinţă de îndată a CGMB privind referendumul, precizând că, în cazul în care nu se va ajunge la un consens, va fi aplicată precedenta decizie, care prevede organizarea consultării pe 19 iunie, cu 7 întrebări, scrie Agerpres.

„Marţi voi convoca o şedinţă de îndată de Consiliu pentru a lămuri definitiv problema întrebărilor pentru referendum”, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Edilul-şef a precizat că, în opinia sa, au fost prea multe amânări în legătură cu referendumul şi că, personal, nu mai acceptă nicio amânare din partea consilierilor PDL în privinţa clarificării situaţiei întrebărilor. „Consultarea populaţiei în legătură cu organizarea administrativă a Bucureştiului este un luicru extrem de serios, care trebuie făcut cu responsabilitate. Nu putem să ne jucăm nici cu banii publici, nu putem să ne jucăm cu bucureştenii pentru a îi ameţi cu referendumul”, a punctat Oprescu.  

Primarul general al Capitalei a solicitat partidelor politice din CGMB să se mobilizeze pentru şedinţa de săptămâna viitoare, pentru a putea fi luată o decizie. „Dacă săptămâna viitoare consilierii nu se vor mobiliza ca să vină la vot, să vină la serviciu pentru a asigura cvorumul, atunci ei sunt cei vinovaţi de compromiterea acestui referendum”, a adăugat Sorin Oprescu.  Acesta a explicat că, în cazul în care nu se va ajunge la un consens cu privire la reducerea numărului de întrebări la referendum, va fi respectată decizia precedentă a CGMB, care prevede un număr de 7 întrebări pentru referendum, organizat pe 19 iunie.

Şedinţa de îndată de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), ce avea pe ordinea de zi referendumul din iunie, a fost amânată din lipsă de cvorum. La şedinţă ar fi trebui să fie discutate propunerile grupurilor din CGMB privind micşorarea numărului de întrebări, conţinutul acestora şi mutarea datei de desfăşurare a referendumului la 26 iunie, faţă de 19 iunie, cât se stabilise iniţial.

În sală au fost prezenţi doar 22 dintre cei 55 de consilieri generali, majoritatea absenţilor fiind din grupul PDL. Aceştia, de altfel, anunţaseră de joi că doresc ca decizia finală privind referendumul să fie luată săptămâna viitoare, miercuri.

După suspendarea şedinţei, primarul general Sorin Oprescu a declarat că CGMB va fi convocat, din nou, pentru săptămâna viitoare, însă îşi doreşte să aibă certitudinea că atunci va fi cvorum şi că, astfel, vor putea fi discutate şi supuse la vot propunerilor privind referendumul.

 

Cele mai citite

Convins de Șucu! Rapid își întărește echipa medicală cu un fost specialist de la Espanyol

Rapid București l-a angajat pe Misael Rivas Lopez, fost medic al echipelor Espanyol și Almeria, pentru a contribui la performanțele echipei în 2025. Specialistul mexican,...

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...

Republica Moldova ar putea îngheța de frig. Gazprom anunță că suspendă exporturile de gaze de la 1 ianuarie 2025

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT,...
Ultima oră
Pe aceeași temă