» Taberele scolare, cu cele aproape 60.000 de locuri, nu doar cele tematice care se acorda gratuit, ci si cele cu caracter turistic, deci platite, ii determina pe multi parinti sa-si trimita copiii in vacanta in diverse zone ale tarii. Elevii inca descopera frumusetile de pe la noi, pentru excursiile in strainatate optand mult mai putini. Evident, este vorba si de tarif, pentru cele in strainatate costurile fiind considerabil mai mari.
In judetul Dambovita, la nici 90 km de Capitala, functioneaza de zeci de ani trei tabere scolare – "Caprioara", "Cerbul" si "Vanatorul". Ordinea acestora nu este data de cea alfabetica, ci de altitudinea la care sunt situate. Toate cele trei tabere sunt amplasate pe versantul sudic al Muntilor Bucegi, pe valea superioara a raului Ialomita.
"Caprioara" se afla la o altitudine de 750 metri, "Cerbul", la 875 metri, iar "Vanatorul", la 960 metri. Calea de acces rutier catre "Caprioara", "Cerbul" si "Vanatorul" se face venind dinspre Targoviste catre Sinaia, pe DN 74. Imediat ce se intra in comuna Moroieni, pe partea stanga apare un drum asfaltat, lung de vreo 4 km, care face legatura cu taberele, hidrocentrala Dobresti fiind, de asemenea, un important punct de reper.
Chiar daca drumul de acces este cam desfundat, semn ca Romania mai are foarte multe de facut pana cand infrastructura va fi asemanatoare celei din Elvetia, aerul foarte curat, izvorul care susura si padurile care strajuiesc de o parte si de alta drumul te fac sa uiti de hartoape. De altfel, totul pare o intoarcere in timp, in care prezenta omului se mai face simtita doar prin pungile si sticlele de plastic, care nu lipsesc nici din inima Bucegilor, si prin cele cateva autovehicule care mai circula prin zona. In rest, pustietate in toata regula; aici, natura isi urmeaza cursul firesc, netulburata. si cum tabara "Vanatorul" este situata in Parcul Natural Bucegi, virginitatea locului impresioneaza in mod deosebit. Aici, orice copac doborat de vant sau de batranete este macinat de timp, fara ca oamenii sa intervina si sa ridice trunchiurile cazute la pamant. O bogatie pe care, din nou, autoritatile romane nu stiu sa o fructifice.
In locul unor excursii in nenumaratele zone inca naturale ale tarii noastre si care sigur ar face deliciul turistilor straini, avand in vedere ca interventiile omului nu sunt foarte vizibile, ministrul Turismului viseaza la croaziere intre Romania si Grecia. Nici ministrul Tineretului si Sportului, in a carui ograda au ajuns de vreo trei ani taberele scolare, nu prea are cu ce se lauda. Toate cele trei tabere din Dambovita sunt aproape la fel cum erau in urma cu mai bine de cinci ani.
Tabere tematice
Pe langa cele de odihna, pentru elevi sunt organizate in fiecare vacanta de vara si tabere tematice, pe diverse discipline – literatura, pictura, fotografie, ecologie, cercetasi, limbi straine, speologie, sport etc. Imediat ce a inceput vacanta de vara, cele trei tabere dambovitene, cu o capacitate totala de 415 locuri, si-au deschis portile. In prima etapa, sunt programate taberele cu specific sportiv, disciplina baschet. si cum au venit echipe de baschet din toata tara, intreaga capacitate este ocupata, iar voiosia copiilor a pus stapanire pe Bucegi.
"Caprioara", primadona Dambovitei
Dintre toate cele trei tabere, "Caprioara" este cea mai apreciata de elevi si profesori. si nu pentru ca ar beneficia de un peisaj mai special, ci pentru ca amplasarea vilelor (specific montane – din piatra si caramida) este mai buna. Vilele nu sunt ingramadite una langa alta, ci au spatiu suficient intre ele, ceea ce creeaza o stare de intimitate in plus. De altfel, cand vin in taberele cu profil artistic (literatura, pictura etc.), elevii declara ca se simt minunat, natura ajutandu-i si mai mult sa se concentreze pe actul artistic. Dar nici aici situatia nu este de varf. Vechimea se vede la tot pasul si schimbarile se fac in ritm de melc. Pana acum, s-au reusit alimentarea taberei cu gaze si inlocuirea boilerelor vechi cu lemne cu cele electrice, astfel ca in prezent apa calda nu mai este dupa orar.
Dar si banii investiti in boilerele electrice vor fi aruncati, pana la urma, pe geam. si asta, pentru ca se asteapta – cel putin promisiunea exista – sa se faca incalzire centrala, deci sobele de teracota cu lemne vor fi inlocuite cu calorifere, iar boilerele electrice vor ajunge la gunoi. Cand am ajuns in tabara, nici tipenie de om, de am crezut ca s-a desfiintat, dar Ministerul Tineretului si Sportului o anunta ca fiind functionala. Nu, tabara este deschisa, dar toti copiii erau la meciuri la "Cerbul","Caprioara" nefiind dotata cu terenuri de sport adecvate competitiilor sportive nationale.
Baschet, de dimineata pana seara
La "Cerbul", pe toata perioada taberelor sportive, curtea este plina de echipe de baschetbalisti care sustin unul sau doua meciuri pe zi in cadrul Campionatului National de Baschet – grupele de varsta 8-10 ani (baby-baschet) si 10-12 ani (minibaschet). Asa era si cand am ajuns noi; toti copiii, invatati deja cu disciplina pe care o da practicarea unui sport de performanta, erau concentrati pe meciuri. Unii, veseli ca abia mai marcasera un meci castigat, altii, ceva mai tristi ca tocmai pierdeau un meci. Iunie-iulie este singura perioada din an cand toate echipele de copii care joaca baschet isi incearca fortele si sustin meciurile din campionat. Pentru majoritatea, Dambovita pare o alegere extrem de potrivita, mai ales ca aerul curat de munte si mult mai racoros decat in alte locuri din tara este foarte potrivite pentru efortul micilor baschetbalisti.
Incercarea de anul trecut de a muta Campionatul de baschet pentru copii la Targu Mures nu s-a dovedit a fi cea mai buna alegere, astfel ca din acest an s-a revenit asupra taberelor dambovitene. "Acum e prima noastra tabara in Dambovita si este foarte bine. Nu prea avem timp sa ne plimbam sau sa mergem in excursii, ca avem meciuri in fiecare zi. Cazarea e buna si mancarea este excelenta", ne-a spus Andrei, unul dintre membrii echipei Clubul Sportiv "Trimf 2 Radauti", care, la chemarea antrenorului, a zbughit-o catre microbuzul ce ii ducea la "Caprioara", tabara unde era cazat grupul lor.
Musafirul nocturn
Desi conditiile de cazare sunt inca departe de ceea ce ar insemna o tabara moderna in zilele noastre, copiii sunt incantati, mai ales ca musafirul nocturn – un urs care da tarcoale magaziei de alimente – ii face sa imagineze tot felul de povesti. De la incursiunile sale nocturne in cautare de mancare, ursul a devenit in mintea copiilor deja un personaj de poveste, iar actiunile lui Mos Martin sunt hiperbolizate. Dar, pana la urma, si povestile fac parte din copilarie, iar din vacanta de o saptamana in tabara de la Dambovita vor avea ce sa povesteasca la toamna, cand vor incepe scoala. "Un urs a atacat cantina de la noi, de la «Vanatorul». A intrat in cantina, a luat frigiderul in brate si l-a scos afara si l-a golit de mancare. Eu nu l-am vazut in noaptea aceea, dar asa zic unii copiii", ne-a spus, extrem de serios, Marius.
"E cam neconfortabil in camere. Suntem cam inghesuiti. si nu se poate ca WC-urile sa fie in fundul camerei si sa nu fie fereastra. De mancare nu ma plang, e tare buna. Nici ursul nu ne mai sperie. Poate nu ne intalnim cu el cand facem drumul intre «Vanatorul», unde suntem noi cazati, si «Cerbul», unde avem meciuri in fiecare zi. Dar este domnul antrenor cu noi, nu ne e teama. Da, imi place sa joc baschet si imi place cand noi castigam meciurile. O sa continuu cu baschetul si cand voi fi mare. Vreau sa fiu baschetbalist", ne-a spus Daniel, elev in clasa a IV-a la Liceul "Alexandru Papia Ilarion" din Targu Mures.
"Intr-o seara, un coleg a scapat telefonul pe geam. Ne-am dus si noi la geam si atunci l-am vazut pe urs. Nu, nu ne este frica! Adica, nu cine stie ce. Oricum, seara nu mai iesim din camere, ca ne odihnim. Avem mereu meciuri. Acum sunt cam suparat, ca am pierdut meciul de azi. Dar tot baschet o sa fac. Vreau sa ma fac baschetbalist", a completat Cristian, un alt baiat din Targu Mures. In timp ce copiii imagineaza tot felul de povesti cu ursul, o echipa de vanatori de la Ocolul Silvic Pucioasa vine in fiecare noapte sa pazeasca tabara si sa-l doboare pe musafirul nepoftit, pe care doar l-au ranit, si astfel a devenit ceva mai agresiv. si cum vanatorii sunt permanent prezenti, denumirea taberei – "Vanatorul" – a devenit realitate.
Ca sa transpunem in realitate si numele celorlalte tabere, nu ar fi rau ca atunci cand vin copiii sa gaseasca ceva caprioare la "Caprioara" si un frumos cerb la "Cerbul". Poate asa ar creste si popularitatea taberelor si, cu ochii dupa frumoasele si elegantele caprioare, copiii si profesorii care ii insotesc ar trece mai usor cu vederea conditiile nu tocmai de vis din multe tabere scolare romanesti.
"Mancarea este foarte buna"
"La «Caprioara» sunt cele mai bune conditii. Nici aici, la «Cerbul», nu-i rau, dar sunt cazate prea multe echipe. Pot sa spun insa ca mancarea este foarte buna. Nici n-as fi crezut ca este asa de buna. Avem carne in fiecare zi, desert la pranz, ce sa mai spun… Este peste asteptari. La cazare insa nu prea e bine. Ma refer la «Vanatorul», unde suntem noi cazati. Este un pic de haos, la inceput. si degeaba au facut bai in unele camere, daca nu exista nici cea mai mica ventilatie. Va dati seama? Aburii si mirosul de la WC ajung tot in camera in care dorm copiii. Daca nu exista posibilitatea de fereastra, puteau macar sa faca aerisire printr-un tub si cu un mic ventilator atasat. Dar important este ca terenurile de basceht sunt bune si copiii au posibilitatea sa joace. De fapt, este singurul turneu oficial la baby-baschet si minibaschet organizat pe an de Federatia Romana de Baschet", ne-a spus antrenorul grupului de copii de la B.C. Mures.
Organizare de santier
"Vanatorul" este printre cele mai vechi tabere din Romania si s-a format pe locul fostei organizari de santier amenajate in 1930 pentru constructia Hidrocentralei CHE Dobresti. Dupa terminarea lucrarilor, muncitorii si familiile acestora au continuat sa locuiasca in baraci. Prin 1950, dupa cum ne spune administratorul taberei, familiile muncitorilor au fost evacuate. Ulterior, s-a trecut la consolidarea baracilor, in sensul ca li s-au adaugat pereti din caramida, s-au turnat plafoane din beton etc., deci s-a incercat o oarecare modernizare. Daca la acea vreme cladirile erau cat de cat multumitoare, in zilele noastre sunt complet depasite, iar reparatiile capitale nu mai pot fi amanate.
Chiar daca s-au inlocuit tamplaria si usile vechi din lemn cu unele din PVC si s-au montat jaluzele textile verticale, confortul este in continuare foarte scazut, inclusiv in camerele carora li s-a amenajat baie proprie – de fapt, s-a luat o parte din incapere, s-a adaugat un perete si in dosul acestuia s-au montat un vas WC, o cabina de dus si doua lavoare. In toate incaperile de dormit tavanele sunt coscovite, podelele de lemn sunt crapate, praful e de doua degete pe tevile de alimentare cu apa, sobele de teracota sunt murdare si pline de insecte moarte, mobilierul, de asemenea, este invechit etc. O atmosfera tipica anilor ’70, nicidecum secolului XXI. Exceptie in tabara "Vanatorul" o constituie terenul de baschet, amenajat chiar in acest an si al carui covor asfaltic chiar este drept, iar stalpii cu cosuri sunt noi. Un plus in toate taberele din Dambovita il constituie si hrana oferita copiilor, care este gustoasa si preparata in conditii igienice.
De altfel, dupa cum ne marturisea administratorul taberei, Directia de Sanatate Publica Dambovita este prezenta aproape in fiecare zi si analizeaza cu atentie modul de depozitare a alimentelor, temperatura din frigidere etc. Taberele scolare, degeaba au fost botezate "centre de agrement", ar putea fi mult mai primitoare daca mai-marii de la Ministerul Tineretului si Sportului ar investi sumele necesare acolo unde chiar este nevoie si nu ar arunca banii pe fereastra, cum s-a intamplat cu sarbatorirea zilei de 2 Mai. De altfel, gestionarea cel putin ciudata a banului public a generat un scandal rasunator, iar ministrul Monica Iacob Ritzi a ajuns deja in atentia comisiei de ancheta a Parlamentului pentru cei peste 650.000 euro cheltuiti cu prea mare larghete de Ziua Tineretului.
» Obiective turistice
Pe langa drumetiile prin zona sau spre celalalte tabere, copiii care aleg sa mearga in Dambovita pot sa faca excursii la diverse obiective turistice: Obarsia Ialomitei, Cheile Tatarului, Cheile Ursilor, Cheile Zanoagei, lacul si cabana Bolboci, lacul si cabana Scropoasa, platoul Muntilor Bucegi, Pestera Ialomitei, Cota 1.000. Evident, acestora li se pot adauga si excursiile la Targoviste (Turnul Chindiei, Curtea Domneasca), Sinaia, Busteni, Azuga, Paraul Rece, Predeal.