"Spre deosebire de tari precum Islanda, Letonia si Ungaria, ale caror guverne au cazut din cauza turbulentelor economice, analistii cred ca in Romania criza a fost cauzata de luptele politice." Aceasta este fraza-cheie a articolului publicat de New York Times, la sfarsitul saptamanii trecute, despre destramarea guvernului PDL-PSD. O fraza seaca
intr-un articol scurt, esenta a ceea ce numerosi jurnalisti romani sustin de cateva luni bune, dar care cantareste cat o sentinta. Daca cineva ar dori sa afle peste ani, in cateva cuvinte, ce s-a intamplat in aceasta tara in 2009, asta ar fi raspunsul pe care l-ar primi.
Asezat intr-o carte de istorie, paragraful despre cum au reusit romanii sa-si faca singuri si mai grea iesirea dintr-o criza economica internationala oricum foarte dificila ar veni dureros de aproape de paragraful care ar descrie cum am reusit tot noi, romanii, sa ne facem viata in comunism de doua ori mai dificila decat oricare dintre vecinii nostri.
Criza politica declansata saptamana trecuta are o incarcatura simbolica mult mai profunda decat pare la prima vedere. Clipa in care vom afla deznodamantul ei va coincide cu aniversarea a 20 de ani de la Revolutie. O data cu acest moment este foarte posibil sa aflam raspunsul si la o alta intrebare, mult mai importanta: a evoluat Romania sau nu in acest rastimp?
Scoaterea PSD de la guvernare intr-un moment crucial va obliga acest partid la o campanie furibunda pentru castigarea alegerilor prezidentiale. Daca PSD nu va recuceri Palatul Cotroceni, s-ar putea trezi intr-o pozitie chiar mai proasta decat in 2004. PSD este legat ombilical de stat. Fara acces la resursele sale, fara ca membrii sai sa poata fi recompensati cu functii banoase, fostul partid unic, multa vreme partid-stat, intra in sevraj. In 2005 PSD s-a feudalizat, in 2010 poate face implozie. In fata acestui risc, nu va lasa deoparte nici una dintre armele pe care le-a folosit de-a lungul timpului pentru a-si pastra suprematia.
Avand in vedere inclinatia patologica a PSD catre demagogie, este aproape sigur ca ne asteapta doua luni in care vom asista la un asediu total al ratiunii economice si sociale sub stindardul intereselor "poporului". Vor fi scoase de la naftalina toate sloganurile uzate ale luptei de clasa. Impotriva "samavolnicilor", dupa cum i-a numit recent Iliescu, pentru care vremurile nu sunt cu nimic diferite fata de 1956, vor fi pravalite masele largi de oameni ai muncii. In fruntea lor se vor afla liderii de sindicat, chiar daca multi dintre acestia au devenit de mult burjui onorabili, proprietari de firme abonate la contracte cu statul. Vor fi scoase la iveala si dosarele dusmanilor de clasa, iar tribunalele oamenilor muncii din presa vor organiza sedinte de infierare la ore de maxima audienta.
Inamicii politici, "deviationistii" de la trupul sfant al FSN, vor fi executati in piata publica. Asta este partea buna. La urma urmei, doar asa avem o sansa sa aflam ce afaceri personale si-au aranjat ministrii PDL cand noua ne spuneau ca sunt ocupati cu elaborarea masurilor anticriza. si, prin efect de domino, s-ar putea sa aflam si matrapazlacurile ministrilor PSD, puse la cale cand spuneau ca mor de grija pensionarilor.
Pericolul pandeste din alta parte. In fata romanilor va fi ridicat din nou, cu mare pompa, acelasi esafod ideologic pe care a fost sacrificat interesul national in primii ani de dupa Revolutie. Cu panzele umflate de vantul rece al crizei, Geoana si ai sai vor bate iar tara in lung si in lat, spunandu-ne ca trebuie sa avem grija de cei defavorizati, ca statul trebuie sa faca totul pentru a mari salariile si pensiile, chiar daca asta presupune indatorarea pe inca trei generatii, ca nu trebuie sa ne lasam inrobiti de FMI, ca este nu numai echitabil, dar si bine pentru economie sa iei de la bogati si sa dai la saraci.
Iar multi, in loc sa fie ingroziti de fariseismul argumentelor, vor aplauda din nou, cum au facut si dupa Revolutie, sedusi de frazele mieroase ale celor ce nu cer decat o noua sansa pentru a le goli buzunarele. Pentru a iesi din criza repede si cu fata curata, Romania are astazi nevoie de acelasi lucru care i-a lipsit in anii ‘90. De un guvern care sa reduca cheltuielile statului, care sa privatizeze tot ce nu este in stare sa administreze si care sa ajute firmele private sa prospere din nou. Doar asa avem o sansa ca in cativa ani sa poata fi reluata cresterea resurselor care pot fi alocate proiectelor publice si a salariilor bugetarilor.
Inversarea acestor prioritati de catre niste politicieni fricosi si care nu stapaneau alta tehnica de seductie a maselor decat minciuna invelita in staniol este responsabila pentru toate ratarile din deceniul trecut. Acum, ea ne poate intoarce in timp, la momentul in care priveam uluiti cum tarile vecine lasau cu viteza in urma trecutul, in timp ce noi inca ne scarpinam in cap daca sa incepem cu adevarat privatizarea sau nu.
A fi obedient in fata sindicatelor, de dragul castigurilor electorale, a canta in struna temerilor majoritatii, fara a incerca sa le spulberi pe cele nefondate si fara sa elimini cauza celor reale, a proteja un aparat birocratic supradimensionat care ii condamna si pe cei mai buni functionari la salarii de mizerie, a incerca sa smulgi si ultimul leu de la putinele firme profitabile fac toate parte dintr-o reteta a dezastrului pe care am mai experimentat-o.
Predicatorii ei vor incerca sa ne convinga inca o data ca, de fapt, ne va salva. Din pacate, nu exista mari sperante ca un alt partid li se va opune cu un discurs radical diferit, curajos, indemnand la reforma si mai sustinuta. Pana acum, toate asa-zisele formatiuni de dreapta si-au pierdut credibilitatea de indata ce au ajuns la putere si au inceput sa se poarte intocmai ca si PSD-ul. Au umplut tara de bugetari, au jecmanit economia privata sau, in cel mai fericit caz, au neglijat-o si au capusat, in interes personal sau de partid, banul public.
Politicienii si electoratul se pregatesc de un examen important. Lupta pentru presedintie se va duce, in totalitate, pe acelasi camp de lupta al populismului? Ne vor trata si de aceasta data ca pe un popor paralizat, care nu asteapta altceva decat mangaieri pe crestet si bani de pomana?
si cum se vor raporta alegatorii la incercarile de manipulare cu aceleasi teme sociale si economice care au fost cosmarul primilor ani de dupa Revolutie? Am invatat ceva in ultimii 20 de ani?
