4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecial1001 poezii pe strazile Capitalei

1001 poezii pe strazile Capitalei

» "Citeste acest text si pleci in calatorie in Europa." Nu este un nou concurs. Nu este o noua reclama. Este un proiect al Ambasadei Germaniei.

» Un proiect gandit special sa se deruleze in Romania cat timp Germania mai detine presedintia Uniunii Europene (pana la sfarsitul lunii iunie).

Nu trebuie sa va mirati daca, incepand de maine, veti gasi acolo unde va asteptati mai putin – pe strada, in statiile de autobuz, in principalele statii de metrou din Capitala – poeme in locul panourilor publicitare. Dimpotriva, poate nu ar fi rau sa urmati indemnul de acolo si, dupa ce veti fi citit poemul, sa "cautati si alte texte din programul «1001 poezii. Diversitate in Lirica Europeana»".
Thomas Weithöner, seful Sectiei Culturale a Ambasadei Germaniei la Bucuresti, explica de ce s-au orientat spre un astfel de proiect. Ideea de a demonstra diversitatea in si prin lirica europeana este sustinuta de pozitia lui Leonard Orban, care conduce departamentul de multilingvism al Comisiei Europene. "Acest proiect aduce poezia europeana in cotidianul oamenilor aflati in drum spre serviciu – tineri indreptandu-se spre scoli, facultati, cinematografe, stadioane sau la intalniri cu prietenii si, de ce nu, in drum spre casa", ne-a declarat comisarul Orban, sub al carui patronaj se desfasoara proiectul.
Gandit special pentru Romania, proiectul "1001 poezii. Diversitate in Lirica Europeana" a implicat 22 de state membre ale Uniunii Europene. Din fiecare stat, un reprezentant al vietii publice – muzician, artist, sportiv sau politician – a ales un poem sau un fragment dintr–un poem al unui poet national.
Galeria VIP-urilor vietii publice din tarile Uniunii Europene merge de la celebrul regizor polonez Krzysztof Zanussi pana la frumoasa actrita ceha Ana Geislerova.
Poemele vor iesi in strada in dubla varianta – versiunea originala si traducerea in limba romana –, posterele fiind realizate in culorile tarii respective. "Cultura ne aduce mai aproape" este mesajul transmis prin acest proiect romanilor, in calitate de proaspat-veniti in Uniune.
Pe strazile Bucurestiului, in statiile de metrou si autobuz, pana la inceputul lunii mai, cei atenti vor putea fi martorii unei adevarate antologii de poezie in miscare.
Versuri in franceza si in flamanda, in germana si in engleza, in bulgara si daneza, finlandeza si greaca, olandeza si italiana, lituaniana si poloneza, portugheza, suedeza, spaniola, slovaca, maghiara, ceha si, bineinteles, romana: un "melting pot" liric, lingvistic, intr-un cuvant, cultural.
Majoritatea tarilor care au intrat in jocul propus de Germania au ales poeme ale scriitorilor clasici: bulgarul Hristo Botev, ucis in 1876, la numai 28 de ani, in timpul revolutiei bulgare, grecul Odysseas Elytis, care in 1979 aducea Nobelul pentru literatura in Grecia, dar si Mihai Eminescu, alegerea directorului Institutului Cultural Roman, Horia Roman-Patapievici. Patapievici a ales un poem mai putin cunoscut al lui Eminescu, "Se bate miezul noptii…".
Din antologia de poezie "stradala" nu vor lipsi poetii exotici, chiar daca putin cunoscuti in Romania, cum au fost alegerile Germaniei, Finlandei, Luxemburgului, Poloniei si Cehiei.

Se bate miezul noptii…

Se bate miezul noptii in
clopotul de-arama,
si somnul, vames vietii,
nu vrea sa-mi ieie vama.
Pe cai batute-adesea vrea
mintea sa ma poarte,
S-asaman intre-olalta
viata si cu moarte;
Ci cumpana gandirii-mi si
azi nu se mai schimba,
Caci intre amandoua sta
neclintita limba.
Mihai Eminescu

Poezie la vioara

Violonista Anne-Sophie Mutter a ales un poem al putin cunoscutei autoare
Else Lasker-Schüler. Else s-a nascut in 1869. A fost fiica unui bancher evreu. Emigreaza in 1933 la Zürich, unde i se interzice sa lucreze, iar in 1938 i s-a retras cetatenia germana. Primul volum de poezii, "Styx", l–a publicat in 1902. Cel mai mare premiu pentru dramaturgie care se decerneaza pe teritoriul Germaniei ii poarta numele.

Alegerea lui
Zanussi

Regizorul Krzysztof Zanussi s–a oprit la creatia lui Tadeusz Rozewicz, unul dintre scriitorii de marca ai Poloniei. Nascut in 1921, Rozewicz a intrat la 22 de ani in miscarea clandestina poloneza pentru lupta impotriva ocupatiei fasciste. Dupa razboi, Rozewicz a studiat istoria artei la Cracovia
si a debutat in 1947. Rozewicz traieste in prezent la Wroclaw.

Prim-ministrul pasionat de poezie

Jean-Claude Juncker e prim-ministrul si ministrul de Finante al Luxemburgului, fiind totodata unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai integrarii europene. Juncker a ales pentru acest proiect, care se desfasoara doar in Romania, un poem al lui Jhemp Hoscheit. Hoscheit s–a nascut in 1951, a scris poezie, teatru si proza, dar remarcandu-se in spectacolul de cabaret. Cea mai importanta lucrare a sa ramane cea din 1980, "Dat as keng Affär".

Din HIM direct in boema culturala

Rebelul muzician finlandez Ville Valo, solistul celei mai cunoscute trupe rock finlandeze, HIM, singura formatie europeana care a castigat Discul de Aur in 2006 in Statele Unite, dar si al necunoscutului grup "Daniel Lioneye", a ales un poem al lui Arto Matti Vihtori Melleri. Acesta s–a nascut in 1956 si a fost reprezentantul fidel al boemei culturale. Cea mai cunoscuta lucrare a lui este "Pete Q", publicata in anii ’70.

Un star al cinematografului ceh

Ana Geislerova, una dintre cele mai cunoscute actrite din Cehia, care in 2005, la 27 de ani, primea la San Sebastian premiul pentru cea mai buna actrita pentru rolul din "Stesti" ("Anotimpul fericirii"), a ales un poem scris de Peter Lébl. Acesta a murit in ’99, la numai 33 de ani, ramanand cunoscut mai ales ca regizor si scenarist, mai putin ca poet. Mai putin cunoscut este si faptul ca Lébl a infiintat in teatrul pe care il conducea atelierul "Biblioteca lui Eliade", in onoarea scriitorului roman.

Cele mai citite

Dan Șucu a avut numele conspirativ „Mircea Crișan”. Ce a făcut în urma angajamentului cu Securitatea din 16.08.1984

În 2015, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezenta o adeverință cu extrase din multiple dosare despre legăturile lui Dan Viorel Șucu cu...

Platforma Spotify, acuzată că promovează artiști fictivi pentru a reduce costurile

Spotify este acuzată că își completează listele de melodii cu piese atribuite unor artiști fictivi, o practică menită să reducă plățile către muzicienii reali,...

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...
Ultima oră
Pe aceeași temă