Acum cateva zile, am lansat la Centrul Roman de Politici Europene raportul "O tara si doua agriculturi – Romania si reforma Politicii Agricole Comune a UE". Raportul este scris impreuna cu Lucian Luca, expert in politici agricole, si incercam acolo sa atragem atentia ca 2010 este un an-cheie pentru viitorul agriculturii europene, deci si romanesti. In anul care vine, Comisia Europeana va strange opinii din statele membre, urmand ca in 2011 sa vina cu un document de pozitie pentru reformarea Politicii Agricole Comune (PAC). Este deci momentul sa dezbatem si sa ne decidem: ce fel de agricultura vrem pentru viitor.
Raportul CRPE incearca, pe de o parte, sa informeze publicul si decidentii romani despre istoricul, reformele trecute si punctele-cheie de dezbatere asupra PAC. Pe de alta parte, a doua jumatate a raportului este o analiza a agriculturii romanesti, pusa in contextul dezbaterii generale europene. Concluzia noastra principala este ca nu putem vorbi despre o agricultura romaneasca, ci e corect sa vorbim despre doua agriculturi (de unde si titlul raportului): o agricultura de subzistenta, cu gospodarii taranesti care lucreaza cateva hectare (avem 2,6 milioane de gospodarii cu mai putin de un hectar) si o agricultura mare, cu ferme de sute, mai degraba mii de hectare. Este o realitate cu care cititorul urban nu se prea intalneste si poate va fi mirat sa afle ca 2.500 de ferme, fiecare cu mai mult de 500 ha, lucreaza 30% din suprafata agricola (luand in calcul suprafetele care primesc subventii europene).
Cei care vor avea curiozitatea de a citi raportul nostru (se gaseste la www.crpe.ro) vor vedea acolo diverse comparatii cu alte tari europene. Romania nu prea se potriveste cu nici un model, avem o agricultura bizara pentru Europa. Franta, de pilda, isi imparte aproape egal suprafata agricola intre ferme mijlocii, familiale, care lucreaza 20-100 ha, si ferme foarte mari. Polonia se bazeaza pe agricultura de mijloc, pe cand tarile nordice si Marea Britanie au o agricultura bazata pe ferme foarte mari. Daca vedeti graficul cu distributia suprafetei in Romania, e un fel de clopot intors: suprafata lucrata se aglomereaza la extreme, in gospodariile foarte mici si in cele foarte mari. Exact acel gen de agricultura pentru care a fost creata PAC – familia extinsa, care are utilaje, lucreaza cateva zeci de hectare si asigura un trai decent pentru doua-trei generatii – este cu totul anemic in Romania.
Cum se integreaza o asemenea agricultura in Politica Agricola Comuna a UE? Riscam ca PAC sa pice peste noi ca un pat al lui Procust. Subventia pe suprafata pe care Romania o distribuie acum in cadrul PAC face ca tocmai agricultura de mijloc sa nu fie incurajata. Pe de o parte, micii proprietari au un motiv sa nu vanda, pentru a primi subventii. Pe de alta parte, cei care au mii de hectare ajung sa primeasca sume foarte mari. Am publicat in raport si tabelul cu cei mai mari primitori de subventii din Romania – primele zece firme iau aproape 10 milioane de euro (doar bani europeni; la asta se adauga subventia de completare de la bugetul national). Data fiind structura agricola, Romania are cea mai inechitabila distributie a subventiilor din Europa: 0,9% din ferme primesc 51% din subventii. Noi nu acuzam aceste firme sau statul care le plateste subventii de ceva ilegal.
Dimpotriva, subventiile se distribuie pe suprafata, deci aceste firme, avand suprafete uriase, iau si foarte multi bani. Noi punem insa la indoiala tocmai principiul de distributie. De ce sa platim subventii fermelor foarte mari? La nivel european este o dezbatere aprinsa asupra fermelor mari care primesc subventii. Comisia Europeana a propus in 2008 limitarea sumei pe care o poate primi o exploatatie (ce ar fi depasit 300.000 de euro scadea procentual, iar banii ar fi urmat sa fie transferati la fondurile de dezvoltare a satelor). Dar propunerea Comisiei Europene a fost respinsa si poate veti fi surprinsi sa aflati ca Romania a votat si ea impotriva ideii. De ce este Romania in UE un sustinator al fermelor mari?
De cand am lansat raportul, am primit reactii de la ceea ce as numi establishmentul agricol romanesc: functionari, profesori la facultatile de profil, agronomi.
Toti par a fi bantuiti de o singura obsesie: fermele foarte mari, doar astea merita ajutate, doar ele sunt productive. Oameni buni, totusi, ce facem cu taranii? Politica agricola a unei tari nu e doar o chestiune de productie la hectar, trebuie sa ne uitam si la aspectele sociale. Romania are 30% populatie agricola – de cinci ori mai mult decat media UE si dublu fata de urmatoarea clasata (Polonia). Unul din doi tarani traieste in gospodarii sub limita de saracie. Cei care lucreaza in agricultura castiga, in medie, de sapte ori mai putin decat cei care au salarii in alte domenii. Acesti oameni nu platesc contributii sociale, deci vor depinde de stat cand vor fi batrani. Ce facem cu ei? Politicienii, profesorii, agronomiii care fac politici doar pe criteriul "productie la hectar" se comporta ca si cum ar fi in Danemarca, o tara care face agricultura aproape exclusiv in ferme mari. Doar ca populatia agricola in Danemarca reprezinta 3%, de zece ori mai putin decat in Romania.
In acest stil, ne indreptam exact spre modelul sud-american. Mergeti prin Baragan, prin Braila, si veti vedea deja America de Sud: ferme foarte mari, cu tehnologii moderne, alaturi de sate in saracie lucie. Este bine ca avem ferme mari, dar ele oricum se dezvolta natural, nu mai trebuie sa le incurajeze si statul. Dimpotriva, statul ar trebui sa ajute fermele care antreneaza efecte sociale pozitive. si acestea sunt tocmai fermele mijlocii, familiale, in care bunicul, tatal si copiii au doua tractoare si cateva zeci de hectare care le permit sa traiasca decent. Venim in raport cu idei pentru a incuraja tocmai agricultura de mijloc (de pilda, renta viagera nu va mai putea fi aplicata anul viitor daca nu facem demersuri speciale la Comisia Europeana).
Am toata simpatia pentru alde Porumboiu, care reusesc sa faca agricultura industriala in Romania, dar nu ei au nevoie de ajutor de la stat, ci fermele mijlocii, care sa aduca pe piata familiile deja angrenate in agricultura de subzistenta. Altfel, peste 20 de ani vom avea tot 3.000 de ferme mari si 3.000.000 de tarani saraci care vor trai din ajutoare sociale si din ce-si mai vand voturile la alegeri.
