1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialBurlacii imobiliari

Burlacii imobiliari

Ca în fiecare an, numărul studenţilor din Bucureşti depăşeşte cu mult numărul locurilor din cămine oferite de universităţi. Dacă unii dintre sunt obligaţi să se angajeaze pentru a-şi putea permite un apartament cu chirie, fetele drăguţe pot sta gratis într-un apartament din capitală, în schimbul unor servicii sexuale. Internetul abundă de astfel de mesaje, astfel că nu rămâne decât să-ţi faci curaj şi să intri în vorbă pe Messenger sau pe e-mail cu domnii generoşi în căutarea de o chiriaşă dispusă să fie mai mult decât o colegă de cameră. Există o singură problemă: acceptarea unei astfel de oferte se numeşte prostituţie şi se pedepseşte prin lege.

 

Id de Messenger: „pcippry”. Autodescriere: „un băiat liniştit (mai tot timpul), sociabil (ca tot omul), simpatic, ok într-un cuvânt”. Tot ce vrea el este „o colegă de treabă, funny, plină de viaţă şi dacă se poate şi inteligentă (ştiu că cer prea mult, dar nu se ştie niciodată).”
Pare mai mult un anunţ matrimonial decât unul imobiliar, dar camera pe care o oferă el este situată central, iar chiria este la promoţie – doar 1 euro. Sună suficient de tentant pentru a afla mai multe, aşa că intru în vorbă cu el. Îmi spune că anunţul său a avut un mare succes şi că a fost şocat de numărul mare de fete care au fost interesate să îi devină colege de cameră. Care va fi criteriul pentru stabilirea norocoasei? „Care îmi place, nu-i normal?”, spune pcippry. Aşa că trece direct la miezul problemei:

„pcippry: poţi să te descrii te rog?
pcippry: mă interesa de fapt dacă eşti plinuţă
pcippry: ca sa fiu sincer”

Fireşte, vrea „să ne cunoaştem mai bine”: „Câţi ani ai ? Cu ce te ocupi? De unde eşti de fel? Poze web să ne vedem reciproc aici?”. Aluziile sexuale nu se lasă aşteptate:

„pcippry: aah vezi că e un singur pat
pcippry: dacă nu te deranjează
pcippry: e mare patul oricum
pcippry: şi nu sar pe oameni, decât dacă nu sar ei pe mine”

Un alt id de Messneger, o altă ofertă de nerefuzat: „Iwasagod”. El caută o „colegă serioasă..lume capabilă şi seriozitate maximă”. Iwasagod nu are o locuinţă, dar ar vrea să închirieze o garsonieră cu o fată pentru că „i s-a luat să stea printre băieţi şi dezastru „.
Are argumente solide: „totul decurge foarte repede într-o relaţie de acest gen: ai vorbit cu proprietarul, i-a plăcut de tine, te-ai mutat la el si gata eşti asigurată, de acum ai un coleg/prieten/iubit care va fi alături de tine tot timpul”. Desigur că înainte de a face ultimul pas sunt necesare şi câteva întâlniri, doar pentru a vorbi.
Iwasagod mă asigură că este un om de încredere fără vreun scop ascuns: „nu e nici o distracţie şi nu îmi bat joc de nimeni…. şi asta o să te convingi repede.. mâine poimâine şi apoi când suntem împreună…”. Ca să facă dovada onestităţii nu îşi ascunde adevăratele intenţii: „putem fi şi împreună, nu ştiu poate din amică şi colegă iese o iubită.. poate chiar daca ai pe cineva… posibil să deviezi de la drum depinde şi cum sunt plăcut, depinde şi de femeie.. cum reacţionează, cum gândeşte.. înţelegi..”.

„Noi experienţe trupeşti şi spirituale”

Nu doar burlacii îşi caută colege de apartament şi…pat. Preţurile mari la chirii încurajează inclusiv cuplurile să vină cu oferte ” de criză”.
„Couple4u” oferă o locuinţă dotată cu toate utilităţile – maşină de spălat, aragaz, cablu, internet, la 80 de euro. Anunţul pare o ocazie la prima vedere, dar la sfârşit dai peste o cerinţă neobişnuită: „căutăm o persoană ce-şi doreşte experienţe noi, trupeşti şi spirituale”.
Fetele îşi pot găsi chirie gratis şi în schimbul unui „uşor menaj”. Ce înseamnă asta? Mă lămureşte cuplul „Amelie26”: „doresc o fată cu vârsta minimă 18 ani, vârsta maximă 28 ani, care să facă curăţenie în apartament şi să dea un ajutor în bucătărie”.
Pe lângă limita de vârsta, mai există un criteriu după care acest cuplu îşi va alege colega de apartament: „să fie open-mind, fără obligaţii, să-i placă curăţenia şi să fie dispusă să convieţuiască cu un cuplu”. Mai exact: „dormitorul nostru este separat de cealalată camera printr-un set de jaluzele verticale, deci îţi dai seama…. pe noi nu ne deranjează chestia asta, noi tot aceeaşi intimitate o vom avea, dar contează ca nici persoana respectivă să nu fie deranjată”.

Chiriaşe sau prostituate?

„Evident că aceste anunţuri sunt ilegale, este foarte clar acest lucru, teoretic este vorba despre o variantă a infracţiunii de prostituţie”, spune avocatul Ofelia Teodorescu.
Infracţiunea de prostituţie este prevăzută în articolul 328 din Codul penal şi se referă la „ fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani”. Iar serviciile sexuale contra chiriei reprezintă un astfel de mod de existenţă.
Astfel, fetele care acceptă ofertele burlacilor imobiliari pot fi acuzate de prostituţie. Însă dacă au făcut-o doar o singură dată, ele nu pot fi trase la răspundere. „Dacă fapta a fost săvârşită doar o dată nu se consideră a fi o infracţiune, fapta trebuie realizată de mai multe ori, iar numărul suficient va fi apreciat de instanţă, de la caz la caz”, spune Teodorescu.
Aceeaşi regulă se aplică şi pentru burlacii imobiliari: ei săvârşesc o infracţiune doar dacă ofertele lor sunt repetate. Cei care postează un astfel de anunţ săvârşesc o „tentativă la infracţiunea de prostituţie”. Dar pentru a fi acuzaţi este necesar ca serviciile sexuale să fie îndeplinite efectiv. „Pentru a fi acuzat, respectivul trebuie să fi întreţinut relaţii sexuale cu fata, trebuie demonstrat faptul că anunţul a fost dat în acest scop şi bineînţeles trebuie să se întâmple de mai multe ori”, explică Teodorescu. Bineînţeles, burlacii imobiliari pot susţine că anunţul a fost doar o glumă, pot respinge toate acuzaţiile, iar atât timp cât poliţia nu este sesizată, ei nu vor avea nici o problemă.

30.000 de studenţi pe drumuri

La începutul anului universitar 2010-2011, căminele studenţeşti din Bucureşti aveau un deficit de 30.000 de locuri, potrivit unui raport al Uniunii Naţionale a Studenţilor (UNSR). În acest an universitar, la Universitatea din Bucureşti s-au înscris peste 37.000 de studenţi, dintre care doar 5.354 au primit locuri în cămine. Cât despre cei 25.000 de studenţi ai Universităţii Politehnice din Bucureşti, ei dispun de numai 13.000 de locuri de cazare.

Preţuri chirii în Bucureşti

Garsoniere
Zone centrale
• Piaţa Romană- de la 180 de euro pe lună,
• Universitate – de la 230 de euro pe lună.
• Calea Victoriei şi Piaţa Unirii- de la 250 euro/lună.
Zone periferice
• Titan, Rahova- de la 120 de euro pe lună
• Ştefan cel mare, Dristor- de la 200 de euro pe lună

Apartamente cu două camere
Zone centrale
• Piaţa Romană şi Unirii- de la 300 de euro pe lună
• Calea Victoriei şi Universitate- de la 350 euro/lună.
Zone periferice
• Dristor, Titan – de la 250 de euro pe lună
• Rahova – de la 200 de euro pe lună

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă