2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialBlocuri noi de 100 de milioane de lei în Sectorul 1

Blocuri noi de 100 de milioane de lei în Sectorul 1

Primăria Sectorului 1 caută constructor pentru mai multe blocuri de locuinţe, o grădiniţă, un dispensar medical şi câteva spaţii comerciale pe care le va ridica în strada Odăi, lucrările având un preţ estimat de aproape o sută de milioane de lei fără TVA, conform unui anunţ al autorităţii locale.

Conform anunţului de participare publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro, Primăria Sectorului 1 vrea să încheie un acord-cadru pe o durată de 15 luni pentru construirea a şase blocuri de locuinţe, a unei grădiniţe, a unui dispensar şi a „spaţiilor comerciale” din Şoseaua Odăi din Bucureşti, valoarea estimată a contractului fiind de 96.892.368 de lei fără TVA, bani provenind din bugetul consolidat al Sectorului 1.

Firmele de construcţie interesate vor avea de construit 34.666,32 de metri pătraţi desfăşuraţi în 15 luni de la data atribuirii contractului.

Ofertanţii trebuie să depună o garanţie de participare de 1,9 milioane de lei, precum şi bilanţuri contabile încheiate la finele anilor 2007, 2008 şi 2009 care să ateste o medie aritmetică a cifrei de afaceri în domeniul construcţii civile de cel puţin 117.900.000 de lei.

În plus, trebuie depuse o serie de alte documente şi declaraţii de eligibilitate, o altă condiţie importantă de participare fiind ca, în ultimii cinci ani, firma să fi realizat construcţii de locuinţe recepţionate deja în valoare de cel puţin 58.900.000 de lei, în baza a cel mult două contracte din care cel puţin unul să fie un bloc de minimum zece mii de metri pătraţi, cu structură de rezistenţă din elemente prefabricate.

Ofertanţii trebuie totodată să demonstreze că deţin „în proprietate, leasing, contract de închiriere sau susţinere tehnică” o staţie de betoane şi o „unitate de producţie a elementelor prefabricate pentru structura de rezistenţă”.

Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, preţul urmând să conteze 80 la sută, iar termenul de execuţie 20 la sută.

Ofertele sunt aşteptate până în 31 ianuarie, când plicurile care le conţin vor fi deschise în prezenţa reprezentanţilor firmelor participante, la sediul Direcţiei de Investiţii a Primăriei Sectorului 1 din Bucureşti.

Oferta înaintată trebuie menţinută timp de 120 de zile.

Cele mai citite

Petrolul Ploiești, în dificultăți financiare. Ce datorii trebuie achitate?

Petrolul Ploiești, echipă aflată pe loc de play-off în Liga 1, se confruntă cu o situație financiară dificilă. Claudiu Tudor, președintele clubului, a dezvăluit...

Tragedie în lumea boxului! Paul Bamba a încetat din viață la 35 de ani, la o săptămână după ce a devenit campion mondial

Paul Bamba, pugilistul portorican care devenise campion mondial la categoria grea în urmă cu doar o săptămână, a murit la vârsta de 35 de...

Alegerile prezidențiale ar putea avea loc pe 25 martie 2025 primul tur, 6 aprilie 2025 al doilea tur

Noul Executiv va adopta calendarul pentru alegerile prezidentiale în prima ședință de guvern din ianuarie 2025, potrivit Pro TV. Conform surselor Știrilor PRO TV, liderii...
Ultima oră
Pe aceeași temă