Compania Distrigaz Sud Reţele a sistat miercuri alimentarea cu gaze naturale în câteva străzi din municipiul Bucureşti, după ce marţi a fost sesizată de existenţa unui miros de gaze în strada Cutezătorilor, preconizând totodată că alimentarea cu gaze va fi reluată începând cu orele 17.00, potrivit NewsIn.
„O echipă de intervenţie a Distrigaz Sud Reţele s-a deplasat la adresa respectivă şi a constatat un defect pe reţeaua de distribuţie. Pentru remedierea defectului respectiv s-au luat toate măsurile de siguranţă necesare, izolând perimetrul şi sistând alimentarea cu gaze naturale a zonei respective. Astfel, în urma acestei sistări sunt afectaţi aproximativ 1.000 de clienţi casnici şi non-casnici”, potrivit unui comunicat al companiei.
Echipele Distrigaz Sud Reţele lucrează în prezent pentru remedierea defectului. Reprezentanţii companiei roagă clienţii să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe.
Străzile afectate în urma sistării alimentării cu gaze naturale sunt Gheorghe Petraşcu (de la Câmpia Libertăţii la Mihai Bravu), Întrecerii, Rodul Pământului, Ştefan S. Nicolau, Năzuinţei, Cutezătorilor, Prieteniei, Intr. Baba Novac, Eufrosina Popescu, Papiu Ilarian, Magati Alex., Şapte Drumuri, Bd. Mihai Bravu, Dristorului.
Distrigaz Sud Reţele este o filială a GDF SUEZ Energy România, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o retea de distribuţie de aproximativ 16.500 km. Judeţele deservite de către companie sunt Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.