In urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990, cand fortele de ordine, sustinute ulterior de mineri, au intervenit in forta impotriva protestatarilor si a populatiei civile democratice, s-au inregistrat numeroase victime ca urmare a batailor si a folosirii armelor de foc. Arestari ilegale s-au facut cu nemiluita, eliberandu-se in unele cazuri si mandate de arestare. Numarul mortilor (prin impuscare sau ca urmare a ranilor provocate in cadrul incidentelor) este in continuare controversat, cifrele oficiale fiind contrazise cu diverse dovezi de asociatiile care se ocupa de victimele mineriadelor.
In acea perioada, au fost retinute 1.030 de persoane. Majoriotatea retinerilor de persoane s-au facut ilegal, fara emiterea unor mandate de arestare. Cei retinuti au fost dusi la doua unitati militare, la Magurele si Baneasa. Unii au fost eliberati dupa 2-9 zile, altii dupa detentii care au durat luni de zile. Mandate de arestare au fost emise doar pentru 165 de persoane acuzate de diverse fapte.
Numarul ranitilor este de 746, conform evidentei de la comisiile parlamentare de ancheta. Oficial, numarul mortilor in mineriada din iunie '90 este de sase: patru morti prin impuscare, un decedat in urma unui infarct si o persoana injunghiata, despre care nu se stie precis de care parte a baricadei a fost (demonstrant sau venit din Giurgiu in sprijinul puterii, pentru sustinerea minerilor). Reprezentantii unor asociatii neguvernamentale sustin ca numarul mortilor din acele zile depaseste 100. „Exista documente, marturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domnesti si Straulesti. Cu toate ca am afirmat tot timpul ca cifra reala a mortilor este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis pana in prezent si nu a existat nici o pozitie oficiala impotriva”, a declarat Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor.
Tentativa de decapitare a liderului studentilor
Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor, isi aminteste despre momentul sosirii minerilor la Bucuresti: „In zorii zilei a venit unul dintre colegi si ne-a spus ca vin minerii. Am spus ca asta este si nu avem ce sa facem, sa asteptam linistiti. Nu mi-am imaginat ce avea sa urmeze. Lucrurile s-au petrecut foarte repede. Se auzeau zbierate, cum se faramau usi si geamuri. Au intrat peste tot ca termitele, erau sute. Noi eram la club, la subsol. Au navalit inauntru, am primit cateva lovituri, din care una foarte dura. Am intrat intr-o stare de semiluciditate. Aveam capul crapat in cateva locuri, m-au luat de maini si de picioare. Au fost niste lovituri dure, vedeam ca prin ceata, auzeam franturi de conversatii. Despre restul stiu mai mult din ce mi-au povestit colegii mei. M-au scos afara. Bataia a durat cam o jumatate de ora, aveam o stare linistita, nu ma mai durea nimic.
La un moment dat, cineva a spus ca am murit si am fost aruncat in fantana plina de trupuri de langa Universitate. Tot in acest interval de timp a avut loc si tentativa unui miner de a ma decapita cu o barda. Medicul a spus ca sunt mort sau cineva de la salvare… Vestea a circulat foarte repede si autoritatile fusesera informate de moartea mea, inclusiv mama. Am fost urcat intr-o masina, unde mi-am revenit, si am fost dus la Spitalul de Urgenta. De un lucru am fost dezamagit, nu pot sa uit: eram pe targa, aproape mort, si niste asistente ma loveau si ma scuipau. Aceste lucruri m-au intristat foarte mult”.
Declaratiile unor persoane cu probleme psihice, folosite ca probe
Pentru a-si justifica actiunile, autoritatile au ordonat „confectionarea” unor dosare pentru o parte dintre retinutii ilegal. Neexistand probe care sa-i incrimineze in vreun fel pe opozantii-arestati ai regimului Iliescu, politistii si procurorii militari au apelat la fel de fel de metode: de la trucarea unor fotografii, la atasarea la dosare a unor persoane inexistente sau cu probleme psihice grave. Nu era prima oara cand se apela la astfel de procedee. Si pentru cei arestati in urma evenimentelor din 18 februarie 1990 (in urma ocuparii sediului Guvernului de catre manifestanti) s-a procedat in acest mod. Despre perioada arestului, Marian Munteanu a relatat: „Pe data de 18 iunie 1990, am fost arestat, luat pe targa (aveam un sindrom de strivire generalizat, eram imobilizat) si m-au dus la puscarie la Jilava. Mi s-a comunicat ca sunt arestat pentru tentativa de lovitura de stat. Peste cateva zile a venit un procuror cu un dosar, dar l-am dat afara. Asa-zisele probe care ma incriminau erau poza unui infractor cu barba si par lung, care nici macar nu semana cu mine, si trei declaratii ale unor persoane cu probleme psihice, din care una afirma ca m-a zarit imbracat intr-o mantie alba si indemnam lumea la lupta. Tarziu, dupa mai multa vreme, cazul a fost dat spre solutionare celor de la Parchetul Militar, care au tratat totul cu seriozitate.
Timp de trei saptamani, familiei si prietenilor nu li s-a permis sa ma viziteze, iar cand am solicitat sa vorbesc cu cu ziarist (eu doream cu cineva de la „Romania libera”) a fost trimis un reporter de la un alt ziar (este vorba despre un cotidian central care prezenta evenimentele incitand la violenta si denigra constant manifestantii din Piata Universitatii – n.n.)”. O buna perioada de timp dupa reprimarea demonstratiei din Piata Universitatii si interventia minerilor, postul national de televiziune si ziarele obediente regimului au continuat sa prezinte deformat evenimentele, caracterizandu-i pe opozantii puterii ca „destabilizatori”, „contrarevolutionari” si „reprezentanti ai intereselor unor puteri straine”.
Sute de oameni cu traumatisme cranio-cerebrale
Atrocitatile fortelor de ordine si ale minerilor din zilele de 13-14 iunie '90 sunt confirmate si de marturiile unor medici. In arhiva Grupului Independent pentru Democratie exista declaratia unui medic, Dan Greceanu, de la Spitalul Municipal Bucuresti: „Incepand cu noaptea de 13 iunie 1990, cand cei cativa zeci de manifestanti care-si petreceau noaptea in Piata Universitatii au fost batuti bestial de sute de politisti, care i-au incercuit in ziua de 13 iunie cand au fost lupte de strada (de data aceasta, cu politistii) si mai ales in zilele de 14 si 15 iunie 1990, cand minerii, impreuna cu politisti si securisti deghizati au batut un mare numar de oarmeni, la Sectia de Neurochirurgie a Spitalului nr. 9 din Bucuresti au fost adusi sute de oameni cu „traumatism cranio-cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure”.
Numarul lor depasea cateva sute. Majoritatea cereau sa nu fie inregistrati si, dupa prim-ajutor, paraseau camera de garda. Peste 150 au fost insa retinuti, prezentand traumatisme grave, cu alterarea starii de constiinta. Dintre acestia, aproximativ 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii dupa ce au fost operati. Majoritatea erau loviti in regiunea cefei si unii prezentau urme de lovire si in alte regiuni ale corpului. Nimeni nu a facut ulterior vreo ancheta in privinta acestor decese, tratate ca morti naturale, in spital, registrul in care au fost inscrisi cei decedati, la intrare, a disparut! Comunicatele oficiale prezinta cifra de 6 morti, toti decedati pe strada, si sute de raniti. Nimeni nu a intrebat ce s-a intamplat cu cei raniti si nu a fost condamnat nimeni pentru ranirea lor.
Astea sunt faptele pe care le cunosc si vi le comunic in speranta ca cei vinovati vor fi pedepsiti pana la urma”.
Despre modul cum au fost tratati „manifestantii” in perioada 13-15 iunie '90 a depus marturie la Parchetul Militar si dr. Nicolae Constantinescu, care in acele zile a ramas in Spitalul Coltea (institutie medicala aflata chiar in apropierea zonei in care minerii si fortele de ordine au actionat violent), zi si noapte, pentru a asigura asistenta medicala ranitilor, adusi pe banda rulanta. Medicul Constantinescu a acordat ingrijiri medicale atat manifestantilor batuti, cat si unor mineri care s-au ranit in unele altercatii sau ca urmare a devastarii unor sedii ale partidelor. Dr. Constantinescu a confirmat ca majoritatea civililor adusi aveau grave traumatisme cranio-cerebrale. De asemenea, pe durata acelor zile medicul a fost nevoit sa constate si decesul prin impuscare al unor persoane civile.
O alta marturie importanta despre modul in care autoritatile si minerii au actionat in acele zile este a medicului anestezist Camelia Doru. Prezenta pe toata durata manifestatiei anticomuniste din Piata Universitatii, dr. Camelia Doru a asigurat permanent, din voluntariat, alaturi de alti colegi, asistenta medicala tuturor grevistilor foamei de la corturile amplasate pe esplanada Teatrului National. Urmand uzantele medicale, pentru grevisti au fost alcatuite fise medicale, de observatie, au fost facute consemnari in registre etc.: „Cand au intervenit fortele de ordine, ne-au fost confiscate fisele medicale si registrele, stampilele, chiar si aparatura medicala de la corturi. Am reclamat acest lucru la Parchet inca din 1990, fara nici un rezultat”.
Retinuti ilegal la o unitate militara de la Magurele
In dimineata zilei de 14 iunie '90, minerii au patruns in Institutul de Arhitectura si la Universitate. Studentii prinsi au fost loviti cu drugi de fier, bate de lemn, cozi de topor, sfredele de mina, apoi dusi la fantana din piata, de unde au fost transportati la sectiile de politie, la diverse unitati militare, unii la Guvern sau la spitale. Victor Roncea, ziarist, a relatat intr-o plangere penala, in 1990, cum a fost retinut: „Dupa ce am fost scosi din Arhitectura si adunati la fantana de la Universitate, am fost dus la Guvern. Tinerii erau acolo, claie peste gramada, in apa si sange. A urmat imbarcarea in dube, cu directia Magurele. In curtea unitatii, supravegheati cu caini-lup, ne astepta clasicul „culoar” format din politisti, care isi aduceau si ei, cum puteau, contributia, mai cu bastoane sau, mai simplu, direct cu automatele. Dupa ce ni s-au confiscat curelele si sireturile, am fost introdusi intr-o hala si insiruiti pe jos, in genunchi, cu fata la perete si mainile la ceafa. Eram aproximativ 400 de oameni, dintre care unii raniti foarte grav (fracturi, leziuni interne, rani deschise). Unii dintre ei au fost cusuti „pe viu”. La ancheta ni s-a comunicat ca „daca vrem, va impuscam pe toti” si ca „Marian Munteanu si Corneliu Coposu sunt morti, ca Ratiu, Bacanu, Blandiana, Paler si Liiceanu sunt arestati, iar Campeanu a fugit, dar urmeaza sa fie prins”. Am fost intrebati ce legatura avem cu toti acestia. Multi erau atat de speriati, incat dadeau orice fel de declaratii. In unitate se aflau cazati si mineri. Dupa trei zile, cativa studenti si ziaristi, printre care si eu, am fost eliberati fara a ni se da nici un act de „retinere”, desi l-am solicitat. Ulterior, ancheta facuta impreuna cu Liga Studentilor ne-a demonstrat ca in acele zile au fost ucise zeci de persoane”.
