0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialMărţişoare create de copii, de vânzare în parcul Cuza din Bucureşti

Mărţişoare create de copii, de vânzare în parcul Cuza din Bucureşti

Târgul de mărtişoare confecţionate de copiii Grădiniţei Bambi a ajuns deja la a patra ediţie. În ultima duminică din luna februarie, între orele 11.00 şi 13.00, copiii vor expune şi vor vinde lângă foişorul din parc, la intrarea din Câmpia Libertăţii, mărţişoarele create de ei.
 
 În acest an, târgul se va îmbogăţi prin participarea copiilor de la Grădiniţele nr. 68, nr. 160 şi nr. 187 din sectorul 3, ca şi prin prezenţa copiilor din cadrul Asociaţiei Împreună Învingem Autismul. În parc sunt aşteptaţi şi copiii care frecventează cursurile FasTracKids în Centrul 2.
 
 Cu banii câştigaţi, fiecare grupă de copii va decide asupra materialelor educaţionale cu care vor completă resursele existente în centrele de activitate. În felul acesta, copiii vor conştientiza valoarea banilor şi modul în care aceştia circulă. Asociaţia Învingem Autismul va folosi banii pentru derularea activităţilor de socializare din cadrul proiectului „După-amieze vesele”. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă